Doamne, păzește-i pe păzitori!

Ziua Sfinților Arhangheli ne-a prins anul acesta într-o fază alarmant de nefilozofică. Afară vîntul de toamnă șuiera nebunește parcă prevestind trîmbița Domnului, iar ploaia măruntă, dar hotărîtă, a lichefiat și a întins mizeria de pe străzi. În biserică, surpriză: credincioșii contrastau izbitor cu atmosfera de afară, iar cel mai abitir, părintele. Optimism eschatologic exaltat, cîntări pe tonalități inuman de înalte, semn al preludiului extazului divin, însemnarea repetitivă spasmodică cu semnul Sfintei Cruci surprind această atmosferă extatică. Corolarul itinerariului sacramental a fost negreșit predica părintelui. Pe ton înalt, cu gesticulații bruște ale mîinilor, îndreptate preponderent către Pantocrator, ne-a vorbit despre îngeri ca și cum ar fi fost frații lui… Frații lui mai mici, evident. Jargoanele seminaristice adaptate la cotidian n-au lipsit: Sfîntul Mihail cu părul lins e îngerul dreptății (bad cop), iar Gabriel cu părul creț e îngerul milostivirii (good cop). Ce ne-a frapat este că de mai multe ori a accentuat că îi simțim lîngă noi în tot ceea ce facem, semn că noi stăm cam prost cu simțirea. După predică, descumpăniți oarecum, ne-am dosit într-un apartament de pe Bulevardul Libertății, am deschis două sticle de vin „Incantation“ și am început să filozofăm în formatul binecunoscut de simpozion (syn + pino = a bea împreună). Personajele simpozionului sînt Cristi (Cr), Clement (Cl), Mihai (M) și Ion (I), toți credincioși în îngeri, dar fără să-i fi văzut vreodată.

Cristi: Dragi sympotes, astăzi vă propun să discutăm despre paza cerească, despre păzitorii cerești în raport cu paza și păzitorii lumești. Dumnezeu Proniatorul care poartă de grijă tuturor, sfinții și îngerii lui sînt păzitorii noștri cerești. Păzitorii lumești sînt în primul rînd instituțiile abilitate, bodyguarzii statului, poliție, armată, servicii secrete, care trebuie să ne apere de orice pericol. Toate aceste instituții sînt indispensabile societății, dar este vorba de o pază destul de impersonală, pentru că ei păzesc în primul rînd niște mase, apoi niște oameni. Ei servesc în primul rînd patria ca entitate, apoi oamenii care fac parte din această entitate, pe cînd Dumnezeu, sfinții și îngerii lui slujesc și păzesc pe fiecare în parte. Cei dintîi își fac datoria, pe cînd Dumnezeu ne apără pentru că ne iubește. De multe ori iubirea pentru o entitate, gen patrie, popor, se cam evaporă cînd ajunge la membrii acelei entități!

I: Tocmai de aceea e greșit să spui că Dumnezeu iubește poporul. Dumnezeu iubește oamenii din acel popor. Pe fiecare în parte. Cum spunea Vasile cel Mare, Dumnezeu se împărtășește fiecăruia în parte în așa fel încît fiecare îl simte întreg pe Dumnezeu ca și cum ar fi numai al lui. Este vorba de o legătură personală. Nu mai vorbim (că nu e tema noastră) că filetismul este o erezie condamnată de Biserica universală a lui Hristos. Deci această pază a lui Dumnezeu este una personală, plină de iubire. Fiecare din noi avem de la Dumnezeu un înger păzitor, un înger al nostru, care nu e al nostru, nu ne aparţine, ci ne e dat de Creatorul lumii, cum bine observă angelologul dilematic.

Cl: Păi, ce să facem, să desființăm poliția, armata, serviciile, că sînt, chipurile, impersonale și că nu iubesc și să ne lăsăm doar în seama îngerului păzitor? Și va fi rătăcirea cea din urmă, mai rea decît cea dintîi, cum zice Biblia. Așa e cu voi! Nu zice apostolul Pavel că Dumnezeul nostru nu este Dumnezeul neorînduielii, akatastasias în greacă, adică este un Dumnezeu al respectării ordinii? Toate aceste orînduiri nu sînt făcute pentru binele fiecăruia dintre oameni?

M: Mi-aduc aminte de o predică a unui episcop care relata cum a fost salvat de îngerul păzitor un copil de trei ani care a căzut de la etajul 4. De acord, dar legitim îmi pun întrebarea: în alte cazuri de astfel de accidente, îngerul păzitor arondat altor copii accidentați ce făcea? Era în concediu? Nu neg existența îngerilor, părintele chiar m-a convins astăzi (sic!), dar nu înțeleg cum există! Iar a minimaliza munca unor oameni care ne protejează pentru că ne apără îngerul păzitor mi se pare ridicol!

