După August '68

În august ’68, pe litoralul românesc erau mulţi turişti din estul socialist. La Eforie Nord, pe plajă sau în restaurante, nemţi redegişti, cehi, unguri, polonezi, într-o agitaţie estivală ce-mi pare şi acum caraghioasă, îşi consumau concediile precum personajele lui Tati. Trecusem de examenul de admitere în liceu, citeam Străinul, mă fascina marea şi detestam băile de nămol, iar aparatul de radio era obiectul care realiza cel mai bine iluzia libertăţii: puteam asculta noutăţile muzicale, indiferent unde mă aflam într-un moment sau altul al zilei. Era august, nu ştiam prea multe despre evenimentele politice ale anului, vizita lui De Gaulle nu îmi atrăsese atenţia, iar noutăţile care mă interesau se aflau în top-ul New Musical Express şi în emisiunea Metronom ’68, realizată săptămînal la Radio Bucureşti (se transmitea şi în reluare, cred că miercuri şi vineri). Ziua de 21 august a fost deosebit de agitată. Radiourile portabile erau vedetele momentului. În cele mai diverse locuri, grămezi neorganizate se formau acolo unde se puteau auzi ştirile. Nu numai în limba română, adeseori cu un accent pentru mine neobişnuit, cel al emisiunilor Radio Moscova pentru România. Ceva se întîmpla, se instala o spaimă colectivă pe care nu o înţelegeam. În anul care a urmat, anul marcat de sacrificiul lui Jan Palach, s-au schimbat multe. Metronomul s-a mutat la "Europa liberă", am început să descopăr legătura între blue jeans, Jimi Hendrix şi politică. Între mişcările studenţeşti din mai ’68, atitudinea anti-sistem în Est şi Vest, între baricadele de stradă, ocuparea Sorbonei la Paris şi tancurile sovietice la Praga. Pentru cel puţin două decenii s-a definit o nouă internaţională, internaţionala în blue jeans, internaţionala flower-power. Cu un imn propriu: "Give Peace a Chance". Mai ’68 şi August ’68 s-au contopit treptat într-o atitudine de refuz, de negare a dictaturilor şi de afirmare a drepturilor omului. Stînga occidentală a început să sprijine disidenţa din Est, regimurile comuniste au început să se teamă de marxism mai mult decît de extrema dreaptă. "Power to the People" sau "Working Class Hero" (John Lennon) nu au fost niciodată difuzate de Radio Bucureşti. Anul 1989 a încheiat procesul, dar a deschis un nou drum al confuziilor, dinspre "socialism" spre "capitalism". Logica istoriei inversează cronologia. Părea mai limpede "de la totalitarism spre libertate".