DINCOLO DE CIFRE - OAMENII

( R. T. ) Dana BALAN Poezia Moldovei, în strofe statistice Statisticile, în general, au în ele "un ceva" pesimist. În ciuda utilităţii lor, şi anume aceea de a şti "cum stăm" şi, mai ales, "cum va fi viitorul", aceste calcule sociologice, economice sau politice poartă în ele sămînţa matematicii: cifrele sînt evidente şi imbatabile, puţini se încumetă să le descifreze poezia. Pesimiste pentru că ne decupează exact lumea în care trăim, fiind arareori urmate de programe şi politici naţionale "de corectare". Statisticile nu au nimic liric în ele, sînt menite doar să ne tempereze plăcerea pronosticurilor prăpăstioase ori a concluziilor ce pornesc, uneori, de la un reportaj plîngăcios din seria "Tu ştii ce mai face copilul tău?". Facem statistici atunci cînd a apărut, ca din pămînt, un fenomen aparent nou: copiii se nasc, printr-o lege încă misterioasă a naturii, mai ales în familiile sărace, mortalitatea e şi ea în creştere, într-un sistem medical ce se recomandă "modern şi performant", iar cei care pînă mai ieri păreau legaţi de glie într-o fabrică românească, astăzi emigrează în masă. În unele ţări ale lumii, într-adevăr, poţi să numeri şi bani, nu doar "bănuţi". La sfîrşitul anului 2007, Centrul Naţional de Informatică Medicală arăta într-un raport că cei mai mulţi copii se nasc în judeţele Iaşi, Suceava, Covasna şi Vaslui, natalitatea fiind mai ridicată în mediul rural, cu 10,4 la mie, faţă de cei 10,1 la mie înregistraţi în mediul urban. Matematica m-a făcut întotdeauna să tremur. Reuşeşte să dea măsura exactă din orice. Iată, diferenţa - ridicol de mică, aş spune - dintre 10,4 şi 10,1 ne oferă deja o concluzie: cei mai mulţi copii deschid pentru prima dată ochii la ţară. Mă întreb fiii cui sînt ei... Ai ţăranilor din moşi-strămoşi, ai orăşenilor "prima generaţie în pantofi", întorşi din pribegie la casele părinteşti, unde nu mai primesc facturi de la întreţinere, ai familiilor în care "o jumătate" munceşte în Spania, "o jumătate" în Italia? Mă întreb pentru că trebuie să ştii măcar al cui eşti, ca să afli ce poţi deveni. Şi pentru că tot am deschis "cărţile", e bine de ştiut că, la nivelul judeţului Iaşi - unde s-a putut identifica precis "polul sărăciei" din Uniunea Europeană - rata crescută a natalităţii ne arată cu degetul: a scăzut şi numărul de avorturi. Potrivit raportului emis de Maternitatea "Cuza Vodă", avorturile solicitate anul trecut (2015) au fost mai puţine decît în 2006 (2946). Dacă rotunjim cifrele, de aici îşi poate desprinde aripile o frumoasă metaforă: o mie de copii au avut şansa de a trăi în acest colţ minunat de lume. Încurajaţi, desigur, şi de statul român, care le oferă pînă la vîrsta de 2 ani - oare încep să se descurce singuri după aceea? - o alocaţie lunară de 2 milioane de lei vechi. Conducerea Maternităţii "Cuza Vodă" pune scăderea avorturilor şi pe seama consilierii psihologice a mamelor în devenire, unele dintre ele renunţînd şi la abandonul pruncilor în spital. Unii analişti vorbesc despre acest fapt îmbucurător în termeni de "premieră postdecembristă", nu în sensul unui boom al natalităţii, ci al unei creşteri normale: redresarea economică din ultimii ani determină şi o resuscitare a natalităţii. Motivele sînt mult mai prozaice decît s-ar crede: acum tinerii pot să ia credite pentru casă, să se reorienteze profesional şi, mai ales, pot să plece să muncească în străinătate. Dragostea se citeşte printre rînduri. Alexandru GRUIAN Cum se naşte o metropolă În anii comunismului, copiii hunedoreni aflau în clasa a III-a, la Geografie, că judeţul lor, cu 3 municipii şi 10 oraşe, este cel mai urbanizat din România. După 1989, s-a mai adăugat un orăşel - Geoagiu -, iar două oraşe au devenit municipii. Hunedoara a cedat însă locul Sucevei şi a fost ajunsă din urmă de Prahova. Totuşi, în 2005, peste trei sferturi din populaţia judeţului Hunedoara trăiau în oraşe. Deşi mîndri de recordul urbanistic, cei din administraţie au început să fie preocupaţi de inexistenţa unui oraş cu adevărat mare. Reşedinţa judeţului, Deva, are sub 70.000 de locuitori. Hunedoara, cel mai mare municipiu din judeţ, se apropie de 80.000 de locuitori. Tendinţa este însă de scădere. Din 1996, valuri succesive de disponibilizări, în minerit şi siderurgie, au lăsat pe drumuri zeci de mii de oameni. Unii au plecat la muncă în străinătate, alţii s-au îndreptat spre oraşe mai mari, unde puteau găsi mai uşor de lucru. După integrarea în Uniunea Europeană, s-a intrat şi într-un cerc vicios - fondurile europene, cele