Dragi părinţi,

Vă scriu în preajma aniversării eliberării de sub regimul comunist şi vreau să ştiţi că pentru mine Ceauşescu nu înseamnă decît o umbră care nu este a mea, dar care mă urmăreşte peste tot. Eu nu ştiu cum aţi trăit voi cu adevărat, nu ştiu dacă mie mi-ar fi fost viaţa mai simplă şi mai uşoară dacă aş fi trăit în perioada aceea şi nici măcar nu pot să-mi dau seama dacă lumea era mai fericită sau nu. Acum, însă, vă văd pe voi, care, atunci cînd vă uitaţi la ştiri, spuneţi că era mai bine pe vremea acestui Ceauşescu, iar cînd mergeţi în weekend la mall, povestiţi cît de grea era viaţa atunci.

Sînteţi ca nişte păsări oarbe cărora li s-a dat drumul din colivie, iar acum, după ce mai dau cu capul de tot felul de obstacole şi se lovesc, se plîng că era mai bine în colivie, în timp ce altele, care încă nu s-au lovit de nimic, zic că astfel de afirmaţii sînt inadmisibile. Cred că sîntem un popor ce nu a fost pregătit pentru libertate, căci nu i-a înţeles niciodată semnificaţiile şi valenţele. Românii au ştiut întotdeauna să lupte, dar doar cînd s-au aflat la limită. Românului trebuie să îi spui „Hai!“, doar atunci se mişcă. Vouă vi s-a spus „Hai!“, v-aţi numit toţi eroi şi aţi murit pentru patria pe care astăzi o urîţi.

Dar ştiţi cu ce v-aţi ales? Cu mania de a avea toate noile tehnologii, chiar dacă voi încă nu aveţi un motiv adevărat pentru care să le folosiţi; cu emisiuni stupide la televizor, chiar dacă teatrele încă sînt deschise; cu mîncare proastă, chiar dacă ţăranii încă mai cultivă; şi cu depresia de care prea puţini auziseră înainte.

Noi sîntem copiii unei libertăţi oarbe. Ce popor se poate declara liber, atunci cînd e dependent de importuri? Ce oameni se pot declara liberi, atunci cînd lucrează de luni pînă duminică? De la Ceauşescu încoace nu s-au schimbat decît produsele. Acum putem să ne îndopăm cu mai mulţi covrigi şi mai multe soiuri de salam făcute din animale care încă nu s-au născut. Nu ştiu, mamă, dar am văzut poze cu voi şi aveaţi prieteni. Acum v-aţi despărţit, sînteţi ocupaţi. Tata, tu ştii că toate poveştile pe care mi le spui sînt de atunci? După ce s-a terminat cu revolta, de ce nu mai ai nimic de povestit? Am auzit poveşti despre cum vă făceaţi planuri să treceţi graniţa ilegal, cum vă ajutaţi unii pe alţii, cum totul era secret... Acum vă ia cinci minute să intraţi într-o altă ţară, unde rămîneţi pentru un an sau doi, iar cînd vă întoarceţi, vă salutaţi foştii vecini, cu un alt accent.

Regimurile totalitare nu fac niciodată bine, îi încolţesc pe oameni. Voi nu aţi fost singura naţie care a trecut prin asta. Au mai fost şi nemţii sau italienii, dar cu voi fenomenul parcă a fost altfel. În timp ce alţii se redresau, voi fugeaţi, şi fugeaţi... să luaţi tot ce v-a lipsit atîţia ani, să vedeţi tot ce nu a văzut întreg neamul vostru. Acum ne faceţi şi pe noi să fugim, să nu ne pese de ţara noastră. De 1 Decembrie eu nu simt nimic pentru că eu nu mai văd nimic din România pentru care aţi luptat. Trecutul despre care vorbesc cărţile de istorie parcă nu mai are nici o legătură cu prezentul sau viitorul pe care îl vedem noi astăzi. Pentru noi sînt doar nişte date, căci noi, cei tineri, nu mai sîntem români, ci sîntem româno-italieni, româno-spanioli, româno-arabi...

Şi toate astea doar din vina voastră, pentru că aţi fugit. Aţi luptat pentru libertatea ţării voastre şi aţi fugit din ea. Acum ne predaţi nouă lecţii despre cum să plecăm cît mai repede. Şi, da, poate o să plecăm pentru că voi nu ne-aţi mai lăsat nimic pentru care să luptăm. Acum, de 1 Decembrie, ne arătaţi că sînteţi români, cu o poză pe Facebook, în care fluturaţi steagul din Canada sau Spania, dar acolo nu vă recunoaşteţi cetăţenia. Pe timpul lui Ceauşescu nu vă era aşa ruşine că sînteţi români.

Îl dispreţuiesc pe Ceauşescu, dar nici cu voi nu mă pot mîndri. De atunci vă tot plîngeţi încontinuu. Ceauşescu m-ar fi făcut să îmi fie frig, să îmi fie foame, să nu am atîtea cărţi pe raft sau cine mai ştie ce. Dar voi m-aţi făcut să îmi fie ruşine că sînt româncă.

De acasă, cu drag,

fiica voastră 

Georgiana Barcan, 17 ani, clasa a XI-a, Colegiul Naţional „Gh. Vrânceanu“, Bacău

Fotografii din Colecția Costică Acsinte — proiect inițiat de Atelierele Albe și Muzeul Județean Ialomița.