Despre magia inovaţiei în afaceri - work your magic
„Cu cine îţi place să lucrezi cel mai mult?“ „Nu-mi place să lucrez pentru americani. Mă simt mult mai bine cînd iau proiecte din Europa“ – răspunsul unui tînăr de nici 25 de ani, care de trei ani lucrează pe cont propriu, m-a intrigat. Portretul său: independent financiar, stăpîn pe sine, smart şi cu o maturitate calmă, imperturbabilă chiar. Un tînăr care a prins proiecte de mii de dolari, lunar, pe toate continentele, dar şi în ţară. „Americanii nu spun niciodată ce vor exact. Îţi trimit proiectul şi degeaba ceri tu mai multe informaţii. Primeşti aproximativ acelaşi răspuns: «Just work your magic!»“ În schimb, companiile europene îi trimit tot ce consideră că i-ar putea fi de folos, cu deadline, timeline, task-uri, parametri şi tot tacîmul la pachet, mi-a explicat tînărul antreprenor. „Ştii exact ce ai de făcut.“
Între „ce ai de făcut“ şi
se ţese, de fapt, acel teritoriu al antreprenoriatului, al libertăţii de a improviza, folosindu-te de absolut toate „armele“ de care dispui, de la fler şi experienţă la condiţii de piaţă şi cerinţele clienţilor. În business, însă, improvizaţia nu durează decît dacă se traduce în inovaţie.
Pentru prima dată, expresia asta americană mi-a spus ceva mai mult despre noi, românii: cînd vine vorba despre lucrul pe cont propriu, sîntem gata să ne dăm repede un pas înapoi şi să optăm pentru confortabila poziţie de executant.
Definiţia expresiei idiomatice
(în traducere aproximativă – „să faci ca o situaţie să se îmbunătăţească foarte mult“) îmbracă, practic, însăşi definiţia inovaţiei în business, şi anume – să înnoieşti, să schimbi, să eficientizezi ceea ce există (produse, procese, servicii), astfel încît să rămîi sau să devii, după caz, prima opţiune a clienţilor, ale căror cerinţe sînt în continuă schimbare, reconfigurînd perpetuu pieţele şi regulile jocului. Numai adaptarea la condiţiile macroeconomice în care o afacere îşi desfăşoară activitatea nu este suficientă. Numai tăierea costurilor, de pildă – prima reacţie a companiilor puternic lovite de criza izbucnită în 2008 –, nu a făcut nicăieri în lume minuni, dacă n-a fost dublată de o viziune strategică inovatoare. Cu iz de preţiozitate şi argou corporatist, viziunea strategică inovatoare chiar există şi funcţionează, dacă este construită ţinînd cont de conjunctura pieţelor, de cerinţele clienţilor şi, nu în ultimul rînd, de strategia concurenţilor.
Ceea ce Alfred Sloan a făcut, în anii ’20, cînd a preluat conducerea aproape falimentarei companii auto General Motors, poate constitui unul dintre cele mai relevante capitole din istoria inovaţiei în afaceri. Avea să se lupte cu Henry Ford, care pariase deja pe dezvoltarea unei linii de producţie în masă a autovehiculelor. Cu un fler deosebit, Ford a inovat continuu şi a dezvoltat inclusiv un sistem de franciză, pentru a vinde maşinile pe tot teritoriul SUA şi în marile oraşe de pe şase continente. Modelul T îi asigura companiei Ford Motor 60% din piaţă, în momentul în care Sloan prelua frîiele GM şi realiza ceea ce avea să fie etichetat, mai apoi, drept tehnica de a conduce mari corporaţii. Sub conducerea lui Sloan – care a durat 33 de ani –, General Motors a ajuns să domine nu numai industria auto din Statele Unite, ci pe cea din întreaga lume. Maşina pentru orice buzunar şi pentru orice scop venea, la GM, cu alte cîteva inovaţii importante la vremea respectivă: clienţii îşi puteau cumpăra maşinile pe credit, puteau opta pentru anumite culori şi, în fiecare an, aveau de ales dintre noi modele, Sloan fiind cel care a introdus în industria auto schimbările anuale de design ale modelelor fabricate. În plus, a fost primul care a gîndit o structură de preţ pentru gama GM, formată din Chevrolet, Pontiac, Oldsmobile, Buick şi Cadillac şi, mai apoi, o autonomie pentru cele cinci mărci. În timp ce Ford pierdea din cota de piaţă, stagnînd în formulele care îi asiguraseră succesul pînă atunci, pentru inovatorul Sloan părea că numai cerul era limita: a urcat maşinile pe podium, iar în anii ’30 a înfiinţat Art & Colors, primul birou de style din industrie. A centralizat departamentele funcţionale (juridic, financiar, publicitate, R&D – Research & Development). Numai urmărind acest gigant al inovaţiei, îi putem da dreptate lui Peter Drucker, care numea managementul „cea mai importantă inovaţie a secolului XX“.
