Dragă tata,

În urmă cu vreo două luni am fost la NEC să-l ascult pe profesorul Marcus Plested vorbind despre receptarea gîndirii lui Toma de Aquino în lumea bizantină, mai exact în contextul disputelor legate de palamism și isihasm în secolul al XIV-lea. După conferință, înainte de cina pe care am luat-o împreună, Andrei Pleșu mi-a zis să facem neapărat un Dosar Dilema veche în amintirea ta. „Gînd la gînd cu bucurie, am răspuns, venisem cu gîndul să vă sugerez același lucru.“ Parcă știa ce aveam în minte.

Zis și făcut, ne-am apucat de treabă, mai exact Matei Pleșu a pus totul pe roate și uite rezultatul. Reține însă contextul: o conferință despre Bizanțul Paleologilor, despre Toma de Aquino și Grigore Palamas, urmată de o cină cu Andrei Pleșu, Petre Guran, Bogdan Tătaru-Cazaban și, evident, Marcus Plested. Eram cinci persoane la o masă cu șase locuri. Locul neocupat ar fi putut fi locul tău. În orice caz, te-ai fi potrivit perfect printre noi. Ai fi fost omul potrivit la locul potrivit.

Pleșu e cam deprimat în ultima vreme. Are și de ce. E incredibil în ce hal am ajuns. Cred că doar tu ai fi putut să ne remontezi moralul, așa cum o făceai și în închisoare prin umorul, optimismul și buna ta dispoziție. Ion Varlam povestește ce impact grozav aveai asupra celorlalți deținuți din infernul de la Salcia, unde ați stat împreună. Avem cîteva poze cu tine și cu Pleșu rîzînd cu poftă, una de la Păltiniș, cînd te-ai văzut cu Noica, și celelalte de la noi de-acasă, cînd erai deja bolnav. Ambele ipostaze sînt semnificative: rîsul ca filozofie de viață și rîsul ca atitudine în fața bolii și a morții.

Sper să-ți placă textele pe care le-am reunit în acest Dosar. Nu le știu încă pe toate, dar am încredere în talentul și ingeniozitatea celor pe care i-am invitat să scrie. M am gîndit că fiecare poate atinge cîte o fațetă a unui aner polytropos, cum este numit Ulise de către Homer. Știi doar că în materie de pietate filială modelul e Telemah. Zicea Pleșu mai demult că, în cazul meu, teoriile lui Freud nu se aplică. Nu-i complexul lui Oedip, ci complexul lui Telemah. Precis în referințe și citate, recomand urbi et orbi cartea lui Massimo Recalcati Le Complexe de Télémaque: Reconstruire la fonction du père (ed. Odile Jacob, 2015).

Nici că se putea mai bine: Palea Dilemma îl omagiază pe Paleos Logos. Mi-e și mie mai simpatic numele revistei de cînd are adjectivul „veche“ în coadă. Simt parcă un aer de familie…

Cu drag,
Toader