Dragul meu băiat,

Vei începe curînd clasa a VIII-a, ştiu că eşti furios şi disperat, dar aşa vei fi toată viaţa. Ai dreptate, şcoala e inutilă – uită-te la mine şi studiază ravagiile produse de anii de chin –, însă, ca bonus, te va tîmpi. Încearcă să te fereşti, fandează, învaţă cît mai puţin posibil. Du-te ca pînă acum la baschet, la înot, la sală – la femei te duc eu. Nu uita să le cumperi flori – doamnele care lucrează în saloanele de masaj erotic vor fi mai întîi ameţite de intrarea mea, apoi tu le vei da lovitura de graţie cu ghiveciul cu petunii – e preferabil un ghiveci în locul florilor desperecheate, ăsta va rămîne pe pătuţ şi la vizitele următoare. Ca preludiu, le poţi iniţia în programe de computer. Să nu-ţi faci temele decît zece minute pe zi, clasa a VIII-a a fost adăugată-n programă pentru a vă rupe de existenţă, de bucurii, de realitate. Realitatea e crudă. La fel va fi şi destinul tău. Şi e bine să ai o idee despre ea, mai ales din camera în care omori nemţi în jocurile video, e mai important decît orice – nemţii pot redeveni oricînd un pericol. Sigur, destinul tău va fi la fel de cumplit şi dacă nu te mai duci la şcoală deloc, aşa că du-te, e bine să suferi de pe-acum, să înduri nedreptăţile, să afli cum să le faci, oarecum, faţă – tulbură-ţi profesorii prin intervenţii cît mai abrazive, fetele vor zîmbi. Ia aminte, fetele vor să zîmbească, dacă reuşeşti să le faci să se tăvălească de rîs pe podeaua clasei le vei putea lua complet în stăpînire, şi-atunci nu mai dăm bani la saloanele de masaj. E adevărat că am cîteva prietene care-ar fi fericite să-mi facă un serviciu primindu-te la ele, însă mă tem că mă faci de rîs. Chiar dacă măsori 1,85 m – adică eşti cît mine de înalt, dar mult mai puternic –, nu poţi fi la fel de tandru, de generos, de răbdător, de magnetic. Iar ele vor fi dezamăgite, deci mai bine plătim.

Înţelege că tata te îndrăgeşte mai mult decît îţi poţi închipui, deşi n-are nici o importanţă.

La începutul anului şcolar, fii atent să nu cumva să le duci flori şi profesoarelor; vor interpreta gestul şi n-aş vrea să mă trezesc cu un nepot de la doamna de religie, de exemplu – n-aş şti cum să-l cresc, rugăciunile trebuie făcute în latină. Lunile vor trece repede, apoi părinţii colegilor tăi mi-au spus că trebuie să intri la liceu. Nu-i obligatoriu. De fapt, liceul e şi mai sinistru decît şcoala generală şi, dacă printr-un miracol îţi vor mai rămîne cîteva grame de inteligenţă pînă-n vara următoare, te asigur că vor dispărea încă din clasa a IX-a. Îţi poţi lua o slujbă sezonieră. Pădurar, de pildă. Sau poţi aşeza borduri, dar nu aşa cum va spune şeful de echipă, ci în cruce. În fine, nici nu ştii cîte posibilităţi îţi rezervă soarta, dacă renunţi de pe-acum la liceu. Şi chiar la ultimul an de şcoală. Eu voi îmbătrîni şi mai mult în clasa a VIII-a decît pînă acum. Copiii nu au numai drepturi (pe care ţi le-am refuzat constant, din iubire), ci şi îndatoriri. Una dintre ele va fi să mă prezinţi profesoarelor de liceu de pînă-n 30 de ani, dacă pînă la urmă vei face prostia să intri la „Cantemir“. Laudă-mi inteligenţa, umorul şi du-le poze de-ale mele făcute în urmă cu 32 de ani. Dacă sînt femei normale, deşi nici una nu e, dar hai să zicem aşa, prin absurd, vei beneficia şi tu de desfătarea lor, mai ales cele de geografie sînt de luat în considerare. Au hartă.

Pe urmă, brusc, vei deveni un tînăr adult. Lumea-ţi va părea imensă. Nu e. E doar o iluzie. Iar după terminarea liceului sau a şcolii profesionale (nu uita că şi ospătăria pare o meserie extrem de interesantă, cu mari beneficii de ordin intelectual), te vei pregăti pentru facultate. Nu mai trebuie să-ţi amintesc că nu sînt de acord cu facultăţile şi mă voi opune din răsputeri. Însă-i limpede că nu-ţi voi rezista fizic şi, dacă-mi vei sparge capul, o să am slabe şanse de a-mi impune punctul de vedere. Aşadar, vei intra la facultate, bănuiesc că de informatică, vei ajunge biolog şi vei trăi din ajutorul de şomaj al nevestei – pînă atunci trebuie să fii deja însurat şi cu doi copii; dacă-s negri, îi dai la baschet.

Revin asupra oamenilor. Aşa cum te-am învăţat de cînd aveai trei luni, majoritatea sînt cu desăvîrşire cretini, să nu cumva să-i iubeşti, dimpotrivă, atitudinea cea mai umană este să-i dispreţuieşti pe toţi pe care-i întîlneşti în drum şi, dacă nu-i distrugi verbal, încearcă să-i rupi în bătaie. Vei avea de lucru toată viaţa. Desigur, adevărul este că lumea nu există. Prin urmare, să faci praf nişte oameni fantomatici e ilar – totuşi, nu mai mult decît sînt ei. Întreaga planetă este uimitor de comică, bucură-te de asta în fiecare clipă, e un dar de la Dumnezeu. Atunci cînd se întîmplă, dramele aparţin unei realităţi paralele în care nu ai ce căuta. Şi, deşi tocmai ţi-am spus că umorul involuntar al omenirii e un dar de la Dumnezeu, ia aminte că nu există nici Dumnezeu. Nu există nici realitate, nici chiar paralelă şi în pofida faptului că ţi-am explicat că aia normală e crudă. Nu există nimic. Nici eu. Nici tu. Cel mult, păsărica aşezată acum pe pervaz şi care se uită atent la noi. Observi că are un ochi de sticlă? 

Răzvan Petrescu este scriitor. Cea mai recentă carte: Variaţiuni pe o temă de Vater-Puccini, Editura Curtea Veche, 2013.