Despre legăturile secrete dintre Neil Armstrong şi vîrcolaci

Acum patru decenii şi cîteva zile omul păşea pe Lună. Dincolo de competiţia politică dintre Statele Unite şi Uniunea Sovietică, e vorba de cea mai lungă călătorie realizată pînă acum de specia umană. E adevărat şi că aventura a fost potenţată de o concurenţă fără precedent între două superputeri. Programele spaţiale ulterioare misiunilor Apollo şi-au fixat în general ţinte mai puţin spectaculoase, au avut scopuri mai "Pămîntene", mai strîns legate de cerinţele economice sau militare ale momentului. Ruşii înţeleseseră deja că pierd competiţia iar americanii n-au mai fost interesaţi să-şi demonstreze superioritatea pe această cale (ulterior Ronald Regan a marşat pe iniţiativa unui scut defensiv spaţial, cunoscut sub numele de Star Wars). Astăzi, foştii astronauţi care au păşit pe Lună deplîng scăderea ambiţiilor de a cuceri spaţiul. Ei şi-ar dori să vadă noi programe care să permită omului să ajungă din nou pe Lună şi mai ales pe Marte şi îi propun actualului preşedinte Obama să iniţieze asemenea programe, pornind chiar de la sloganul său de campanie: "Noi putem". De altfel, chiar Neil Armstrong a spus la un moment dat "It always seems impossible until its done" (Mereu pare imposibil pînă atunci cînd se face). Iar aselenizarea e probabil cel mai bun exemplu că atunci cînd vrea, omul poate face lucruri aproape imposibile. Dintotdeuna savanţii şi scriitorii au visat la cucerirea Lunii, în mod concret sau doar simbolic. Visul s-a împlinit pur şi simplu, în mod practic (spre mirarea lui Neil Armstrong însuşi, care a declarat că a fost extrem de surprins de reuşită), ceea ce n-a distrus însă, după cîte se pare, nici uriaşa simbolistică a Lunii şi nici credinţele populare. E drept că pe lîngă îndrăgostiţii care promit "Luna de pe cer" au apărut şi comercianţi care cîştigă bani promiţînd pămînt pe Lună. Dar există în continuare şi oameni care cred în vîrcolaci sau care spun că atunci cînd o găleată ar putea sta agăţată de cornul Lunii fără să se răstoarne, nu va ploua. Unii continuă să-şi închipuie că Luna e iubita Soarelui şi că stelele sînt copiii celor doi. În raport cu Luna, oamenii par acum a fi diferiţi. Dacă pentru unii ea a devenit un teren ferm pe care poţi păşi, pentru alţii a rămas un pur simbol. Unii cred în ştiinţă, alţii în vrăjitorie. Aşa se explică poate şi popularitatea ideii (mai ales în ţări greu dezvoltate, ca România) că americanii n-ar fi ajuns de fapt pe Lună şi că totul ar fi fost "o vrăjală". Există însă şi din aceia care cred în ştiinţă şi în călătoria americanilor dar, în acelaşi timp, nici nu se îndură a se despărţi de "vraja" Lunii. Pentru ei, una nu o exclude pe cealaltă. Iar atracţia Lunii îi face să-şi închipuie că pot merge acolo ca turişti sau chiar că pot vorbi cu astrul nopţii ca şi cum ar fi o fiinţă umană sau o zeitate. Lunatici sau dilematici, îi puteţi numi cum vreţi. Sînt de găsit prin paginile ce urmează. (A. M.)