„Dintotdeauna informația a diminuat emoția”
interviu cu psihanalistul Vera ȘANDOR
Fluxul informaţional la care sîntem supuşi zilnic e mare. Ritmul s-a accelerat. Trăim biologic mai mult. Ne şi emoţionăm altfel, sau unele lucruri rămîn neschimbate?
Din punct de vedere psihofiziologic nu sînt schimbări majore. Din punct de vedere afectiv pare să ne lipsească din ce în ce mai mult timpul – dacă nu şi capacitatea – de a elabora ceea ce ni se întîmplă. Aceasta este o pierdere. Ne emoţionăm la fel, dar bombardamentul de emoţie şi de informaţie poate deveni cronic traumatic pînă într-acolo încît să ducă la alt tip de modificări ale funcţionării umane.
Unele voci spun că cei care au crescut în epoca Internetului sînt greu de emoţionat cu o carte, un film sau un tablou etc. Că ar avea un alt tip de sensibilitate. Mulţi părinţi au aceste probleme şi sfîrşesc prin a nu-şi înţelege copiii. S-au produs la nivel emoţional nişte schimbări majore?
Cei crescuţi în epoca Internetului au o modalitate perceptivă de elecţie: aceea a imaginii care este „servită“. În acest sens, un film sau un tablou suscită aceeaşi modalitate perceptivă şi afectivă. Lectura, însă, presupune un film interior populat cu reprezentări personale, presupune un demers mai intim, mai profund şi mai amplu ca proiecţie asupra cuvîntului. Pierderea generată de diminuarea interesului pentru lectură este o pierdere de profunzime personală, de contact cu sine. Nu avem decît ipoteze despre consecinţele acestei mutaţii. Una dintre aceste ipoteze este că omul va trăi mai mult în exteriorul său. Această funcţionare poate aduce (a şi adus deja, se pare) modificări de structură sau de patologie. Nu le calificăm ca bune sau rele. Doar ca schimbări.
Părinţii doresc pentru copiii lor acelaşi tip de comportament de succes (de exemplu, lectura) şi se alarmează dacă acest lucru nu se întîmplă. Copiii însă aleg pînă la urmă ceea ce este bun pentru ei, în acord cu timpurile şi cu generaţia lor.
Capacitatea de a înregistra şi înmagazina informaţii ne diminuează emoţiile? Poate funcţiona acest „cinism“ ca o formă de autoapărare?
Dintotdeauna informaţia a diminuat emoţia. Emoţia este cu atît mai traumatică cu cît lipseşte sensul, semnificaţia, motivul ei. Diferenţele sînt individuale. Da, cinismul este o formă de defensă faţă de afect, faţă de traumă, faţă de viaţă şi faţă de latura noastră umană vulnerabilă. Este o falsă înţelepciune.
Putem învăţa să ne „manageriem“ emoţiile, astfel încît să nu ne fie frică/jenă să le exprimăm?
Desigur. Oamenii chiar fac asta descoperind modalităţi pe cont propriu, modalităţi de gestionare emoţională care le devin caracteristice apoi pentru întreaga lor viaţă. Observaţia copiilor ne dovedeşte acest efort spontan de construcţie şi gestionare personală. Acolo unde demersul personal eşuează, sînt propuse tehnici terapeutice diverse; de la cele superficiale la cele care presupun un demers profund de schimbare.
Cum s-a ajuns în punctul în care dacă spui că o operă artistică te-a emoţionat e prea puţin?
S-a ajuns în acest punct? Poate doar în adunările „snoabe“... În rest, cred că emoţia trezită de opera artistică este prima reacţie care o validează. Şi cea esenţială. Comentariul de orice fel este ulterior.
a consemnat Ana Maria SANDU