Despre sunetele care contează
- argument -
Sunetele şi zgomotele care ne înconjoară, muzica pe care alegem s-o ascultăm sau cea care ajunge întîmplător la noi alcătuiesc „textura“ sonoră a vieţii de zi cu zi. Ele transmit mesaje pe care fiecare dintre noi le poate percepe diferit. Totuşi, cu toţii sîntem de acord, de pildă, că o bormaşină la etajul de deasupra ne deranjează, ne tulbură liniştea. Şi cu toţii avem nevoie şi de linişte. În blocurile de pensionari de pe timpuri, exista un anunţ la avizier care preciza ora de linişte, într-o anumită perioadă a zilei. Liniştea e asociată cu odihna, cu relaxarea. Zgomotele pot însemna poluare fonică. Zgomotele străzii, de exemplu, pot fi supărătoare, însă în acelaşi timp sînt reprezentative pentru oraşul în care locuim. Dacă închidem ochii, ne putem da seama, doar din ceea ce auzim, dacă ne aflăm la Bucureşti, la New York sau la Tecuci. „Coloana sonoră“ care ne însoţeşte drumurile zilnice nu poate fi dată mai încet sau oprită, decît dacă avem la îndemînă un mp3 player şi ne vîrîm căştile în urechi, pentru a asculta muzica pe care o preferăm. Însă acest refugiu nu este oare o formă de autism? De ce am respinge zgomotul (şi furia) vieţii, nu este el mai interesant decît muzica pe care nu ne constrînge nimeni să o ascultăm unde vrem, cum vrem? Radioul – mai ales posturile comerciale – începe să devină un fundal sonor permanent. De cele mai multe ori, îl auzim, dar nu-l ascultăm cu adevărat. Totuşi, hit-urile difuzate în permanenţă ajung să ne obsedeze. Ne surprindem fredonînd o melodie „auzită la radio“, despre care habar n-avem cum şi-a făcut loc în mintea noastră.
Cele mai multe secvenţe ale vieţii sînt marcate şi „sonor“. Ne amintim de vacanţele copilăriei atît prin întîmplările lor, cît şi prin sunetele care le însoţeau – ciripit de păsări, la bunicii de la ţară, zgomotul valurilor, la mare (de care iarna ne era atît de dor încît încercam să le facem încă o dată prezente ascultîndu-le în cîte o scoică), vîntul prin iarbă, la munte, pe o păşune alpină. Şi călătoriile noastre de acum pot conţine experienţe auditive plăcute, familiare. Sunetele din tren sînt inconfundabile şi conţin mereu o promisiune, la fel şi zgomotele dintr-un aeroport. Ceea ce se repetă sonor la nesfîrşit poate fi într-adevăr supărător, însă, în acelaşi timp, poate da viaţă unui loc, unei situaţii în care ceea ce vezi nu pare suficient.
Veţi putea citi despre toate acestea şi nenumărate alte nuanţe a ceea ce auzim în dosarul de faţă. „Coloana sonoră a vieţii noastre“ este o temă care se poate dezvolta pe multe paliere, aşa că am cerut opiniile unor oameni diferiţi ca factură sau ca profesie. Totuşi, un rol important îl au părerile muzicienilor, căci este interesant de aflat dacă cei cu o ureche „fină“ aud sau ascultă altfel lumea în care trăim, decît noi, oamenii obişnuiţi.