Dialoguri europene la bilanţ

10 noiembrie 2005   Tema săptămînii

Societatea Academică din România, în parteneriat cu Asociaţia Studenţilor la Ştiinţe Politice din SNSPA şi cu revista Dilema veche , a derulat în perioada februarie-octombrie proiectul "Educaţie pentru Europa" finanţat de PHARE, programul Fondul Europa. În cadrul acestui program au fost realizate 8 dezbateri publice pe teme de interes general privind integrarea europeană ("Europa după noi. Relaţiile României cu Moldova şi Ucraina", "Dezvoltare regionale: modalităţi de intervenţie şi rezultate", "Cum integrăm agricultura românească în Uniunea Europeană"; "Reforma administraţiei publice: eficientizare şi responsabilitate", "Factori economici în implementarea aquis-ului în domeniul protecţiei mediului", "Exodul inteligenţei: strategii de diminuare a părăsirii definitive a ţării de către tinerii cu studii superioare", "Politici culturale europene"; "Constituţia Europeană şi România"). Dezbaterile au fost organizate în spaţii universitare: Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, Institutul Naţional de Administraţie, Facultatea de Filosofie-Universitatea Bucureşti, Universitatea Româno-Americană, bucurîndu-se de o largă participare a studenţilor. În cadrul proiectului au fost editate în colaborare cu Dilema veche 4 suplimente (nr. 61, 18-24 martie, "Europa de după noi"; nr. 67, 29 aprilie - 5 mai, "Integrarea agrară"; nr. 73, 10-16 iunie, "Exodul inteligenţei"; nr. 78, 15-21 iulie, "Constituţia Europeană"). În încercarea de a implica tinerii universitari în aceste dezbateri, fiecare supliment a cuprins pe ultima pagină intervenţii ale studenţilor la temele puse în discuţie. Am primit un număr mare de articole propuse spre publicare, semn al prestigiului de care se bucură Dilema veche în rîndul tinerilor. Unele suplimente au urmări neaşteptate, cum este cel privind migraţia inteligenţei, care a dus la dezbateri mai ample pe care revista le va reflecta în viitor. Încheiem acest proiect, cu speranţa unor continuări fericite.

Mai multe