Dreptul la educaţie, în sate – interviu cu Maria PÂRVULEASA
De ce tocmai „Pîine și Mîine“? Care a fost motivația Lidl România de a susține tocmai acest proiect al World Vision România?
Dreptul la educație este unul fundamental și cred că fiecare dintre noi, indiferent de mediul din care provine, ar trebui să se poată bucura de el. Fără educație nu poate exista o dezvoltare durabilă a societății. De aceea, una dintre principalele preocupări ale noastre, încă de la intrarea pe piață, este inițierea și susținerea demersurilor care oferă sprijin educației, indiferent de formele pe care aceasta le îmbracă.
Proiectul „Pîine și Mîine“ le dă copiilor de la sate șansa de a se dezvolta armonios atît în sens fizic, cît și educațional. Aceștia vor putea să continue să învețe și să crească într-un mediu controlat și stabil. Dacă ne dorim ca România să crească sănătos ca țară și societate, trebuie să o privim ca pe un tot și să nu ne îndreptăm atenția doar către orașe. Discrepanța rural-urban este mare și de aici cred că vin și multe dezechilibre sociale. Abandonul școlar la sate este simțitor mai crescut decît în orașe, iar acest program își propune să țină copiii la școală.
În plus, proiectul este unul cu viziune pe termen lung și are potențialul să aducă o schimbare benefică reală. Acești copii au nevoie de susținerea noastră pentru o dezvoltare normală și pentru a avea acces la lucrurile pe care mulți dintre noi le considerăm normale. Astfel, am ales să donăm 100.000 euro pentru a susține etapa-pilot a acestui proiect, în care credem.
Credem că, împreună cu asociația World Vision România, putem contribui la un viitor mai bun și sperăm ca acesta să fie doar primul pas către un parteneriat strategic de durată.
De ce este importantă donația companiei Lidl?
Statisticile arată că unul din opt copii din mediul rural merge la culcare flămînd în fiecare seară și peste 250.000 de copii renunță la dreptul la educație pentru a li se alătura părinților în treburile gospodăriei. Aceste cifre conduc la statistici la fel de îngrijorătoare: în România, rata abandonului școlar este de 18%, pe cînd media din Uniunea Europeană este de 11%.
Pentru susținerea unui copil în proiect este nevoie de 270 de lei pe lună, sumă ce acoperă costul unui prînz complet, precum și costurile aferente activităților extrașcolare pentru cele douăzeci de zile lucrătoare ale lunii. Lidl România a donat 100.000 de euro care au făcut posibilă demararea programului prin implementarea etapei-pilot, în data de 20 aprilie, în șase sate din Dolj și Vîlcea.
Este o contribuție importantă pentru startul proiectului, însă cu siguranță nu este suficientă. Pe lîngă susținerea financiară, conștientizarea acestei probleme este cel puțin la fel de semnificativă. De aici și inițiativa World Vision de a derula pentru acest proiect o campanie de donație prin SMS-uri. Din punctul nostru de vedere, este important ca fiecare român să conștientizeze pericolul pe care lipsa educației îl poate genera pe termen lung într-o societate și să se implice activ în combaterea ei. Mai important decît cei doi euro pe care donatorii aleg să îi ofere prin SMS este faptul că ei au luat contact cu această problemă și au ales să nu o tolereze.
Ce v-a impresionat cel mai mult în satele unde se implementează proiectul?
Mă voi opri asupra momentului cînd am vizitat satele pentru prima oară, în cadrul unui press trip. Cel mai mult m‑a impresionat emoția din glasurile copiilor atunci cînd ne-au prezentat, mie și celorlalți invitați, rezultatul muncii lor: piesa de teatru despre igienă. Fiecare dintre ei avea un rol în spectacolul pe care l-au pregătit și își rostea cu entuziasm replicile. Copiii sînt dornici să învețe și, mai ales, să se afirme. Pentru că și ei știu cît potențial au, iar atunci cînd li se dă ocazia, își expun talentele în moduri ingenioase.
