Despre studenţi şi sinistraţi <p> -<i> aventurile unui bursier în căutare de bani româneşti privaţi </i>-

12 mai 2007   Tema săptămînii

În toamna lui 2004 a fost adoptată Legea nr. 376 privind bursele private. Potrivit acesteia, agenţii economici pot acorda studenţilor burse private, fondurile utilizate în acest scop pentru acordarea burselor fiind deductibile fiscal. Astfel, din impozitul pe profit sînt scăzute sumele aferente, dacă se încadrează în limita cotei de 3‰ din cifra de afaceri şi nu depăşesc 20% din impozitul pe profit. Anul trecut, fiind acceptat în cadrul unui program masteral al uneia dintre cele mai cunoscute universităţi londoneze şi avînd nevoie de bani pentru plata taxelor şi cheltuielilor de întreţinere, am considerat oportun să apelez şi la această variantă de finanţare. Cu încredere, optimism şi argumentele necesare (CV, documente, cadrul legal etc.) am pornit să contactez companii şi să solicit o bursă privată. Mai întîi am căutat clasamente ale companiilor din România în funcţie de cifra de afaceri, de profitul pe ultimii ani, găsind chiar un clasament al lor în funcţie de posibilităţile de acordare a sponsorizărilor. Deoarece la majoritatea burselor, la care aplicasem anterior, procedurile se desfăşurau prin intermediul Internetului, am considerat că e acceptabil să trimit aplicaţiile prin poştă electronică. Pînă aici, totul bine. Aleg cîteva zeci de companii, trimit aplicaţii personalizate şi aştept, sperînd la răspunsuri pozitive. După două-trei zile, răspunsurile încep să curgă încet, încet. Vă prezint unele dintre ele, împreună cu cîteva sfaturi pentru cei care vor să le evite. Unul dintre mesajele care se repetau destul de des începea cu Failure delivery (vă asigur că erau companii dintre cele mai serioase). Pentru acestea, cu site web, dar fără adresă de mail validă, se pare că mai indicată este trimiterea unei aplicaţii prin poşta clasică. Alte răspunsuri mă informau că firmele respective îşi epuizaseră fondurile destinate sponsorizărilor pentru anul în curs sau şi le direcţionaseră către alte activităţi. Cum nu vreţi să primiţi acest răspuns, e bine să porniţi demersurile din timp, în perioada de început a exerciţiului financiar. Oarecum apropiate acestui mesaj erau cele care mă informau că nu mai există fonduri deoarece compania îi ajutase pe cei care au avut de suferit de pe urma inundaţiilor. Cu înţelegere pentru situaţia sinistraţilor, vă recomand totuşi, dacă doriţi să obţineţi o bursă privată, să încercaţi să o faceţi într-un an fără (prea multe) dezastre naturale. Un alt răspuns mă informa că firma respectivă are un plan în domeniul sponsorizărilor şi eu nu mă încadram în acel plan. Sfatul meu ar fi să vă încadraţi totuşi şi în planurile altora. Dacă unele firme erau în reorganizare şi, prin urmare, nu mă puteau ajuta, alţii chiar îmi promiteau că vor analiza cererea mea. Dintre aceştia, unii încă o mai analizează probabil, iar alţii, cei pe care i-am putut contacta, mi-au spus că ei nu dau bani "pentru aşa ceva". O altă serie de răspunsuri se încadra în categoria "don’t call us, we’ll call you" sau "Dacă vom fi interesaţi de o colaborare viitoare vă vom contacta". Nu a fost cazul meu, dar dacă doriţi să lucraţi după finalizarea studiilor în cadrul companiilor la care aplicaţi pentru o bursă, subliniaţi acest lucru. Făceţi-i să fie interesaţi. Am primit şi mesaje de tipul: "încercăm să sponsorizăm grupuri de oameni şi nu o singură persoană" sau "nu oferim sponsorizări individuale". Dacă nu intenţionaţi să plecaţi cu toată grupa la studii, nu văd cum aţi putea evita răspunsurile de acest gen. Dar nu, să nu credeţi ca eram supărat, răspunsurile veneau cu doza lor de analgezice. Unii m-au asigurat de întreaga lor consideraţie, alţii m-au felicitat pentru rezultatele obţinute şi pentru minunata şansă care mi s-a oferit, o parte mi-au mulţumit că m-am gîndit la ei, mulţi mi-au urat succes... Din 55 de aplicaţii directe la companii, nici una nu a avut succes. Am cîştigat în schimb una din bursele Raiffeisen - de altfel singurul program de burse private pentru studii în străinătate pe care îl cunosc - şi o bursă a Guvernului român. Recitind rîndurile de mai sus, tind să cred că nu sînt singurul care a primit răspunsuri de genul acestora. La peste doi ani de la adoptarea legii burselor private, numărul bursierilor este foarte redus. Puţinele burse private care există sînt oferite în special studenţilor de la universităţile tehnice din ţară, aceştia urmînd apoi să lucreze în cadrul companiilor care îi finanţează. Cu foarte puţine excepţii, bursele private pentru studii în străinătate lipsesc, firmele româneşti preferînd să aloce sumele deductibile sponsorizărilor cu impact mare la public/piaţă. Aştept momentul în care sprijinirea tinerilor care vor să studieze peste hotare va aduce aceleaşi beneficii de imagine precum ajutorarea sărmanilor. Pînă atunci, pentru ca legea burselor private să aibă şanse de reuşită, ar trebui să ofere facilităţi suficiente firmelor (de exemplu, bursa să fie deductibilă total din impozitul pe profit, fără restricţiile semnificative amintite). În acelaşi timp, este nevoie de o implicare mai mare a companiilor, dar şi de o informare mai bună a tuturor celor vizaţi. La această ultimă cerinţă sper să fi contribuit şi aceste rînduri. _________ Paul Ivan urmează să fie masterand în Relaţii Internaţionale la London School of Economics.

Mai multe