Dignitas?

Pentru Sir Terry Pratchett, autor britanic de romane fantasy, susţinător activ al cauzei sinuciderii asistate, Dignitas (slogan: „Viaţă demnă, Moarte demnă“), numele unei asociaţii din Elveţia ce oferă această opţiune persoanelor doritoare din toată lumea, sugerează perfect misiunea nobilă pe care clinica şi-o asumă. Dar părerile puternic negative ale localnicilor şi scandalurile mediatice şocante care au ajuns să înconjoare Dignitas în aproape un deceniu şi jumătate de la înfiinţare par să sugereze că moartea demnă nu este neapărat inclusă în serviciile furnizate de această organizaţie. 

Conform rapoartelor publicate de Dignitas în 2010, mai mult de 1000 de persoane şi-au luat viaţa cu ajutorul asociaţiei lui Ludwig Minelli, dintre care 563 de germani, 134 de britanici, 112 elveţieni şi 93 de francezi. Dignitas este o asociaţie non-profit, fondată în 1998 în micul oraş Forch de lîngă Zürich de către Ludwig Minelli, avocat, acum în vîrstă de 79 de ani. Scopul ei este de a „ajuta pacienţii cu boli terminale şi boli mintale să moară asistaţi de doctori şi asistenţi calificaţi“. În schimbul unei taxe de înscriere în valoare de 200CHF (173 euro) şi a unui abonament anual de membru de minim 80CHF (69,5 euro), pacienţii beneficiază de consiliere pe teme legate de moarte, sprijin în toate chestiunile legale aferente şi acompaniere în momentele finale. Persoanele hotărîte să ducă la capăt procesul – conducerea organizaţiei asigură că 70% dintre membri nu solicită niciodată actele finale sau se răzgîndesc pe parcurs – trebuie să îşi trimită dosarul medical spre examinare la unul dintre doctorii Dignitas, care pe baza istoriei pacientului hotărăşte dacă îi va prescrie doza de pentobarbital de sodiu necesară pentru a-şi pune capăt vieţii sub supravegherea personalului Dignitas. 

În ultimii doi-trei ani, ideea „morţii demne“ oferite la Dignitas a devenit din ce în ce mai greu de susţinut. Urnele ce conţin cenuşa decedaţilor sînt aruncate în masă în Lacul Zürich; oraşul în sine a căpătat faimă de hotspot al turismului morţii; pînă la sfîrşitul lui 2009 nu exista un loc fix în care să poată avea loc sinuciderea, Dignitas folosind pe rînd un apartament închiriat, camere de hotel, sufrageria lui Minelli, un sit industrial şi chiar maşini oprite pe marginea drumului. (Acum deţine o casă numită Blue Oasis, într-un zonă industrială din afara Zürich-ului.) Apoi, în lipsa unor reguli care să delimiteze clar categoriile de persoane care pot recurge la soluţia sinuciderii asistate în Elveţia, practicile Dignitas par a încuraja în mod activ sinuciderea. Doctorii britanici şi-au exprimat public îngrijorarea cînd au observat că afecţiunile medicale ale mai multor pacienţi din Regatul Unit beneficiaseră de cocktailul de pentobarbital de sodiu, deşi aceştia erau tetraplegici sau sufereau de afecţiuni renale tratabile prin proceduri medicale de rutină. 

Cu toate acestea, publicul a votat. Un referendum organizat la Zürich în mai 2011 pentru interzicerea sinuciderii asistate în Elveţia a fost respins cu 85%. 78% dintre votanţi au fost şi contra interzicerii străinilor de a beneficia de această procedură pe teritoriul ţării. Dignitas lives on.