care vizează infrastructura sau proiecte de interes public, nu pot fi accesate pentru că nu există o populaţie suficient de mare care să beneficieze de ele. Nu se creează locuri de muncă, oamenii pleacă în alte părţi, populaţia scade, perspectiva banilor europeni se îndepărtează. Mai mult - înconjurată de oraşe mari, precum Arad, Sibiu sau Timişoara, Deva nu are nici o şansă de a deveni un actor economic de importanţă zonală. În 2007, unii au crezut că au găsit soluţia. Ce-ar fi, s-au întrebat ei, dacă am face din trei, unu? Adică să se unească Deva cu Hunedoara şi cu Simeria, oraşe aflate la cel mult 20 de kilometri distanţă unul de altul. Entitatea a primit numele de conurbaţie - într-un limbaj foarte tehnic, sec şi deloc melodios, conurbaţia De-Hu-Si. A fost constituit un colectiv, sub conducerea fostului arhitect-şef al Timişoarei, Radu Radoslav, care s-a pus serios pe lucru. Radoslav a luat hărţile celor trei localităţi şi a urmărit evoluţia lor, începînd cu 1912, an în care Deva avea vreo 15.000 de locuitori. Tendinţa a devenit clară. Cele trei localităţi se vor uni oricum, ele urmînd să devină una prin 2025. Noi putem să le lăsăm să se unească singure şi prost, într-un proces necontrolat, este de părere Radoslav, sau să controlăm extinderea, creînd astfel premisele unei localităţi noi, cu infrastructură, utilităţi, spaţii verzi şi zone economice echilibrate, conform principiilor de dezvoltare durabilă. Nu ar fi vorba de o unire administrativă, deci de dispariţia structurilor de putere, ci de una bazată pe interese economice comune. Pe măsură ce proiectul avansa, a reieşit că un al patrulea oraş trebuie să intre în conurbaţie - Călan, cel mai sărac dintre cele patru. Se închidea astfel un patrulater, cu Deva, Hunedoara, Simeria şi Călan plasate exact în cele patru colţuri. Populaţia ar urma să ajungă la aproape 200.000 de locuitori, dacă socotim şi comunele care ar intra în perimetrul conurbaţiei. La această oră, trei primari sînt entuziaşti, iar unul, circumspect. Alţii se gîndesc la nume, aberante, fanteziste sau "cu rezonanţă": Hunedava, Corvinia, Provincia Corvina, Corvinia Magna. Există o singură certitudine - proiectul, inedit pentru România, este foarte aproape de faza finală. Teodor BOANTĂ Economia şi sporul natural Populaţia judeţului Sibiu este într-o continuă scădere începînd din 1990. În 17 ani, sporul natural (diferenţa dintre născuţi şi decedaţi) a fost în permanenţă negativ, avînd o rată de 0,94% pe an (pînă la 1 iulie 2007), ceea ce înseamnă că în fiecare an populaţia Sibiului s-a micşorat cu peste 4300 de persoane. Potrivit directorului Institutului de Statistică Sibiu, Gheorghe Silaghi, nu doar sporul natural negativ a contribuit la împuţinarea cu aproape 80.000 de locuitori a judeţului, ci mai ales migraţia. "Migraţia este cauza a aproape 90% din numărul acesta. Oamenii au plecat la muncă în străinătate." Previziunile specialiştilor nu sînt nici ele foarte bune. Conform lui Silaghi, pînă în 2025, populaţia judeţului va mai scădea cu minimum 10.000 de persoane. "În 2005, judeţul avea 423.900 de locuitori. Există acum trei variante pentru 2025: prima este cea optimistă, care spune că peste 17 ani populaţia judeţului va ajunge la 413.700 de locuitori, varianta medie este de 394.100 de locuitori, iar în cea pesimistă, Sibiul va mai avea în 2025 doar 389.700 de locuitori." Îmbătrînirea populaţiei este un alt factor îngrijorător în Sibiu, situaţia fiind asemănătoare în toată ţara. Astfel, dacă în 1990 existau 36 de vîrstnici (persoane peste 60 de ani, care nu mai au capacitatea să muncească) la 100 de tineri, în 2007 raportul era de 82 la 100. Unul dintre puţinele lucruri pozitive este acela că tendinţa plecărilor în străinătate este în scădere. În opinia directorului, cel mai important factor în scăderea, dar şi în refacerea demografică, este economia, care poate rezolva atît problema migraţiei, cît şi pe cea a sporului natural. "Singura soluţie este ca economia să poată suporta salariile oamenilor, pentru ca ei să nu mai fie nevoiţi să plece în străinătate. Creşterea economică din ultimii ani nu este suficient de puternică pentru a-i face pe oameni să se întoarcă acasă. O parte din ei se întorc, pentru că au familiile aici, dar unii s-au stabilit în alte ţări. Este şi greu să-i faci să vină în ţară, în condiţiile în care la noi salariul mediu este de 1200 de lei, iar în celelalte ţări din Uniunea Europeană este undeva la 1500 de euro" - explică Silaghi. Tot creşterea economică este cea care ar putea