Două cincinale bune

Mă declar mulţumit de cele două cincinale trecute din 2000. Desigur, ca să ajung la acest sentiment de mulţumire a trebuit să rememorez multe fapte, să citesc în arhiva revistei o mulţime de articole, să îmi aduc aminte unde eram şi ce gîndeam atunci cînd am scris sau citit pentru prima dată acele articole. Aşa, retrospectiv vorbind, e de bine: sînt cam unde ar fi trebuit să fiu în varianta optimistă a planurilor din anul 2000. Ce e important la anul 2000 e că te marchează într-un fel sau altul. Se schimbă mileniul, chestia asta nu se întîmplă foarte des, deci tragi linie şi faci planuri. Problema e că nu mai ţineam minte ce gîndeam în anul 2000. La nivel de deceniu stau bine, dar la nivel de alaltăieri, aveam aşa nişte nervi, nişte deprimări şi nişte sfîrşeli ce nu s-a pomenit. Mă gîndesc că lucrurile care mi se întîmplă mie la nivel personal, se întîmplă şi cu ţara. La nivel de deceniu nu stăm rău, dar avem în fiecare zi nişte nervi, nişte deprimări şi nişte sfîrşeli ce nu s-a pomenit. 

Deci, ce e diferit în 2010 faţă de 2000? Aşa, la o numărătoare rapidă, C.V. Tudor nu mai e în turul doi al alegerilor şi cel mai probabil nu va mai prinde nici un alt tur important. Ion Iliescu nu mai e preşedinte, ci doar un pensionar preocupat să-şi apere moştenirea istorică. Mugur Isărescu nu mai e prim-ministru, dar e tot acolo. Adrian Năstase nu mai e prim-ministru, ci doar un pensionar preocupat să inventeze noi nimicuri procedurale pentru a nu intra la puşcărie. Putem să-i sîcîim pe ruşi din interiorul gardului NATO. Putem să ne enervăm pe cei de la Bruxelles că sînt nedrepţi cu noi, dar din interiorul gardului UE. Cielo nu mai e o supermaşină pe care doar clasa mijlocie superioară şi-o poate permite şi, la drept vorbind, dă prost să şofezi aşa ceva, acum avem maşini serioase. Dacia aia veche iese tiptil din peisaj şi devine istorie. Astă-vară am numărat doar vreo cinci pe tot drumul de la Bucureşti la Constanţa. 

Serios, eu nu înţeleg cum am rezistat ca neam pe aceste meleaguri fără aer condiţionat, mă depăşeşte! Daciile cele noi au mare succes planetar. Miron Cozma nu mai face titluri de primă pagină şi nu mai încheie tratat de pace la Cozia cu şeful Guvernului, am auzit recent de el că ar fi divorţat, dar era o ştire mică undeva pe pagina 10. Dobînzile la bănci şi inflaţia sînt de ani buni sub 10%. De unde în 2000 era o raritate şi un curaj să ai credit la bancă, acum avem prea multe credite. În noiembrie 2000, doar 12% dintre români credeau că ţara se îndreaptă într-o direcţie bună. În noiembrie 2010, tot doar 13% dintre români cred că ţara se îndreaptă într-o direcţie bună. Procentele au crescut (vezi articolul lui Mircea Kivu) în funcţie de alegeri şi de situaţia economică. Băsescu nu mai e primar la Bucureşti, dar are treburi mai importante. Boc nu mai e un deputat de succes, deşi tind să cred că ar fi preferat să rămînă aşa. Peste tot acest deceniu, noi, la Dilema veche, am trecut dansînd. Unii dintre noi au plecat într-o lume mai bună, cu cincinale mai potolite. În mod cu totul neaşteptat, eu am ajuns unul dintre cei mai vechi membri ai redacţiei, deşi nimănui nu pare să-i pese, şi mă pun să scormonesc în arhivă după articole vechi. Vă urez decenii de împliniri măreţe! Să ne vedem peste 10 ani, tot dansînd.