Dropsuri cu Marilyn

24 februarie 2011 Tema săptămînii

● Atunci cînd ne gîndim la „cultura pop“, figura lui Marilyn Monroe ne apare instantaneu în faţa ochilor: Marilyn, cu frumuseţea ei curată, cu bucuria din zîmbetul ei, era parcă făcută pentru a da un nume – şi un chip – şi un trup – lumii noastre dominate de civilizaţia logo-urilor. Marilyn nu s-a opus transformării sale în logo; dimpotrivă, a trudit la ea. Cu simţul ei infailibil în materie de oportunităţi, a nimerit „jackpotul“ eternităţii: nu atît filmul, cît fotografia.

● Marilyn este, cu siguranţă, cea mai fotografiată femeie a secolului trecut. Căci, atunci cînd totul se duce – şi, într-o civilizaţie a deşeurilor, totul se duce foarte repede –, singurul lucru care rămîne sînt imaginile. Secolul 20 are formele lui Marilyn: Marilyn, cu rochia albă luată de vîntul de la metroul newyorkez, Marilyn pictată (şi re-pictată, şi re-pictată...) de Andy Warhol, Marilyn într-o rochie de perle cusută pe ea, cîntîndu-i Happy Birthday, Mr. President lui John F. Kennedy... Tot atîtea imagini care nu ne lasă s-o uităm, deşi s-au scurs 49 de ani de cînd Marilyn Monroe a trecut în spatele cortinei negre, pentru un nesfîrşit photo-session@lumeaailalta.com...

● Dată afară pe uşa studiourilor, Marilyn a revenit pe fereastra publicităţii. În numai cîteva luni, învăţase lecţia numărul 1 a Hollywoodului: „trebuie să se vorbească de tine!“. Şi – mai ales – să fii văzut(ă). Nu contează unde, nu contează cum – important este să apari în cadru. Cum cadrul filmelor îi fusese refuzat, s-a gîndit că publicitatea era un „cadru“ încă şi mai bun pentru a-şi pune în valoare frumuseţea. A fost, iarăşi, o decizie deşteaptă: lumea se schimbase, magia cinematografului nu se mai susţinea singură – magia publicităţii îi luase locul. Publicitatea devenise mediul cel mai potrivit pentru a fi celebru. Iar pentru a fi celebru nu aveai nevoie de „replici“ sau „roluri“, ci doar de farmec şi fotogenie. Marilyn le avea din plin pe amîndouă.

● Acest timing perfect demonstrează cît de inteligentă era atunci cînd era vorba despre cariera ei. O inteligenţă intuitivă, care descoperise – deja – ceea ce marii mahări ai publicităţii aveau să exploateze nu peste mult timp: cultura populară este Imagine.

● De aici încolo, totul este istorie. Revenită în Cinema, Marilyn a devenit – în doar cîţiva ani – cel mai de succes produs al Hollywoodului. Chiar şi atunci cînd filmele nu erau lovituri de box-office, „produsul Marilyn“ se vindea – pe rupte – în paginile revistelor, în interviuri şi reportaje de televiziune. Timp de mai bine de un deceniu, a dominat cultura imaginii – din America în Japonia şi înapoi. Marilyn era considerată, pur şi simplu, „cel mai frumos dar pe care America îl făcuse lumii“! Filmele sale o făcuseră celebră; fotografiile o făcuseră nemuritoare.

● V-aţi imagina-o pe Marilyn Monroe jucînd un rol din Antichitate? Sau din secolul 17-18? Chipul & Corpul ei sînt atît de categoric „secolul 20“ încît teleportarea ei în trecut, într-o poveste care să se petreacă înainte de, hai, secolul 19, pare din start o idee proastă: Marilyn n-ar fi putut fi nici Cleopatra, nici marchiza de Pompadour.

● Care ar fi, realist privind lucrurile, farmecul inepuizabil al celei care s-a căsătorit cu „eroul popular al Americii“ (jucătorul de baseball Joe DiMaggio), apoi cu „eroul intelectual al Americii“ (dramaturgul Arthur Miller), care a fost amanta celui mai celebru preşedinte (Kennedy) & al celui mai celebru cîntăreţ (Sinatra) şi care a mai găsit timp să joace alături de glorii masculine ale ecranului cum ar fi Clark Gable, Robert Mitchum, Montgomery Clift, Tony Curtis? Chipul vine primul pe listă: machiată, stilizată, cu pleoapele grele de vino-ncoa, cu aluniţa de pe obrazul stîng ca un făcut cu ochiul şi gura întredeschisă de parcă ar fi adresat lumii un neîntrerupt „ia-mă!“, Marilyn este feminitatea definitivă şi inalterabilă. Un chip care – iată – nu s-a demodat deloc în cei cincizeci de ani de cînd ne zîmbeşte. Apoi trupul: bustul mărimea 16 poate că nu mai este deloc „la ordinea zilei“ la Hollywood, dar arătaţi-mi un bărbat heterosexual care nu-şi clăteşte ochii privind cu jind bustul lui Marilyn (sau fundul, sau picioarele...) mai curînd decît siluitele siluete „sfoară“ care populează Hollywoodul de astăzi! În fine, vocea: a lui Marilyn era unică – gîngurit semi-inocent, semi-lasciv care este primul lucru pe care vrei să-l auzi dimineaţa şi ultimul pe care să-l stingi cu sărutări noaptea... Femeie-obiect, femeie-copil, Marilyn nu avea nevoie să „schimbe vitezele“ pentru a trece dintr-una într-alta: era – nonstop – amîndouă la un loc. Cînd cîntă „I wanna be loved by you, just you, and nobody else but you“, oricare dintre tinerii bărbaţi de astăzi ştie – simte – că vocea aceea este „croită“ special pentru a-l pune „in the mood for love“... Şi, cum dragostea este nemuritoare, Marilyn îşi are locul ei asigurat în galeria fantasmelor: fata „next door“ care, deşi a cîntat „Diamantele sînt cele mai bune prietene ale fetelor“, nu a vrut altceva decît să fie iubită.

N. red.: Acesta este ultimul articol publicat în Dilema veche de Alex. Leo Şerban (28 iunie 1959-9 aprilie 2011).