Dialog cu Marius CHIVU

Cînd tu scrii că nu-ţi place Michel Houellebecq, îmi vine să-ţi spun: Băi Marius, eşti varză! Nu doar că ce scrii tu nu-i ştirbeşte cu nimic faima "fenomenului M.H.", dar cred că voi, ăştia, criticii literari - şi noi, ăştia, criticii de film -, ar trebui să ţinem cont de un fapt de bun-simţ: nu mai există doar artişti buni şi răi, ci şi artişti cool! Iar cînd cineva e cool, nu mai contează chiar deloc ce părere au specialiştii - dimpotrivă: cred că ar trebui să-i oblige la o regîndire a criteriilor estetice "clasice"... Hai că te-am luat tare! Cum te aperi? În primul rînd, defineşte "cool"! Apoi, chestiile astea cu pulverizarea criteriilor, cu popularul şi vandabilul convertite la estetic, sînt bullshit-uri stîngiste şi o ştii. Arta presupune o ierarhie: unii sînt buni, alţii nu, chit că şi unii, şi alţii au publicul lor. Sigur, "specialiştii" nu pot face mare lucru împotriva unei mode, dar tocmai pentru că au un rol subversiv nu trebuie să tacă. "Specialiştii" sînt acum underground -ul şi adevăraţii nonconformişti ai acestei "democraţii" a artei... Mă predau, nu ştiu să "definesc cool-ul"! Dar îl recunosc cînd îl văd;-) Să trecem... Ce părere ai despre următorul citat: "Tinerii, fie şi liceeni, n-au oare dreptul să judece şi să denunţe pe victima judecăţii lor? La aceasta răspund: Apriori, da. Oricine poate să-şi spună părerea. Însă părerea nu are o valoare obiectivă, deci culturală, decît dacă e însoţită de argumentare. Cine emite opinii este obligat să le justifice pe orice cale, fie şi impresionistă, dovedind că noul punct de vedere este probabil cel puţin pentru anumite conştiinţe. A scrie însă la 20 de ani, fără nici un trecut şi nici o garanţie, Ťasta e bine», Ťasta e prost» e o copilărie. O asemenea decizie sumară, fără corp delict, o poate da, în anumite împrejurări, numai un critic bătrîn, pe care trecutul îl apără de suspiciune. Şi încă o astfel de decizie poate fi venerabilă, nu şi convingătoare. Dacă ţin cu orice preţ să facă critică, tinerii trebuie să descopere noi relaţii valabile, în baza şi cu autoritatea cărora să continue cu legitimitate procesul".* Ce zici, e tare, nu? Mi se pare just. Nu văd nici un conflict aici. Tinereţea e tricky: nu e un argument şi nu are relevanţă în sine beneficiind, în acelaşi timp, de multe atu-uri. Poţi scrie la tinereţe crase "copilării" şi, la fel de bine, poţi fi foarte just şi să interesezi bătrînimea respectabilă şi onorabilă tocmai "descoperind noi relaţii valabile". Dar nu cred că e vorba de vîrstă, în chestiunea noastră, ci de educaţie culturală şi practică virgulă critică. Cînd ţi-am vorbit de Andrei Zviaghinţev (Întoarcerea ), ai luat foc, mi-ai spus că e un epigon al lui Tarkovski, îţi aminteşti!? Eu eram tînăr, în primul rînd cultural, şi experienţa ta îndelungată de cinefil ţi-a apărat argumentele de suspiciunea critică. Nimeni nu e cu totul apărat de orice suspiciune critică! Nici măcar criticii... Ăsta mi se pare cel mai şturlubatic paradox - zi că nu-i aşa. Aşa e! ____________ * G. Călinescu, "Fronda copiilor", în Viaţa literară, 1929.