După cădere... intuiție și ceva instinct

18 martie 2020   Tema săptămînii

Sînt oare intuiția și instinctul niște arme de supraviețuire a omului într-o lume din ce în ce mai riscantă? Din perspectiva metafizicii, intuiția și instinctul au căpătat valoare și s-au insinuat ca instrumente de tatonare a adevărului după căderea a ceea ce Giambattista Vico (1721) numea omul integru. Noi am aparține, potrivit lui Vico, tagmei omului corupt. Desigur, conceptul filozofic al gînditorului italian nu are nimic de-a face cu conotația lui juridică din epoca contemporană. În accepțiunea lui Vico, omul integru avea permisiunea Zeului Suprem de a contempla direct adevărul, aflîndu-l în toată plinătatea sa. Omul corupt era condamnat, de același Zeu Suprem, să afle un adevăr parțial folosind fragilele sale simțuri.

De aceea insist să spun că tatonăm adevărul, folosind, între altele, instinctul și intuiția. De fapt, interogăm în permanență, fară a fi siguri că am ajuns la interpretarea corectă a ceea ce percepem.

La cei vechi, interogarea s-a făcut fie prin scrutarea cerului pentru a desluși auspiciile (la europeni), fie prin magie (la asiatici).

Problema este că și pentru a afla adevărurile parțiale trebuie să muncești, să‑ți clădești intuiții și instincte bune. Această muncă face parte din ceea ce francezii numesc „savoir-faire“ și „savoir-vivre“. De asemenea, trebuie ca Zeul Suprem să-și îndrepte atenția asupra ta.

Instinctul

Edward O. Wilson (Sociobiologia) considera că instinctul animal este un comportament stereotip, mai complex decît simplele reflexe și de obicei îndreptat spre obiecte particulare din mediu. Învățarea poate sau nu să fie antrenată în dezvoltarea comportamentului instinctiv.

Trăsătura importantă a instinctului este îndreptarea sa către un produs final limitat, predictibil. În timp ce la animale instinctul se conservă bine, la om – la omul corupt, n.n. – instinctul este înlocuit de inteligență. Această înlocuire poate provoca disfuncții de reacții comportamentale și o îndepărtare de aflarea adevărului. Iată de ce este importantă învățarea artei de a-ți depista și de a folosi instinctele.

În lumea noastră, din ce în ce mai riscantă, sînt de acord cu sociologul Edgar Morin: instinctul principal al omului trebuie să fie voința de a trăi.

Să prețuim oamenii de dreapta

Am scris că intuiția este un instrument de bază în aflarea adevărurilor parțiale (specifice omului corupt) și că trebuie mana Zeului Suprem pentru a o avea și a o folosi. Iată argumentele!

Abia în 1981 s-a aflat de asimetria cerebrală – specificul emisferei stîngi și al celei drepte. Pentru această descoperire, neurofiziologul Roger W. Sperry a primit premiul Nobel. În Franța, doctorul în psihologie Béatrice Millêtre a transpus în termeni de cultură comună ideile științifice ale acestor descoperiri, făcîndu-le populare și ușor de înțeles.

Emisfera stîngă a creierului

Tratează cuvintele și limbajul, numerele, cunoștințele și raționamentul. Emisfera stîngă percepe mediul într-un mod analitic, fondat pe actul de a raționa. Cei mai mulți oameni de pe planetă își mobilizează emisfera stîngă pentru a gîndi în mod curent.

Acest tip de gîndire se numește secvențială – tratează elementele unei probleme una cîte una, într-o manieră liniară, pînă le rezolvă. 

Emisfera dreaptă a creierului

Emisfera dreaptă conduce la un mod de gîndire intuitiv. Îi sînt atașate emoții, impresii mentale, asimilarea experienței, capacitatea de a face abstracțiuni, percepția vizuo-spațială și analiza complexă.

Acest tip de gîndire se numește globală – tratează simultan și în paralel un ansamblu de detalii care intră în rezonanță. Fiecare element capătă statutul de întreg și toate părțile sînt analizate în mod egal pentru a ajunge la o soluție de instinct.

Din comoditate și din lipsă de resurse, mă refer la faptul că oamenii intuitivi sînt rari, societățile se clădesc pe baza modului de gîndire secvențial.   

