Dosar cu emoție unică
Avem grijă de orfani, de copiii abandonați sau aflați în orice dificultate nu ca să-i salvăm pe ei, ci ca să ne salvăm pe noi! Am auzit vorba asta cu mai mulți ani în urmă – cred că o spunea un pastor american. În orice caz, mi-a rămas în minte și mi-a străpuns inima. Cu fiecare copil salvat din deznădejde și pierdere, salvăm un pic din omenirea căreia îi aparținem. Cînd redăm speranța unui copil deznădăjduit, dăm lumii încă o șansă. Cînd oferim unui copil fără adăpost grija unui cămin, punem la adăpost un pic viitorul nostru.
În anii 1990, România era faimoasă pentru indolența față de propriii copii – copii ai nimănui, săraci, orfani, abandonați. Ani de zile, Bucureștii, dar și alte mari orașe ale țării au fost pline de copii care trăiau prin canale sau prin subsoluri de blocuri, prin gări și prin tunele abandonate, nemîncați și zguduiți de boli, apărînd spectral pe străzi, cu punga jegoasă ce se umfla la gura lor în respirații toxice. Situația copiilor străzii și a copiilor instituționalizați, pe atunci, în orfelinate dickensiene s-a ameliorat sensibil cu un „hei-rup“ care a durat, dacă bine îmi amintesc, cinci sau șase ani, după anul 2000. Doar că, lucrînd în acest domeniu, îți dai repede seama că oricît efort s-ar depune pentru acești copii nu e suficient, pentru că nimic, dar absolut nimic, nu înlocuiește pe deplin lipsa părinților (doi!), a iubirii lor, a traiului în casa familiei sale. Progresele sînt enorme în materia sprijinirii copiilor aflați în dificultate, dacă ne comparăm cu ceea ce era acum 25 de ani, dar nu sîntem acolo unde ar trebui să fim și mai e mult de lucru…
De mulți ani, mai multe ONG-uri specializate în protecția copiilor vin în ajutorul statului român care pare, în sfîrșit, să-și înțeleagă responsabilitatea față de cei mai mici români aflați în mare nevoie. Dintre acestea, „Hope and Homes for Children“ este printre cele mai prestigioase, pentru că este printre cele mai eficiente. La inițiativa și cu sprijinul lor am lucrat acest Dosar cu emoție unică. Într-o lume care vinde masiv și pe bani grei vești proaste despre apocalipse zilnice, „Hope and Homes for Children“ ne dă vești bune, temeinic bune. Munca lor, susținută de parteneri și de voluntari, salvează destine. Sute de destine! „Hope and Homes for Children“ salvează ceea ce societatea, cu știință sau fără, condamnă. Nu-i vorbă mare, e adevărul pur și simplu.
Avem, totuși, un regret. Ar fi fost firesc ca în aceste pagini să se regăsească și punctul de vedere al Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție. Am vorbit de două ori la telefon cu secretarul de stat care conduce această Autoritate, m-a asigurat că va răspunde întrebărilor noastre, dar demnitarul nu a binevoit să răspundă. Sigur, relația cu presa e secundară cînd te ocupi de copii cu asemenea probleme și nu ne supărăm. Sperăm doar că, în treaba ei principală, Autoritatea funcționează altfel decît în relația cu noi.
Ilustraţie de Ion BARBU