Dilemele lui <i>ce înseamnă comunismul?</i>

Ideea acestui concurs s-a născut în fond dintr-o serie de dileme. Cum să faci cunoscut comunismul, cum să stimulezi reflecţia tinerilor asupra lui, cînd programa şcolară expediază problematica în numai opt ore pentru întreg ciclul preuniversitar - şi asta în trimestrul trei, înainte de examenele de capacitate şi de bacalaureat, cînd şcoala romÂnească nu mai funcţionează decît din inerţia cataloagelor necompletate? Cum să stîrneşti interesul elevilor asupra unei perioade care nu le mai este contemporană, fără a le aglomera şi mai tare programa şcolară şi fără a-i atrage în obsesiile generaţiilor care au trăit în comunism? Nu în ultimul rînd, cum să-i faci pe aceşti copii să reflecteze la efectele pe care suprimarea unor valori fundamentale, precum libertate, toleranţă, spirit civic, le poate avea asupra unei societăţi? În absenţa unui curs opţional de istorie a comunismului - idee pe care vortexul educaţional o respinge încă, deşi a adoptat-o pentru holocaust - proiectele extra-şcolare par a fi singura soluţie. Concursul "Ce înseamnă comunismul pentru mine?", organizat anul acesta de Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului în România, a atras 2.000 de participanţi. Viziunea şi cunoştinţele acestor elevi despre comunism confirmă necesitatea introducerii unui curs opţional de istorie a fostului regim dictatorial, axat nu pe o cronologie a datelor, ci pe un dialog asupra valorilor anihilate de timpul sistemului comunist şi asupra poveştilor de viaţă. În fond, ceea ce arată majoritatea eseurilor şi a planşelor grafice primite de noi este că numai o gîndire critică şi o evaluare personală a ceea ce îţi este povestit - la şcoală, la televizor sau în familie - pot să creeze un punct de vedere şi o poziţie faţă de "ceea ce a fost comunismul". Dacă o evaluare a planşelor de artă grafică este mai dificilă din acest punct de vedere, analiza eseurilor evocă următorul peisaj. Din cele 1.500 de lucrări primite la această secţiune, 10% sînt copiate integral de pe Internet, dintr-o singură sursă. Definirea comunismului ca "un sistem egalitarist de extremă dreaptă", precum şi preluarea unor analize pline de erori de conţinut sînt recurente în toate aceste eseuri. Alte 10% alternează copy-paste-ul din surse diverse cu pasaje de evaluare personală, indicînd că interesul există, pentru că au fost utilizate mai multe site-uri, dar că elevii nu au alte surse la îndemînă pentru a se informa. De altfel, întrebată de un copil de 11 ani din mediul rural ce carte îi recomand pentru a "înţelege comunismul", am realizat eu însămi inadvertenţa surselor care le-ar permite copiilor să se apropie de această tematică. În absenţa unor cărţi de istorie a comunismului pentru copii, i-am propus în final să intervieveze ţărani din satul lui, încercînd să descopere el însuşi problema colectivizării. Cele mai multe eseuri primite (45%) ilustrează însă modul în care istoria este predată în general în şcoala romÂnească. Este vorba de cronologii în care cauzalităţile şi efectele lipsesc cu desăvîrşire şi totul se rezumă la înşiruiri de ani şi de evenimente deconectate între ele. Evident, această metodă nu este inutilă pentru a afla lucruri despre comunism, dar şansa de a înţelege fenomenul şi de a nu rămîne la nivelul de a memora nişte date şi nume de actori politici este foarte redusă. Aceste cronologii de patru-cinci pagini preiau în acelaşi timp numeroase clişee folosite în istoriografia romÂnească: "ciuma roşie", "holocaust roşu", "regim genocidar". O intuiţie a răului se degajă în toate aceste lucrări, dar folosirea sintagmelor stereotipe indică şi o repetare mecanică a unor definiţii şi idei. O categorie mai interesantă de eseuri, reprezentînd 10% din lucrările primite, ilustrează paradoxul pe care îl creează în conştiinţa copiilor memoriile concurente ale diverselor persoane care au trăit comunismul. Între "comunismul a fost rău" şi "comunismul a fost bun", copiii par a balansa între valorile de "ordine", "siguranţă" şi "disciplină" pe care fostul regim le instituise şi valorile de "libertate" şi "competenţă" pe care noul sistem le promovează. În acest sens, nostalgiile părinţilor sau ale bunicilor devin evidente, pasaje din eseuri transfomîndu-se deseori în critici la adresa democraţiei şi a "libertăţilor" prea largi pe care ea le acordă. Ceea ce ne izbeşte în numeroase astfel de eseuri este tocmai asimilarea democraţiei "haosului" şi "inechităţii sociale", fapt care demonstrează precaritatea cursurilor de cultură civică predate în şcoală. Totuşi, nici unul dintre aceste eseuri nu consideră sistemul comunist bun în integralitate, făcînd referire la crimele din anii 1950, la fenomene de tip Piteşti, colectivizare sau politica de alimentaţie raţională. Ajungînd acum la ultima categorie de eseuri (25%), cea pe care în fond am căutat-o, ea se bazează pe cercetarea şi interpretarea personală a autorilor. Construite în majoritate pe interviuri cu oameni care au trăit în comunism, aceste lucrări prezintă poziţia elevilor faţă de ceea ce au auzit sau au citit. Evitînd cronologizarea şi axîndu-şi argumentaţia în jurul unor valori fundamentale, avînd practic o miză morală şi o atitudine de revoltă faţă de orice înseamnă "arestarea gîndirii", ele pun în oglindă poveşti de viaţă din comunism, cu existenţe şi principii proprii lor, copiilor născuţi liberi după 1989. Iar aici automatismele dispar şi întîlnim oameni natural born free, care găsesc resurse pentru a condamna orice regim care ar interzice gîndirea, ar promova resemnarea şi ar priva oamenii de libertate. Dincolo de calitatea materialelor primite, concursul "Ce înseamnă comunismul pentru mine?" a reuşit să ridice o întrebare pe care şcoala romÂnească o pune prea puţin elevilor. Totuşi, demersul I.I.C.C.R. nu este suficient pentru a înlocui programele şcolare şi a deschide dezbaterea într-un cadru instituţionalizat. Şcolile participante la concursul nostru nu sînt decît aproximativ 150 din cele 12.000.000 de unităţi de învăţămînt existente în RomÂnia, iar elevii care ne-au trimis lucrări nu sînt decît cei care au dorit să participe într-un proiect extraşcolar. Decomunizarea curiculară, la care sistemul educaţional romÂnesc nu este încă permeabil, rămîne necesară şi realizabilă în mod realist prin introducerea unui curs opţional de istorie a comunismului. Demersul nostru va continua însă, întrucît această întrebare, înţeleasă ca sugestie metodologică, ar trebui să fie un subiect de reflecţie pentru o întreagă societate care a trăit şi care re-povesteşte astăzi comunismul. Pentru o societate contaminată încă de avatarurile resemnării şi ale lipsei de activism, interogaţia poate avea caracterul de panaceu al însănătoşirii. Şi mai ales, pentru că a sosit probabil timpul să transcendem simpla constatare a eşecului înţeles ca moştenire culturală şi să aplicăm soluţii particulare şi generale. Soluţii-răspuns la întrebările care bîntuie în interstiţiile dintre trecut şi prezent.