influenţa pozitiv şi sporul natural. "Acum, tinerii nu mai fac doi-trei copii, pentru că se gîndesc că nu au cu ce să-i întreţină. În mod normal, o familie trebuie să aibă doi copii pentru a se face înlocuirea naturală." Gheorghe Silaghi spune că problema demografică este una naţională şi ea ar trebui să primească mai multă atenţie din partea autorităţilor. "Ceea ce se întîmplă este un fenomen naţional şi ar trebui să dea mai mult de gîndit autorităţilor. Noi doar oferim aceste cifre, aşa cum sînt ele, dar cauzele şi efectele trebuie căutate în cu totul alte părţi" - explică Silaghi. Directorul spune că Direcţiile de sănătate publică, medicii şi chiar Biserica ar trebui să se implice în găsirea de soluţii pentru stoparea declinului demografic. Mălin BOT Banatul nu mai e "fruncea" Bănăţenii au o vorbă care reflectă cea mai importantă trăsătură a mentalităţii din această parte de ţară: "Fac doar un copil, să nu se împartă averea". Acest tip de mentalitate, dublată de migraţia masivă a etniilor mutate în Banat de la 1700 de Imperiul Austro-Ungar, a golit satele bănăţene. Excepţie de la regulă fac centrele urbane mari, Arad şi în mod special Timişoara, care atrag ca un magnet tinerii din toată regiunea şi chiar mai departe, de la Turnu-Severin pînă la Deva sau Oradea. Banatul nu mai e ce-a fost. O etnie s-a remarcat în mod special în Banat, dînd regiunii un aspect aparte. Atît în zona Banatului de cîmpie, cît şi în Banatul montan, etnicii germani şi-au făcut foarte bine simţită prezenţa. Cine vrea să vadă acum ce au însemnat nemţii pentru satul bănăţean trebuie să dea o fugă la Gărâna, un sat de pemi de pe muntele Semenic care şi-a păstrat în mare parte aspectul iniţial. În toate satele bănăţene, nemţii au reprezentat un punct de reper în privinţa ordinii, curăţeniei şi civilizaţiei. "La oraş", nemţii au avut acelaşi statut. Cel mai grăitor exemplu este al capitalei industriale a Banatului vechi, Reşiţa, unde, pînă în 1989, la uzina constructoare de maşini şi la combinatul siderurgic, cei mai buni "meseriaşi" au fost nemţi. Lucrurile s-au schimbat radical însă după 1990 prin repatrierea masivă aproape a întregii populaţii germane din Banat. Această migraţie către Germania a lăsat goale mii de case din sute de sate, petrecîndu-se un fenomen interesant. Exodul nemţilor a pornit încă din perioada comunistă, atunci casele lăsate în urmă rămînînd la dispoziţia primăriilor. Au devenit locuinţe sociale în care au fost mutaţi cei mai săraci din sate, care migraseră la rîndul lor în Banat din zonele mai sărace ale ţării. Fenomenul a continuat şi după 1990, ajungîndu-se în prezent ca populaţia germană să fie înlocuită în special cu etnici romi, satele, altădată dominate de ordinea germană, fiind acum marcate de stilul de viaţă al noilor locuitori. Banatul de acum nu mai are nici o legătură cu cel de acum 50 de ani. Din punct de vedere demografic, în ansamblu, Banatul cunoaşte o descreştere, atît din cauza mentalităţii lui "fac un singur copil, să nu se împartă averea", cît şi din cauza exodului nu doar al etnicilor germani, ci şi maghiari, sîrbi, slovaci. Capitala merge în sens invers. Notă discordantă în această tendinţă demografică negativă face capitala Banatului, Timişoara. Oraşul rozelor atrage constant, de 15 ani, tinerii din toate localităţile regiunii şi chiar de mai departe, de la Turnu-Severin, pînă la Deva sau Oradea. Prezenţa multinaţionalelor cum ar fi Alcatel, Siemens sau Continental, care absorb ca un burete toată forţa de muncă disponibilă de pe piaţă, face ca aproape toţi tinerii care vin la studii în Timişoara să rămînă aici. Specialiştii în domeniu spun că în ultimii 15 ani, peste 100.000 de persoane s-au stabilit la Timişoara din toate zonele ţării, oraşul avînd capacitatea de a atrage noi locuitori încă foarte mult timp. Cel mai elocvent indicator pentru acest fenomen este indicele şomajului care se menţine constant sub 2% în capitala Banatului. Şomaj oficial. Neoficial: "Există însă şi un procent de muncă la negru, aşa că, probabil, sîntem în poziţie negativă cu şomajul" - spune Carlo Marchegiano, preşedintele din Timiş al Uniunii Investitorilor Italieni. "În ultimii doi ani, rata şomajului, în Timişoara, a fost sub cea considerată normală la nivel european. În Europa este considerată normală o rată a şomajului de 4%. La noi este cu mult sub această valoare. Din iulie 2007 a scăzut chiar sub 2%, la cea mai mică valoare din toată Europa" - spune Ştefan Erdely, şeful Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă.