Despre schimbare şi neschimbare

De mai mult de 20 de ani românii se mişcă. Pleacă, revin, pleacă iarăşi, trăiesc în străinătate, îşi construiesc acolo vieţi, îşi cresc copiii învăţîndu-i româneşte la şcolile de duminică, îşi lasă bucăţi de familie în ţară, le adună aici sau acolo... Conectată la România, trăieşte o întreagă lume românească în străinătate. V-aţi întîlnit cu ea. Avem migraţie la tot pasul. Dumneavoastră nu vă treziţi vorbind româneşte aiurea în Europa, convins că puteţi să spuneţi ce vreţi, pentru că oricum nu vă înţelege nimeni şi... aveţi surprize?

Lumea asta este extrem de dinamică. Amintiţi-vă cum a început totul. La mine, în sud: coada la paşaport, excursiile în Turcia, sacoşele cu pături şi blugii... Blugii!!!

Mutarea cozilor de paşapoarte la vize. În sfîrşit, numai asigurarea de sănătate, biletul dus-întors şi banii de arătat la vamă. Şi apoi, totul atît de simplu, încît uităm să luăm paşaportul cînd plecăm în ţări care nu sînt în UE!

Nu vi se pare că ştim totul despre cum s-au întîmplat şi se întîmplă lucrurile? Mie aşa mi se pare! Cel puţin pînă cînd îmi propun să scriu ceva despre migraţia românilor. Şi mă preocupă, să zicem – aşa cum mi s-a întîmplat ultima oară –, felul în care măsurile implementate de statul român au afectat circularitatea migraţiei în Spania. Şi aici... Ei bine, aici, ne blocăm. Pentru că migraţia s-a schimbat, dar pare să fie pe cont propriu. Pentru că există şi o neschimbare: cunoaşterea noastră sistematică asupra migraţiei este aproape inexistentă. Şi sîntem consecvenţi în această direcţie. Aţi fi curioşi să ştiţi cîţi români au plecat în cadrul acordurilor bilaterale, cîţi au recurs la serviciile companiilor private care se ocupă de recrutarea de forţă de muncă, cîţi au plecat apelînd la serviciile fostului OMFM sau la serviciile actualului ANOFM? Vreţi să vedeţi rezultatele unei serii de sondaje care păstrează aceleaşi întrebări sau ale unui panel? Vreţi rezultatele unui sondaj despre migraţia de revenire?

Putem să căutăm împreună. Institutul Naţional de Statistică oferă (liber, chiar în format excel!) date despre persoanele care şi-au schimbat domiciliul în străinătate. (În capitolul 2 al Anuarului statistic al României. În momentul acesta, îl găsiţi pe pagina web a instituţiei, în stînga sus, pe cel din 2010, cu date din 2009.) Probabil că vă întrebaţi ce emigranţi sînt aceştia? „Datele cu privire la emigranţi se referă la cetăţenii români care şi-au stabilit domiciliul în străinătate.“ Nu e suficient? Îmi pare rău că nu aţi înţeles. (Dacă vă ajută cu ceva, precizez că sîntem mai mulţi cei care nu înţelegem!)

Vreţi să aflaţi date privind companiile private care recrutează forţă de muncă din România? Puteţi găsi pentru 2006, 2007 şi 2008 (asta dacă aţi fost precauţi şi aţi salvat datele). Nu e suficient? Îmi pare rău, dar mai departe va trebui să vă descurcaţi singuri.

Vreţi să aflaţi cum funcţionează reţeaua EURES în România? Vizitaţi pagina Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, căutaţi în buletinul statistic, mutaţi datele din format pdf în format excel (spre exemplu) şi aţi rezolvat!

Vreţi rezultate de sondaj? Aici nu ştiu unde să vă sfătuiesc să vă duceţi pentru că nici eu nu ştiu unde să mă duc! Nu există o instituţie publică dispusă să-şi bată capul cu migraţia, an de an.

(Şi: Atenţie! Nu ieşiţi din zona lui „Cîţi?“. Mai departe nu e aproape nimic!)

Ne ascundem de ani de zile după dificultăţile culegerii de informaţii despre emigraţie sau migraţie de revenire la origine. Nimeni nu neagă dificultăţile. Totuşi, totuşi...

Am parcurs un drum lung de la faza în care atribuţiile primului Comitet Român pentru Probleme de Migrări, înfiinţat în 1991, includeau prevenirea „...unor noi cazuri de migrare“, la faza în care cea mai recentă Strategie privind imigraţia (2011) se deschide cu motto-ul „Migraţia este un proces care trebuie gestionat, şi nu o problemă care trebuie rezolvată“. Puteţi obiecta vizavi de formulări – este problema dumneavoastră –, eu sînt bucuroasă că părem să ne apropiem de secolul XXI, cînd toată lumea se mişcă, şi nu e nimic extraordinar în asta. Avem un ministru pentru Diaspora şi Republica Moldova, avem o propunere de strategie privind relaţiile cu românii de pretutindeni, avem un corp al ataşaţilor pe probleme de muncă şi sociale, avem deputaţi şi senatori pentru diaspora. Aş putea continua cu situaţia din diferite perioade trecute. Ceea ce nu am avut şi nu avem, din păcate, este înţelegerea faptului că, dacă ştiu povestea unui vecin care e plecat în străinătate, dacă am văzut cum trăiesc românii din Spania şi dacă citesc curent ziarul, dacă am idee despre cîţi români sînt în străinătate şi cîţi bani se întorc în urma migraţiei, nu ştiu ce se petrece cu migraţia. Nu am avut şi nu avem date. Pînă să ne dăm seama că migraţia nu e o catastrofă, au trecut 20 de ani. Oare cîţi ne trebuie ca să înţelegem că nu putem „gestiona“ un fenomen fără să cunoaştem?

Monica Şerban este sociolog, cercetător principal la Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii şi a studiat fenomenul emigraţiei româneşti.

Foto: L. Muntean