Drumul de întoarcere
Ce iei cu tine acasă, după ce zilele de vacanţă la all inclusive-ul de pe litoralul bulgăresc s-au terminat? În orele petrecute într-un autocar cu etaj, care a adunat oameni de la Albena şi Nisipurile de Aur, discuţiile s-au învîrtit, invariabil, în jurul mîncării. Ce se dădea la unele hoteluri şi cît de ghinionişti au fost alţii, care erau nevoiţi să meargă la supermarket în încercarea de a-şi potoli foamea.
Cea mai extaziată s-a dovedit, de departe, o doamnă trecută de 50 de ani, căreia fiul îi găsise un sejur de patru zile pentru care plătise doar 6 milioane. E clar, deşi se urcaseră de la aceeaşi staţie, ea fusese în paradis, iar ceilalţi într-un loc mult mai meschin. Au ascultat-o cu gurile căscate cum descria cornul abundenţei: miile de salate, munţii de pîine de zece feluri, cu seminţe sau fără, plăcintele nenumărate, mari cît o palmă de om, cele trei baruri de unde puteai să te scalzi în băuturi, mîncarea care nu se termina niciodată, nici înainte de mesele principale, nici după.
Cuplul de alături s-a ţinut bine un timp. Pînă cînd el a decretat că nu mai poate. Că l-a apucat durerea de cap. Am crezut că de vorbăria neîncetată a vecinei de alături. Nici pomeneală, bietul om se îngălbenise la faţă şi îi venea să plîngă, la propriu. Nu-i venea să creadă că zilele de concediu îi trecuseră fără să se poată bucura de-adevăratelea: camera nu fusese tocmai curată, mîncarea – insuficientă, prosoapele – prea mici. Doamna cu pricina se lăudase deja cu cele cinci bucăţi pe care le avusese în cameră doar pentru ea.
De pe scaunul meu priveliştea arăta aşa: cei doi, el şi ea, din ce în ce mai pieriţi, de abia mai reacţionau la descrierile neobosite care se auzeau în fundal. Doamna ajunsese la îngheţată… Sacoşa imensă pe care o avea la picioare m-a făcut să mă gîndesc că strecurase acolo o mică parte din bunătăţile în care se scăldase şi pentru cei de acasă. Mapa albastră în care erau coordonatele agenţiei şi descrierea hotelului se plimba deja, din mînă în mînă, pe rîndurile din spate. Dacă n-ar fi fost sfîrşit de sezon, m-aş fi gîndit că poveştile ei exploatau eficient frustrarea celorlalţi călători doar ca să facă publicitate. Cred că mă înşelam.
Vecinii mei de scaun se plîngeau la telefon că săriseră peste masa de prînz din ziua respectivă. Brăţările verzi, de plastic, pe care le păstraseră la mîini păreau acum neputincioase.