I: Nu am negat și nu am minimalizat rolul acestor apărători, ci doar am subliniat relativitatea și uneori inconsistența acestei protecții. Mai mult, susțin cu tărie și impersonalitatea acestei paze care ar putea fi și periculoasă, pentru că poate duce la idealisme rupte de omul concret. Păzitorii pot ajunge să iubească niște idealuri inculcate de propaganda statului, uitînd de omul concret. Și paznicii din timpul prigoanei comuniste, milițenii, securiștii, gardienii, poate credeau că ne apără de instigatorii imperialiști, așa se face că i-au păzit bine pe prințul Ghika, pe Arsenie Papacioc, Dumitru Stăniloae, Gheorghe Calciu și mulți alții!

Cl: Asta mi se pare o diversiune inspirată chiar din propaganda lui Makarenko! Noi discutăm despre instituțiile de astăzi, nu despre organele represive din timpul comunismului. Iar aceste instituții sînt alcătuite din oameni care apără alți oameni, pe noi, oameni, persoane, de furturi, de tîlhării, de atacuri teroriste. Sînt oameni pentru oameni! Nici noi nu absolutizăm munca lor, evident sînt multe neajunsuri, dar a blama munca lor este cu siguranță o mare greșeală, inspirată dintr-un idealism religios foarte periculos.

M: Exact! Cum ai spus, Dumnezeu iubește ordinea – morală, socială –, iar ordinea aceasta se realizează prin oamenii din aceste instituții abilitate să ne protejeze, nu prin – sau mai bine zis nu în primul rînd – prin îngeri păzitori. Apoi, și acești soldați au îngeri păzitori care îi îndeamnă să-și facă datoria. Este vorba de o viziune pragmatică, nu de idealisme. Iar noi, oamenii protejați de ei, am face bine să-i susținem pe acești oameni care au o ocupație foarte periculoasă, nu să le blamăm, minimalizăm munca, din cauza unor greșeli ale unora dintre aceștia.

Cl: Este foarte greșită, antiscripturistică și antipatristică atitudinea multora din Biserică (nu a prelaților, că ei se înțeleg bine cu aceste instituții), dar în special a celor mai tineri dintre ei, care blamează poliția și alte instituții pe motiv că ne sînt suprimate libertățile. Fără acești păzitori ar fi haos și nu cred că haosul înseamnă libertate. Zilnic țipă pe rețelele de socializare că aceste instituții le încalcă drepturile, deci le restrîng libertatea, deși au toată libertatea, chiar și să-i înjure zilnic. Mai mult, apropo de libertate, Maxim Mărturisitorul spune că adevărata libertate, cea pe care o are Dumnezeu și spre care tindem noi, este dincolo de opțiune!

M: Pune, te rog, cu dedicație pentru acești tineri rebeli din Biserică, cei care sînt împotriva orînduirii, și versetul lui David: Domnul este luminarea și mîntuirea mea, de cine mă voi teme?

Cr: Aici, în acest punct, vă dau dreptate. Cît privește tema noastră, discuția despre păzitorii lumești este una principială, nu conjuncturală. Discutăm despre principii, nu despre situații. Nimeni nu a negat sau minimalizat importanța acestor păzitori, doar am spus de la început că sînt indispensabili societății. Dar nu putem să nu observăm, apropo de idealisme, și insuficiența lor, oricît de performanți ar fi. Chiar și un impersonalism ineluctabil pentru astfel de instituții, pentru că ei acționează ca o entitate. Evident, nu putem exclude de tot nota personală în acțiunile lor, de vreme ce, așa cum ați spus, sînt oameni care lucrează pentru oameni. Dar chiar și așa, este vorba pe de-o parte de o protecție a unor oameni făcută de oameni cu toate neputințele lor și pe de alta de o protecție a oamenilor de către Cel ce a făcut cerul și pămîntul. Și da, protecția lui Dumnezeu este una plină de iubire.

I: În general, e valabil și între oameni, te simți cu adevărat protejat doar de cel care te iubește. Aș conchide foarte scurt: nu există protecție adevărată și pază adevărată fără iubire, căci fără iubire, paza și protecția pot sufoca și chiar ucide.

Ploaia s-a oprit, iar un curcubeu luminos intens și-a făcut loc printre blocurile comuniste. Instantaneu ne-am amintit cuvintele nemuritoare ale Psalmistului: Domnul mă paşte şi nimic nu-mi va lipsi. Că de voi şi umbla în mijlocul morţii, nu mă voi teme de rele; că Tu cu mine eşti. 

Cristian Chivu este doctor în teologie al Facultății de Teologie a Universității „Aristotel“ din Salonic. Cea mai recentă carte: Sf. Grigorie Palama, Opere complete, vol. VI, ediție bilingvă (traducere, note, introducere), Editura Gîndul Aprins, 2018.