Despre oameni, tehnologie şi fapte bune

30 septembrie 2015   Tema săptămînii

Povestea Fundaţiei Vodafone începe în 1998, anul care marchează înfiinţarea primei fundaţii corporative din România, o organizaţie neguvernamentală cu statut caritabil, puternic implicată în comunităţile defavorizate de pe întreg teritoriul României. Misiunea asumată încă de la înfiinţare este de a mobiliza schimbarea în comunitate şi de a îmbunătăţi vieţile oamenilor aflaţi în nevoie. 

În acelaşi an, se constituie un Fond Deschis în cadrul căruia angajaţii companiei donează voluntar, în fiecare lună, o anumită sumă din salariul lor, o altă premieră pentru o fundaţie corporativă. Anul 2005 vine cu prima soluţie de telemedicină din România. În luna august este anunţat un proiect în valoare de 100.000 de euro prin care opt ambulanţe SMURD sînt dotate cu echipamente medicale şi de comunicaţii. Aceste echipamente permit transmiterea simultană a parametrilor medicali, de la unităţile mobile către dispeceratul central 112 şi unităţile de primire urgenţe din cadrul spitalelor judeţene. Altruismul angajaţilor a luat în timp forma implicării în acţiuni de voluntariat, iar Fundaţia încurajează implicarea şi solidaritatea socială, astfel că în 2007 este prima fundaţie corporativă care lansează un program de voluntariat pentru angajaţi. În cei 17 ani de existenţă, 5100 de voluntari Vodafone au fost implicaţi în multiple proiecte. 

„Voluntarii sînt sufletul proiectelor Fundaţiei Vodafone România, o sursă de inspiraţie în tot ceea ce facem, mîna noastră dreaptă şi resursa cea mai de preţ de care dispunem. Alături de tehnologia mobilă aplicată nevoilor oamenilor şi de fondurile mobilizate de Fundaţie şi investite în comunitate, voluntarii generoşi pe care reuşim să îi sensibilizăm şi să îi implicăm în numeroase proiecte sînt parte din soluţia Fundaţiei Vodafone România la problemele comunităţilor susţinute“, ne spune Angela Galeţa, director al Fundaţiei Vodafone România. 

Voluntarii au construit şi au renovat 186 de locuinţe sociale pentru familii aflate în nevoie, s-au implicat în strîngerea de fonduri pentru diferite organizaţii partenere ale Fundaţiei, au participat la evenimente sportive împreună cu beneficiarii cu dizabilităţi, au citit poveşti alături de copiii bolnavi de cancer internaţi în spital, s-au mobilizat pentru a cumpăra şi a oferi alimente de Paşte pentru vîrstnici, cadouri de Crăciun pentru sute de copii din toată ţara. 

Dorinţa de a atrage voluntari din afara companiei se concretizează, în 2010, în lansarea programului „World of Difference“ – „Voluntar de profesie“. Acesta este un program desfăşurat de 15 Fundaţii Vodafone din toată lumea şi se adresează tuturor celor care şi-au dorit dintotdeauna să lucreze într-o organizaţie non-profit, dar fie nu au avut ocazia, fie nu şi-au putut permite să îşi întrerupă activitatea profesională. Convingerea care stă la baza programului „Voluntar de profesie“ este aceea că fiecare dintre noi dispune de aceste resurse şi de puterea de a face bine, de a aduce bucurie în viaţa celorlalţi. 

Şi pentru că, atunci cînd spui Vodafone, te gîndeşti inevitabil la tehnologie, anul 2012 vine cu lansarea programului „Mobile for Good“ care foloseşte tehnologia mobilă cu scopul de a creşte calitatea vieţii oamenilor aflaţi în nevoie. „Mobile for Good“ debutează în România cu o investiţie de 500.000 de euro şi trei domenii de implicare: vîrstnici care au nevoie de îngrijire medicală la domiciliu, persoane diagnosticate cu diabet de tip I sau II şi tineri cu dizabilităţi intelectuale.

Dacă vorbim despre telemedicină şi proiectele pentru diabetici, în 2014 acestea au ajuns să acopere toate nevoile unui pacient – monitorizarea glicemiei, transmiterea datelor înspre o bază de date la care au acces medicii diabetologi, un

care ţine legătura în permanenţă cu pacienţii. Eficientizarea comunicării şi accesul la informaţii uşurează nu doar viaţa pacienţilor, ci şi funcţionarea sistemului. 

Fundaţia Vodafone România derulează în acest moment 19 proiecte prin programul „Mobile for Good“, cu o investiţie totală, în cei trei ani de la lansare, de peste 1,5 milioane de euro, iar numărul beneficiarilor a ajuns la 16.735. 

Unul dintre cele mai impresionante proiecte a fost inaugurarea noii secţii de terapie intensivă pentru nou-născuţi a Spitalului „Marie Curie“ din Bucureşti în 2013. 

Aceasta a fost construită în parteneriat cu Asociaţia „Inima Copiilor“, în numai 16 luni, cu o investiţie de  1.400.000 de euro din partea Fundaţiei Vodafone România. Noua secţie de terapie intensivă pentru nou-născuţi de la Spitalul „Marie Curie“ dispune acum de încăperi individuale pentru fiecare pacient, dotate cu gaze medicale, climatizare şi monitorizare individuală, spaţii speciale pentru părinţi, dar şi un spaţiu de training, spaţii pentru personalul medical, pentru consilierea psihologică a părinţilor, precum şi săli de consultaţie. 

Proiectele de la Fundaţie nu se fac din birou. Se fac studii de piaţă, se merge în ţară, se doreşte identificarea nevoilor reale ale comunităţii. Aşa s-au stabilit ca domenii strategice educaţia şi sănătatea, iar, din aceleaşi motive, anul 2015 a adus o angajare mult mai puternică a Fundaţiei în teritoriu sub forma „Programului strategic de investiţie în mediul rural“. 

Scopul programului este acela de a susţine educaţia, sănătatea şi serviciile sociale necesare categoriilor defavorizate din satele şi oraşele mici din România. 55 de proiecte sînt implementate în cele 41 de judeţe ale ţării, avînd ca beneficiari direcţi un număr de 8838 de copii, tineri, persoane cu nevoi speciale, bătrîni şi familii devaforizate.

„Dacă este să tragem linie, aceşti 17 ani au însemnat pentru noi peste 650.000 de beneficiari, 848 de proiecte finanţate, 186 de case sociale construite, 5100 de voluntari din rîndul angajaţilor Vodafone România, 19 proiecte «Mobile for Good». Pentru noi, acesta este un angajament pe viaţă şi ne simţim onoraţi şi extrem de bucuroşi cînd cineva ni se alătură pe acest drum“, ne spune Florina Tănase, Director Legal & External Affairs în cadrul Vodafone România şi membru în Consiliul de Administraţie al Fundaţiei Vodafone România. 

Mai multe