Dacă uitam unde sînt, puteam crede la fel de bine că piesa respectivă este susținută de copiii de la o școală din centrul Bucureștiului. Erau hotărîți, își învățaseră temeinic replicile, își doreau să ne impresioneze și au și reușit. Faptul că s-au născut într-o comunitate vulnerabilă nu ar trebui să le afecteze șansele.
Care credeți că este cea mai mare provocare a acestui proiect?
Întregul proiect este o provocare: vorbim despre o șansă pe care o acordăm copiilor de la sate la o dezvoltare cît mai armonioasă și normală, într-un mediu care, în acest moment, nu le permite acest lucru. Aici putem include și nivelul de acceptare și interes pe care îl prezintă comunitatea pentru un astfel de proiect, dar mai ales ajutorul pe care societatea este dispusă să îl acorde programului. Credem în acest proiect și în structura de implementare, prin care să îi ajutăm pe copii să își continue dezvoltarea educațională.
Cum a primit comunitatea inițiativa Lidl și World Vision?
Proiectul a pornit dintr-o necesitate, care este vizibilă pentru toți. Aici vorbim despre fenomenul de absenteism școlar care se petrece în România, cu preponderență în mediul rural. Locuitorii celor şase sate în care se derulează acum programul „Pîine și Mîine“ au conștientizat importanța orelor de after-school și a mesei pe care o oferim. Ne‑au primit în comunitate și chiar au fost implicați activ în buna desfășurare a proiectului. Astfel, în colaborare cu personalul specializat, ajută la servirea meselor celor 213 copii care beneficiază de program. Ne-am bucura ca, la momentul extinderii programului în țară, să găsim aceeași deschidere în fiecare sat în care se va desfășura acesta.
Ce înseamnă pînă acum, în cifre, proiectul „Pîine și Mîine“?
Înseamnă că, începînd cu 20 aprilie, cu doar 10 lei pe zi, 213 copii din şase sate, din două județe, au asistat la 296 de ore de after-school. De-a lungul celor două luni de implementare a proiectului și pînă acum au fost acordate 7881 de mese calde. Aceste cifre cresc pe zi ce trece și ne-am bucura să scadă cît mai curînd raportul statisticilor despre care am discutat mai devreme.
Ce v-ați dori să găsiți peste zece ani în comunitățile unde se desfășoară acum proiectul?
În primul rînd, ne-am dori să vedem fiecare școală plină de copii. Din punctul nostru de vedere, ar fi unul dintre cei mai importanți indicatori care ar arăta că nivelul de trai al comunității este unul cel puțin satisfăcător. Ne-am dori să găsim părinți care își susțin benevol copiii în educație și care conștientizează faptul că soluția pentru eradicarea sărăciei nu este ținerea copiilor acasă pentru a le fi de ajutor în gospodărie, ci pregătirea lor școlară. Nu în ultimul rînd, ne-am dori ca mesele calde oferite acum prin programul „Pîine și Mîine“ să facă parte din normalul fiecărei zile și să fie asigurate de o comunitate care să se autosusțină.
Există și alte programe prin care Lidl susține tinerii?
De-a lungul celor cinci ani de prezență pe piața din România am dezvoltat proiecte prin care să le oferim tinerilor un viitor mai bun. Dintre acestea, putem aminti Campionatul de Management, un program de training cu o durată de un an, ajuns deja la cea de-a doua ediție. Le oferim, astfel, proaspăt absolvenților oportunitatea de a lua contact cu mediul de lucru din cadrul companiei Lidl, de a fi implicați în proiecte reale și de a învăța de la profesioniștii în domeniu. Pe parcursul programului de școlarizare, tinerii selectați vor primi pregătirea profesională necesară, activînd, pe rînd, în toate departamentele companiei Lidl și participînd la diferite seminarii de dezvoltare. Astfel, aceștia vor avea șansa să practice activitățile specifice din cadrul magazinelor, ale sediilor regionale sau ale sediului central. Ne-am bucura ca, peste ani, să-i avem în acest program și pe copiii care acum se dezvoltă în cadrul proiectului „Pîine și Mîine“.
a consemnat Iaromira POPOVICI