Disneyland şi alte lumi

26 aprilie 2008   Tema săptămînii

Pe 18 martie 2008, Tweety cobora treptele alb-murdar ale Judecătoriei Sectorului 6 din Bucureşti. A ezitat cîteva clipe. Trotuarul dinspre Ştirbei Vodă era plin de lume. Apoi s-a pierdut în soare şi spre Cişmigiu. Nu l-au însoţit nici Donald Duck şi nici Mickey Mouse pentru că Disney a obosit. Campionatului românesc de fotbal i-a luat locul. Tweety, puiul galben şi fragil, are 23 de ani şi l-a lovit cu lanţul în picior pe un cameraman al TVR în faţa stadionului Steaua. Înainte, alte cîteva personaje de Disneyland, dintre care s-a remarcat prin precizie Gogoaşă, l-au scuipat, pus la pămînt şi lovit pe jurnalist. Camera a fost spartă, piciorul a ajuns la spital. S-a întîmplat în aprilie 2007. După un an, Tweety a fost condamnat la 10 luni de închisoare cu suspendare, ceea ce practic se declină într-o plimbare la 17 grade Celsius prin Cişmigiu. În cel mai rău caz, o răceală. "Timp de patru ani, i se interzice accesul pe stadioane" - a mai sunat decizia instanţei. Ca şi legea împotriva violenţei, verdictul este impresionant şi inoperabil. Există, la nivelul întregii ţări, o listă cu cîteva zeci de persoane care, prin hotărîri judecătoreşti, nu mai au voie să intre pe arenele sportive. Metoda prin care legea se aplică? Jandarmii sau firmele de pază care controlează accesul în stadion ar trebui să aibă asupra lor documentul, însoţit de fotografii. Şi să facă asocierea între feţele tuturor celor care pătrund la meci şi lista neagră. Nici măcar specialiştii în fizionomii angajaţi în cazinourile din Las Vegas n-ar fi în stare să discearnă care dintre oamenii de la poartă fac parte din listă. Cu ore impuse de cerinţele televiziunilor, multe dintre meciurile din prima ligă se dispută în nocturnă. Pe întunericul din jurul stadioanelor, este imposibil să identifici feţele miilor sau zecilor de mii de oameni care intră în tribune, asta dacă vrei ca totuşi meciul să înceapă. Experienţa britanică a fost ignorată de Parlament. Parte a programului anti-violenţă al cabinetului Thatcher, soluţia, impopulară şi eficientă, constă în chemarea la secţia de poliţie a suporterilor recalcitranţi pe perioada meciului echipei favorite. 90% dintre actele de violenţă s-au redus pentru că 90% dintre ele sînt produse de către ultraşi la o singură partidă de fotbal: cea a echipei cu care ţin. România a făcut, totuşi, un pas înainte. Cu cîţiva ani în urmă, un oficial al clubului Oţelul Galaţi a fost bătut de huligani bucureşteni la un meci disputat pe Dinamo. Omul şi-a pierdut un ochi. Nimeni n-a fost găsit vinovat. Pe 20 martie în acest an, Rapid-Steaua a fost primul meci oprit de arbitru pentru acte de violenţă. "Centralul" Deaconu a fost lovit în cap cu o brichetă aruncată din zona tribunei a doua. "Cerem expertiză balistică!" - a cerut avocatul Rapidului la Comisia de Disciplină care a judecat cazul. Expertiza nu ar fi scutit fotbalul de ruşine, pentru că e puţin probabil ca bricheta să fi fost aruncată de vreun actor din teatrul Giuleşti. Argumentul n-a ţinut nici măcar pe plan fotbalistic, pentru că Rapid a pierdut meciul cu 0-3, deşi în teren conducea cu 1-0. Între timp, arbitrul a devenit obiectul ironiei publice. La un meci de liga a doua, spectatorii l-au întîmpinat cu baloane ale păcii, pe care erau pictate brichete. La altă partidă, disputată la Vaslui, spectatorii au venit cu o brichetă uriaşă din carton şi au afişat-o ironic în tribună. În fine, ceva mai practic, dar şi ironic, clubul din Giuleşti a oferit chibrituri la intrarea în stadion tuturor acelora care îşi abandonau de bunăvoie brichetele. Deşi n-au avut suficienţi oameni la porţi, cei de la pază sînt siguri că, printre cei care au reuşit să intre, totuşi, cu brichete, nu se numără şi Tweety. Pentru că el ţine cu altă echipă şi e de găsit pe alt stadion. Dacă vă aşezaţi lîngă el, trageţi-vă şoseta niţel mai sus, spre tibie. E o măsură de protecţie oricum superioară legii împotriva violenţei pe stadioane.

Mai multe