Dialog cu Pavel ŞUŞARĂ

27 octombrie 2005   Tema săptămînii

Verdictul sau "stilul"? Fiind tu însuţi artist (= scriitor), cum rezişti tentaţiei "literaturizării" atunci cînd comentezi un artist sau o expoziţie? Verdictul e stilul, cum a spus nemuritorul Gambetta, sau, cel puţin, asta cred că este situaţia în spaţiul umanioarelor. Dacă într-o demonstraţie ştiinţifică argumentele sînt oarecum exterioare, putînd fi mobilizate dintr-o sursă preexistentă, în formularea unui verdict, legat de limbajele artistice, argumentele sînt intrinseci, ele ţin exclusiv de plauzibilitate, de verosimilitate, de abilitatea persuasivă, şi nicidecum de vreun adevăr cuantificabil şi deja experimentat. Ca să convingi un cititor că filmul, interpretarea, poemul sau tabloul funcţionează bine sau prost în sistemul lor de referinţă, este obligatoriu ca epica argumentaţiei să funcţioneze, la rîndul ei, în mod corespunzător, adică să îmbine capacitatea de seducţie a formulării cu limpezimea ideilor şi cu acuitatea dicţiei. Cînd G. Călinescu spune, referindu-se, cred, la Neculce: ,,Iată o simplă gravură: Bogdan cel chior lovi cu suliţa în poarta Liovului", el convinge fără a demonstra. Foloseşte propria noastră capacitate de reprezentare pe care o stimulează prin pregnanţa enunţului. Dacă alţii cred că verdictul este altceva decît stilul, n-au decît s-o demonstreze, dar să n-o facă folosindu-se de instrumente stilistice. În ceea ce priveşte tentaţia formei literare, şi nu a literaturizării, nu mi-am propus niciodată să-i rezist. Însă nici aici componenta literară nu este exterioară, ci firesc integrată discursului însuşi. Nu gesticulaţia verbală creează expresivitate, ci mecanica gîndirii, arhitectura ideilor, armonia şi dinamica expresiei. Andrei Pleşu este un mare scriitor fără să literaturizeze, doar prin simplul fapt că activează resurse necercetate ale limbii şi transformă actul gîndirii într-un spectacol surprinzător. Face parte curatoriatul din "job description"-ul unui comentator sau este un simplu moft? Curatoriatul, în cazul meu, este o formă de cercetare aprofundată a fenomenului de care m-am ocupat, mulţi ani, doar teoretic. Nimic nu-ţi ilustrează mai bine anvergura unui demers artistic, autenticitatea şi utilitatea lui în spaţiul social decît coabitarea cu obiectul, decît manipularea lui, decît încercarea de a-i reconstitui funcţii şi de a-l recontextualiza. Curatorul este un arhitect, un constructor şi un contemplator care poate descifra în viaţa obiectelor artistice toate evenimentele vieţii, în general. În lumea aceasta restrînsă, puternic particularizată, istoria se reflectă mult mai pregnant şi mai convingător decît în discursul istoriografiei generale, şi oricît ar fi de insignifiantă din punct de vedere fizic, chimia sa profundă rămîne neschimbată.

Mai multe