Dincolo de cifre
-argument -
Calitatea unui sistem de educaţie este reflectată prin două categorii mari de indicatori. Primul este cel de participare, iar aici intră, ca indicatori negativi, absenteismul, abandonul şcolar şi rata de părăsire timpurie a şcolii, iar ca indicatori pozitivi, rata de supravieţuire într-un ciclu şcolar, rata de trecere de la un ciclu şcolar la altul etc. Al doilea depinde de rezultatele la evaluările şi examenele naţionale, la evaluările internaţionale – PISA, TIMSS, PIRLS –, de rata de absolvire a unui nivel de învăţămînt care oferă calificări pentru piața muncii, de rata șomajului în rîndul absolvenților etc. Așadar, un sistem este cu atît mai bun cu cît menţine participanţii la educaţie cît mai mult timp în sistem: nivelul de educaţie absolvit se corelează pozitiv cu veniturile personale, cu starea de sănătate, cu posibilitatea de angajare. Mai concret, în România, fiecare an de educație în plus îți crește veniturile cu 8%, reduce șansa de a fi bolnav cu 8% și crește șansele de angajare tot cu 8% (conform studiului UNICEF despre „Costurile investiției insuficiente în educație“). De asemenea, un sistem e cu atît mai bun cu cît obține, la acești participanți, rezultate ale învățării cît mai bune. În ultimul timp, rezultatele la PISA sînt cele luate în considerare, de cele mai multe ori. Inclusiv „Strategia EU 2020“ a fixat ca țintă, la nivel european, reducerea procentului de tineri cu performanțe slabe la PISA la 15%. Dacă am atinge această țintă, cîștigul pentru România ar fi, pînă în 2090, de 2571 de miliarde de euro, reprezen¬tînd 1150% din PIB-ul din 2010 (conform „The Cost of Low Educational Achievement in the European Union“).
Dincolo de aceste date furnizate de Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățămîntul Preuniversitar – ARACIP, avem un sistem de învățămînt din ce în ce mai blamat în ultima vreme, fiindcă opinia publică a devenit, în sfîrșit, sensibilă la subiectul educație. La nivel național avem strategii, însă nu există metode de implementare sau lucrurile se mișcă greu. Doar 4% din PIB este alocat educației. Și mai avem organizații nonguvernamentale care se implică, accesînd fonduri europene. Despre o parte din rezultatele lor, dar și despre problemele „sistemului“ veți citi în acest Dosar.
Ilustraţie realizată de Ion BARBU