Cei care gîndesc cu emisfera dreaptă se simt adesea ignorați, inadaptați. Ei sînt ceea ce Herbert Read numea „monștri promițători“, un gen de oameni cu capul rotund din țara oamenilor cu capete țuguiate – celebrul Oblio.

Cum îi putem deosebi, în mod real, pe gînditorii de emisferă dreaptă? Iată 11 indicii, consemnate de Béatrice Millêtre:

1) O intuiție remarcabilă. Intuiția desemnează procesul prin care tratezi integralitatea de parametri și detalii ale unei situații generale fără a fi conștient de acest lucu. Adesea ei fixează elemente pe care nimeni nu le-a remarcat.

2) Utilizarea maximă a raționamentului.

3) O puternică sensibilitate senzorială, mai ales vizuală și auditivă. Este necesară o hipersensibilitate pentru ca emisfera dreaptă să integreze toate semnele exterioare pe care le tratează în gîndirea globală. Această hipersensibilitate poate fi ghicită pe plan emoțional. Pot percepe afectul altuia, pot să-i descompună masca pe care acesta și-o pune. Iată de ce intuitivii sînt cei care știu să folosească bine potențialul simțurilor, o slăbiciune în cazul altor oameni, așa cum am arătat la începutul materialului.

4) O gîndire rapidă.

5) Dificultăți de organizare. Omului intuitiv îi este dificil să facă un plan, să-și structureze ideile. El are nevoie să facă mai multe lucruri odată pentru că altfel devine mai puțin eficient. 

6) O gîndire în rețea. Oamenii intuitivi au o profundă nevoie de a înțelege tot ceea ce îi înconjoară, realitatea cu care se confruntă. Au o gîndire arborescentă – explorează fiecare ramură a unui sistem de cunoștințe. Fiecare ramură îi trimite la altă ramură, ceea ce înseamnă noi cercetări și asocieri mentale. Nu au o singură pasiune. Îi interesează totul. Le place să-și hrănească gîndirea citind mult. Au un vocabular foarte bogat.

7) Posesorii „răului de a exista“. Resimt un rău „difuz, cronic și destabilizator“ (Béatrice Millêtre) pe care nu-l pot explica. Îi plictisesc conversațiile celorlalți. Se îndoiesc de inteligența lor pentru că ceea ce este facil pentru alții, pentru ei este foarte dificil. Oscilează între fantasma de omniputere și descurajare, cu impresia că nu întreprind nimic sau că nu termină ceea ce au început. Acești oameni sînt dilematici. 

8) Relații complexe cu alții. Maniera lor de a gîndi, foarte fecundă, dar singulară, i-a condus adesea la judecăți nejuste din partea altora. Au nevoie de solitudine pentru a se deda la bogate asociații de idei, dar suferă consecințele etichetărilor altora. Le place să se înconjoare de prieteni care să aprecieze particularitățile viziunilor pe care le au despre om și lume.

9) Excelente capacități de memorare.

10) O capacitate de motivare relativă. Atunci cînd le place un subiect pot să‑l sape la nesfîrșit și să-i exploreze toate fațetele. Dacă nu le place subiectul, efortul de a se investi li se pare insurmontabil.

11) Nu înțeleg totdeauna glumele altora. Ceilalți spun despre umorul lor că este caustic. Ceea ce determină trăsăturile umorului lor este maniera particulară de a trata informația. În terminologia lui Guy de Boterf – „Ingénierie des compétences“ –, omul corupt descris mai sus este un expert. În triada ucenic – profesionist confirmat – expert, el este singurul care apelează la intuiție în viața profesională: nu se raportează la regulile profesiei, vede direct ce trebuie făcut, nu-și calculează răspunsul, acționează spontan, scurtcircuitează etapele unei proceduri, separă esențialul de accesoriu, face economie de informații, anticipează pornind de la semnale slabe, este total autonom, modifică regulile profesiei, își asumă riscuri.

Este un paradox pentru cei mai mulți indivizi, dar acești oameni incomozi sînt cei care se apropie cel mai mult de adevăr. 

Ion Dan Trestieni este sociolog.

Foto: Roger W. Sperry (wikimedia commons)

Mai multe