Despre emoționalitatea românilor. O scurtă analiză psihoculturală

Unele societății își modelează comportamentele sociale dominant printr-un joc al recompenselor, generînd mai ales emoționalitate pozitivă. Alte societăți accentuează în modelarea comportamentelor sociale pedepsele, asociate cu emoționalitate negativă și vînarea greșelilor. În fine, unele societății au o abordare echilibrată între cele două componente. România se prezintă psihocultural, în general, ca o țară care accentuează puternic în modelarea socială a comportamentelor pedepsele și vînarea greșelilor, acompaniate de emoționalitate negativă, scorul pentru partea pozitivă (indulgence) fiind doar de 20 pe o scală de la 0 la 100 (Hofstede și colab., 2010). Dacă la această componentă psihoculturală adăugăm și scorul foarte crescut al României la evitarea incertitudinii (90 pe o scală de la 0 la 100 – Hofstede și colab., 2010) –, scor care arată un caracter defensiv, dominant de frică în relație cu schimbarea/dinamismul –, atunci emoționalitatea negativă este accentuată. Așadar, emoționalitatea negativă domină profilul psihocultural al românilor, dar trebuie spus că aceasta apare preponderent pe un fond cognitiv cinic/ironic și critic/sceptic, nu atît pe unul fiziologic, plînsul sau furia, spre exemplu, neconstituind o formă dominantă de răspuns psihologic puternic la români (David, 2015).

Pornind de la aceste rezultate, totuși, trebuie menționat că în ultimii douăzeci de ani emoționalitatea pozitivă (cel puțin în forma fericirii-satisfacției cu propria viață) a crescut constant în România (David și Comșa, 2021). Apoi, un aspect interesant al personalității românilor este că nivelul de emoționalitate pozitivă (ex. ca stabilitate emoțională/agreabilitate – NEOPI) și cel de emoționalitate negativă (ex. ca instabilitate emoțională/agreabilitate scăzută – NEOPI) se polarizează puternic, fiind însă relativ echilibrate la nivelul țării și în regiunile de dezvoltare, cu o ușoară dominanță a emoționalității negative (vezi David, 2015). Asta face ca dacă nu ai o înțelegere științifică și comprehensivă a fenomenului, doar prin experiențe și generalizări limitate de simț comun, să ajungi la concluzii complet diferite despre emoționalitatea românilor.

Sigur că acest profil psihocultural emoțional se nuanțează în funcție de diverse alte variabile. Astfel, apar diferențe în funcție de generație și de regiunile administrative (David și Comșa, 2021). Așa cum am arătat mai sus, satisfacția cu propria viață a crescut în România începînd cu anii ’90, creșterea cea mai mare aparținînd însă generațiilor mai tinere. Într-adevăr, Generația X (cei născuți între 1964-1980) este cea care a problematizat, spre exemplu, major balanța muncă-viață, cu accent pe viață plăcută (pleasant life/leisure), aspect accentuat și făcut apoi dominant de generația Milenialilor și de Generația Z (cei născuți după 1981). Generația Baby Boomers (cei născuți între 1946-1964) are un nivel al satisfacției cu propria viață mai scăzut ca al generațiilor mai tinere. Apoi, în funcție de regiunile administrative ale țării, trebuie spus că regiunea nord-vest are un nivel mai crescut de emoționalitate pozitivă (emoții pozitive) în comparație cu celelalte regiuni (mai ales în comparație cu nord-est).

Emoționalitatea pozitivă intră în calculul Indicelui de Modernitate a României (IMR) pe care l-am propus recent și care a crescut cu 9 puncte între 1993 (39) și 2018 (48), pe o scală de la 0 la 100 de puncte. Pe vîrstă/generații, scorul cu referire la Indicele de Modernitate a României se prezintă astfel: 39 la Generația Baby Boomers, 44 la trecerea de la Generația X la Generația Y/Mileniali) și 49 la Generația Z (vezi pentru detalii David și Comșa, 2021).

Înainte de încheiere, modul în care se particularizează această analiză generală în contextul muncii și școlii este interesant și merită punctat, atît ca informație, cît și ca suport pentru modelul mai general al emoționalității românilor. Astfel, românii au o satisfacție mai scăzută în muncă, nu sînt atît de stresați, spre exemplu, ca americanii atunci cînd apar întîrzieri sau modificări ale planului muncii (au un nivel de perseverență în muncă mai scăzut), dar frica față de insucces este foarte mare, de aceea pot recupera pe ultima sută de metri (David, 2015). Și în școală există o emoționalitate dominant negativă, copiii avînd o satisfacție și o stare de fericire scăzute în școală.

În concluzie, psihocultural vorbind, emoționalitatea românilor (1) este un construct multidimensional complex, care trebuie operaționalizat clar pentru a avea consistență în analize (ex. recompense vs. defense/frică vs. satisfacție cu viața vs. personalitate vs. emoții pozitive), (1) este puternic polarizată între pozitiv și negativ (ca personalitate), cu dominanța negativului (ca personalitate/defense-frică/pedepse), (2) în general este una pe un fond mai ales cognitiv, nu atît fiziologic, exprimată mai ales cinic/ironic, nu dominant ca arousal intens, (3) este nuanțată în funcție de generații și teritoriu (emoționalitatea pozitivă este mai prezentă la tineri, ca satisfacție cu viața, și în regiunea nord-vest, ca emoții pozitive) și (4) colorează diverse subsisteme sociale (ex. munca/școala), într-un mod congruent cu sistemul general (societatea).

Referințe selective: 1) David, D. (2015). Psihologia poporului român. Profilul psihologic al românilor într-o monografie cognitiv-experimentală. Editura Polirom, Iași; 2) David, D., & Comșa, M. (2021). Indexul de Modernitate a României (IMR) – Se modernizează psihocultural România?; 3) Hofstede și colab.: (2010). Cultures and organizations: Software of the mind (3rd. ed.). New York, NY: McGraw-Hill.

Daniel David, psiholog, este profesor univ. dr. la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca.