Dragă Leo,

Alex Leo Șerban și Ovid S. Crohmălniceanu au avut un schimb epistolar. Aceasta este una dintre scrisorile trimise în 1996, cînd profesorul locuia la Berlin. Crohmălniceanu avea 75 de ani în momentul scrierii acestei scrisori.

Mulțumesc pentru felicitările cu ocazia aniversării mele. Sînt foarte mișcat că nu m-ai uitat, de altfel primisem cartolina ta și a lui Nina. Din tăieturile de ziar pe care mi le-ai trimis și din Dilema am urmărit cu adevărate palpitații voiajul mirobolant pe care l-ai făcut. M-a bucurat grozav. E exact ceea ce-ți place ție mai mult și un adevărat dar ceresc să-ți vezi împlinite cîteva din visurile tale, s-ar fi zis himerice. Din unele menu-uri, de care pomenești, deduc că ficatul tău s-a restabilit, că nu mai ai nici un motiv de temeri, iată iar o mare bucurie pentru mine.

Leo dragă, te admir, nici nu poți să-ți închipui cît de mult. Din multe motive, și menționez aici doar cîteva. Întîi pentru că ți-ai păstrat în vremurile astea de „tranziție” (atît de împuțite), frăgezimea de invidiat a sufletului, puterea de a face numai ce-ți place ție cu adevărat și a rezista sirenelor, aplicate a te trage către atîtea alte lucruri, pe care persoane mai „chibzuite” s-ar îndrepta.

Te admir și pentru fantastica ta energie. Să colinzi un continent, să te descurci în acea lume necunoscută și fascinantă, să reușești a face atîtea contacte, a pune o încăpățînare cuceritoare în urmărirea „lubies”-urilor tale (vezi episodul cu Vertigo și Positif) – mă cuprinde amețeala! (Adevărat Vertigo!)

Pune-te puțin în pielea mea. Am ajuns să consider o aventură un voiaj cu cîteva metrouri prin Berlin, în căutarea unui anume magazin de mobile. Sînt fericit cînd plouă și am un motiv serios să nu ies din casă, și tu străbați fluierînd orașele americane! Îți admir, deci, și invidiez, tinerețea.

În sfîrșit, admir cum știi să relatezi pe un ton de badinaj (dar nu fără remarci erudite și fine) aventurile tale intelectuale. Ai ajuns o enciclopedie cinematografică pe două picioare și adusă permanent „la zi”. Fiindcă ai amintit de dragostea mea pentru cinema, află că n-am fost pînă acum, la Berlin, decît la un singur film, al lui Ujică. E adevărat însă că înghit două, cel puțin, pe seară, la televizor. Dar ce programe jalnice! La cîteva săptămîni doar cîte ceva memorabil, ieri seară, de pildă, Bresson, Journal dʼun curé de campagne. (Nu-l văzusem pînă acum.) Tot amîn să-mi cumpăr un video și să iau de la bibliotecă o mulțime de filme care merită într-adevăr văzute. Amînarea, cum bănuiești, e legată de motive economice.

Întîi am tot așteptat, o bucată de vreme (lungă), ca soția mea să capete pensia, apoi mi-a apărut înaintea ochilor fantoma unui stipendiu lunar pentru o lucrare științifică, pe care am propus să o realizez împreună cu Profesorul Heitmann. S-a aprobat, mi-ar asigura existența cu oarecare larghețe pe vreo patru ani – nu știu dacă voi mai trăi atît – [Avea să moară, într-adevăr, în mai puțin de patru ani – n.r.], de aici curajul de a ieși din Căminul unde locuiam, de a închiria un apartament foarte frumos, de a-l mobila și de a părăsi și plasa „ajutorului social”. Dar pînă acum n-am încă semnat contractul, au apărut piedici din cauza vîrstei mele (deși era cunoscută la aprobare), asigurările de boală se refuză unor oameni de peste 65 de ani, în fine situația nu e prea roză și pînă nu voi vedea contractul semnat, nu mai am curaj să fac cheltuieli. Mă întreb, ce dracului am venit eu să caut la Berlin și de ce n-am rămas acasă?

Dacă voi porni să fac lucrarea despre Cercul literar din Sibiu și balada germană, am să pot spune că am și eu un rost. Micile succese (colaborările la Europe și la Quinzaine littéraire, o Istorie insolită, transmisă de postul de radio WDR) sînt chemate să mă amăgească un pic că nu vegetez pur și simplu.

M-am bucurat mult de tot de mesajul primit de la Nina. Eram chiar mîhnit că de cînd mă aflu în Occident nu mi-a dat nici un semn de viață. Iată că acum îmi propune să reluăm corespondența cu care a început vechea noastră prietenie. Am o adresă a ei, dar nu știu dacă mai e bună, fiindcă între timp am aflat că s-a căsătorit și, probabil, și-a schimbat locuința. Fii bun, te rog, și scrie-mi care e adresa ei acum.

Într-o epistolă viitoare am să-ți comunic ce-am mai văzut prin Berlin, tot m-ai făcut tu colaborator anonim la Dilema. Ruth și cu mine te sărutăm.

Prof. Dr. M. Cahn (Crohmălniceanu), Berlin, 30.09.96

Croh