Dinamica socială a graniţelor variabile în spaţiul social european
Cum acţionează deschiderea şi expansiunea graniţelor, odată cu lărgirea Uniunii Europene, asupra constelaţiei istorice de spaţii sociale din statele naţionale? Cum se structurează noul spaţiu european în condiţiile date? În contextul integrării şi lărgirii continue se formează şi o societate europeană supranaţională? Pe scurt: ce înseamnă expansiunea graniţelor pentru formarea societăţii europene, pentru integrarea socială a Europei, în general? Cercetarea sociologică a Europei, din acest punct de vedere, e încă la început. Se poate însă contura deja o problematică proprie a integrării europene, cînd se pune problema modului în care acţionează social. În cazul integrării europene avem de-a face cu un paradox: progresele integrării economice şi politic-instituţionale sînt simultane cu dezintegrarea socială. Dialectica abolirii graniţelor interne şi a întăririi celor exterioare conduce la o adîncire a diferenţelor sociale din acest spaţiu, pe care Uniunea Europeană, ca instituţie dominantă a teritoriului, şi-l construieşte. Nu se formează o burghezie europeană, nici o nouă identitate europeană, nici măcar o nouă civilitate europeană. Chestiunea poporului european şi cea a societăţii europene trebuie rediscutate în relaţie cu problema graniţelor. Căci ele accentuează nu doar conflicte de interese economice, ci şi reprezentări identitare colective. "Este chiar atît de sigur că ceea ce construim este chiar Europa?" - se întreabă filozoful francez Remi Brague. "Oare această construcţie nu e doar o zonă de comerţ liber sau un centru de putere, care nu se defineşte decît prin poziţia sa geografică şi prin denumire, primită Ťcu totul întîmplător, de acest podiş al continentului asiatic?»" (Valéry) E clar că integrarea europeană este la fel de importantă ca abolirea graniţelor. Şi că cel mai mare succes l-a avut Piaţa comună europeană. În spaţiul economic european, bunurile circulă liber şi tranzacţiile frontaliere au costuri reduse. Şi contactele transfrontaliere dintre politicieni, funcţionari şi experţi europeni sînt mai frecvente şi mai intense. O nouă elită "europeană" - cu o legitimitate democratică scăzută - conduce destinul Uniunii, bucurîndu-se de competenţe de legiferare şi de decizie, din ce în ce mai mari. O mare parte a continentului este condusă tehnocratic. Aşa că deocamdată asta construim: o Europă birocratică, un centru de putere economică şi politică. Însă desfiinţarea graniţelor nu se face simţită în toate domeniile. Sistemele economice locale, sistemele de securitate rămîn în continuare prizoniere ale unui semantici tradiţionale privind solidaritatea colectivă. Reperele culturale, identificările colective şi identităţile naţionale sînt şi ele influenţate de această dialectică a abolirii şi întăririi graniţelor. Este remarcabilă forţa cu care ele încă persistă. Legătura de suflet cu propriul stat, cu propria societate, conexiunile locale sînt neîntrerupte şi foarte vii. Sub diferitele straturi ale identităţilor colective, nivelul statului naţional are în continuare o consistenţă aparte. Şi cei cincizeci de ani de unitate europeană nu au putut schimba mare lucru. De aici rezultă că nu trebuie, în nici un caz, să ne imaginăm deschiderea pieţei unice ca pe un fenomen unidimensional, asemănător cu orice fel de proces de anulare a graniţelor. Abolirea graniţelor se produce sectorial şi în mod asincron. De aceea, este util să vedem ce înseamnă conceptual Europa. Şi aici trebuie avute în vedere diferitele spaţii sociale şi socializările teritoriale. Geograful francez J.-F. Drevet (1997) vede "la nouvelle identité européenne" într-o pluralitate de spaţii sociale (territoires), în care coexistă comunităţi etnice şi minorităţi culturale: "Europa regiunilor", piaţa comună, apoi zona de emigraţie europeană sau spaţiul european al drepturilor cetăţeneşti ş.a.m.d. Important e faptul că graniţele acestor structuri nu se prăbuşesc. Dimpotrivă, ele indică o constelaţie complexă de frontiere asimetrice şi excentrice. Ce trebuie să reţinem: dialectica asincronă a abolirii şi întăririi graniţelor, care determină procesul de integrare şi extindere europeană, a produs o nouă constelaţie, mult mai fluidă, de graniţe şi spaţii statale, dominată de relaţiile centru-periferie, interior-exterior. Nu se ştie încă ce urmări va avea reorganizarea social-teritorială a Europei, în privinţa structurilor sociale.