Inovaţia face întotdeauna diferenţa, fie că e vorba de industria auto sau de IT, de industria alimentară, imobiliară sau chiar de artă. Suprarealistul Salvador Dalí, de exemplu, rămîne, în egală măsură, o figură magistrală a artei moderne şi un bun vînzător al artei sale, fiind printre puţinii artişti care au transformat, metodic, în timpul vieţii, propria operă în profit. Obsesia pentru lux a excentricului Dalí ni-l arată inovînd continuu în promovarea lucrărilor sale. În 1934 (pe cînd avea doar 30 de ani), succesul său atingea recunoaşterea internaţională, cu nu mai puţin de şase expoziţii personale la Paris, New York, Barcelona şi Londra. Inspirat şi de perspicacitatea financiară a Galei, soţia lui, Dalí a considerat, însă, că numai calitatea lucrărilor nu era de ajuns şi a mizat pe publicitatea neconvenţională. Dintre numeroasele sale trucuri publicitare, anecdotică rămîne apariţia lui Salvadori Dalí la Expoziţia Suprarealistă Internaţională din Londra, în 1936. Îmbrăcat într-un costum de scafandru şi flancat de doi ogari ruseşti, Dalí a fost cît pe ce să se sufoce din cauza căştii înşurubate pe cap, dar a reuşit să-şi ducă discursul la bun sfîrşit şi să ajungă şi
în atenţia publicului. În acele vremuri, Dalí a fost un maestru al nevoii celorlalţi de inedit.
Practic, acesta este însuşi rostul inovaţiei în afaceri: să le transforme în răspunsul perfect la nevoile celorlalţi.
Cine se teme de inovaţie?
Neîndoielnic, românii sînt îndrăgostiţi de magie şi de improvizaţie. Apreciază talentul magicienilor. Şi votează pentru el, cînd li se oferă ocazia. Cel mai talentat român al anului 2012, iluzionistul Gog, a vrăjit o ţară întreagă – care l-a votat în show-ul
de la PRO TV. Ne încîntă magia, ne place să fim transportaţi într-o lume în care totul este posibil, aparent fără efort (dar ştim cîte ore a exersat Gog pînă a ajuns să-şi facă numărul lui fără cusur?). Mai mult însă, şi antreprenorul român se ghidează după acelaşi soi de magie. Cînd vine vorba de
cu mici şi prea puţin vizibile excepţii, magia lui depăşeşte reţetele clasice şi sigure ale „tunurilor“ – vezi moda investiţiilor imobiliare sau afacerile cu fier vechi, de pildă, care au atras, în efect de turmă, banii milionarilor de carton, fără să fi lăsat sau să fi avut măcar intenţia să lase în urmă vreun brand solid, de referinţă, pentru un posibil manual al inovaţiei româneşti în afaceri. Magia investiţiilor româneşti constă în profiturile peste noapte, care dispar de pe radarele ţării împreună cu afacerile care le-au făcut posibile. Rareori numele „prosperilor oameni de afaceri români“ pot fi asociate cu numele unor companii inovatoare.
Atitudinea tînărului român care lucrează pe cont propriu m-a intrigat: speram ca, după aproape 25 de ani de capitalism, în ADN-ul viitoarei generaţii de antreprenori să găsesc deja acel dram de nebunie, de fler care să mişte munţii din loc. În România, acest
deţinut în doze mari sau mici, fie alege să-şi ia tălpăşiţa în alte ţări şi să se dezvolte acolo, fie mocneşte latent, în umbra confortabilelor
-uri,
-uri şi
-uri. Românii sînt muncitori, perseverenţi, profesionişti, sînt căutaţi de companiile din întreaga lume, dar prea puţini au curajul de a folosi acel tip de magie care să-i ridice pe un piedestal în faţa consumatorilor.
Raluca Bâ ra-Iacob este specialist în comunicare.