Dialog cu Dumitru AVAKIAN

27 octombrie 2005   Tema săptămînii

Cronica unui concert este "de unică folosinţă": concertul nu se mai repetă, cei care l-au ascultat sînt relativ puţini şi nu toţi citesc cronica... Nu e o meserie frustrantă? Cronica unui concert este cronica unui moment cu bătaie lungă. O cronică avizată, constructivă ne formează discernămîntul, ne pregăteşte pentru o nouă audiţie, analizează şi avizează, stabileşte ierarhii valorice; nu este un simplu act contabil; ea se adresează celor care au fost prezenţi în sala de concert, celor care au urmărit o audiţie radiofonică, ne prezintă, ne avizează asupra parametrilor valorici de cultură şi de performanţă, ne atrage atenţia asupra fenomenului muzical drept act de cultură, asupra autorului compozitor, asupra datelor, asupra caracteristicilor performanţei muzicale scenice la care urmează să revenim, pe care urmează să o evităm; deocamdată sau pentru totdeauna. Vă puneţi problema publicului care vă citeşte ? Criticul muzical poate construi climatul de receptare a performanţei. Cînd scriu, cînd analizez, nu pot să nu mă gîndesc la artistul performer, eventual la compozitor, la felul în care va recepta - va înţelege sau va respinge - judecăţile mele. O cronică nu poate fi demolatoare, ci lămuritoare, ea trebuie să construiască o cale a receptării judecăţilor. Mă gîndesc şi la ascultător, la tipul de publicaţie pe care acesta o ia în mînă. Într-un fel scriu pentru pagina de cultură a unui cotidian, altfel pentru o revistă de cultură, altfel pentru una de specialitate, altfel mă adresez într-o emisiune de radio, de televiziune. Comentatorul muzical poate pune umărul în a construi o carieră; ...de compozitor, de muzician performer. Este puţin lucru? O asemenea îndeletnicire nu poate fi frustrantă. Ea poate deveni creatoare; ...dacă este făcută cu pricepere, cu bună-credinţă, dacă există o strategie, o conduită, dacă există intuiţie, fler; ...de ce nu, talent? ...dacă există demnitate profesională şi umană. Ce ecouri aveţi - dinspre artişti, dinspre cititori? Sînt diverse. Pentru că natura umană este diversă. Important este să construim punţi ale înţelegerii fenomenului muzical artistic; ...utile nouă, utile publicului celui mai divers, utile artiştilor înşişi.

Mai multe