Dragul meu bărbat generic

Ne ştim de cînd lumea. De fapt, am clădit lumea împreună. A fost mult timp armonie între noi, fiecare şi‑a văzut de treaba lui, noi în peşteră, voi la vînătoare, noi la cratiţă, voi la războaie, noi gîtul, voi capul. Am fost mult timp destul de cuminţică şi am acceptat regulile tale. Trebuie să recunoşti că ai scris şi ai spus vrute şi nevrute la viaţa ta despre mine. Ai spus că tu eşti sexul tare şi eu sexul slab, că sînt isterică şi prea multă educaţie îmi face rău la fertilitate sau că sociabilitatea mea este redusă şi de aia nu am ce căuta în viaţa publică. Ai ţinut-o sus şi tare că relaţia cu mine este în mod natural o relaţie ca de la superior la inferior, că universul e androcentric, astfel încît totul se învîrte în jurul tău, că am fost creată din şi pentru tine, ai convins apoi pe toată lumea că aş fi invidioasă pe falusul tău.

Folosesc acest prilej ca să îţi spun că te-am iertat pentru toate astea. M‑am războit preţ de vreo trei valuri de feminism cu tine, dar vreau acum să fie linişte şi pace între noi. Ştiu că trăieşti vremuri grele. Ştiu – şi mai ales simt – că eşti în criză. Lucrurile nu mai sînt aşa cum au fost şi încă nu te-ai acomodat cu schimbarea. Ţi-a rămas eticheta de cap de familie, deşi familiile contemporane nu mai seamănă deloc cu cele tradiţionale şi ţi se cer lucruri de neimaginat încă pentru tine. Fetele, iubitele, mamele, surorile tale se luptă azi de la egal la egal cu tine şi cu fraţii tăi pentru recunoaştere, resurse, reprezentare. Ştiu că mă iubeşti, dar te şi enervez în acelaşi  timp. Îţi sînt şi soră, dar şi şefă, mamă, dar şi candidat la alegeri, iubită, dar şi competitoare pe piaţa muncii. Nu e simplu nici pentru tine să accepţi că s-au dus vremurile de odinioară. Ştiu că se pune presiune mare pe tine să îţi dai frîu liber emoţiilor, să vrei să stai acasă şi să schimbi scutece, să laşi un pic de la tine şi să accepţi cote în politică pentru ca să echilibrăm cît de cît raportul de forţe şi să decidem împreună, cei mai competenţi dintre noi, ce e bine pentru ţară. Mai ştiu că eşti şi tu supus presiunilor consumiste care mizează pe o masculinitate macho, pe standarde fizice greu de atins şi pentru tine. Mai observ şi faptul că, de cînd cu corectitudinea asta politică, nu mai poţi spune chiar ce gîndeşti şi misoginul sau sexistul din unii ca tine trebuie să se controleze şi să joace teatru, ceea ce nu e mereu uşor. Ştiu că universităţile sînt tot mai pline de fete şi te simţi din ce în ce mai stingher la facultate, iar multe dintre femeile din jurul tău vor fi în curînd mai educate decît tine şi decît prietenii tăi. Ştiu că ţi se tot impută că eşti violent (cifrele arată că baţi cam mult femeile pe care, pe de altă parte, zici că le iubeşti), dar nimeni nu se uită mai atent la cum eşti socializat, ce comportamente ţi se încurajează sau ți se reprimă sistematic de către societate. Ritmul schimbărilor cred că te-a depăşit şi înţeleg că te simţi deseori frustrat, neînţeles sau nostalgic pentru tipul de relaţii dintre noi de altădată.

Mai ştiu că nu îţi plac nici ţie generalizările şi că nu toţi bărbaţii sînt într-un anume fel. Eşti foarte mulţi într-unul singur, cum este cazul şi la mine, lucru pe care ţi‑l spun de mult timp. Te defineşte nu doar identitatea sexuală, ci te definesc şi etnia, vîrsta, educaţia, clasa, religia etc. Ai şi tu căutări permanente de identitate, mai ales în lumea postmodernă de azi. Heterosexual, gay, metrosexual, retrosexual, neosexual, übersexual, toy boy – eşti unic în diversitate. Şi ca tată eşti de multe feluri: tată tînăr sau în vîrstă, singur, văduv, gay, tată absent, tată adoptiv. Iar de cînd cu noile tehnologii de reproducere, lucrurile s-au complicat şi mai rău, căci azi poţi fi tată fără o relaţie sexuală cu mama copilului tău. Şi ca soţ, amant sau şef eşti de mai multe feluri, cu toate că lumea îţi zice bărbat şi crede că a spus astfel totul despre tine. Ai feminitatea ta, aşa cum am şi eu ceva din masculinitatea ta şi a celor ca tine.

Trăim amîndoi, dragul meu bărbat generic, vremuri grele, incerte, fluide. Simt nevoia să îţi atrag atenţia că ai luat criza masculinităţii cam ad litteram şi ai investit prea mult doar în Viagra şi mai puţin în redefinirea de către tine, nu de către alţii, a masculinităţilor tale sociale, culturale, economice.

Ascultă-mă, dragul meu bărbat generic. Sîntem mult mai asemănători decît credem noi (şi nu mă refer aici doar la numărul de coaste). Eu vreau să nu ne mai ciorovăim, să ne contopim într-unul singur şi să terminăm cu toate dihotomiile astea care ne simplifică viaţa în aşa măsură încît ne-o complică şi mai tare!

Te iubesc, dragul meu bărbat generic.

A ta femeie generică ce ţi-a fost şi va continua să îţi fie alături la bine şi la rău – ceea ce aştept şi de la tine. A, încă ceva. Poţi să îmi deschizi uşa, să îmi aduci flori şi să îmi ţii galant scaunul cînd mă aşez. Chiar îmi place. Nu te lua mereu după ce zice lumea. Sînt(em) femei şi femei.

Laura Grünberg este sociolog și scriitoare.

Foto: wikimedia commons