Despre dreptate, noroc şi merit

Dreptatea are multe faţete. Prima este cea procedurală: e drept să fim trataţi cu toţii după aceleaşi legi şi norme; a doua este dreptatea retributivă: este drept ca fiecare să îşi primească răsplata după faptele sale; a treia - dreptatea reparatorie: este drept să compensezi victimele unei nedreptăţi trecute şi, în sfîrşit, dreptatea distributivă: este drept să folosim o parte din bani (impozite) pentru ca oamenii din categorii defavorizate să poată avea şanse egale la educaţie, sănătate şi angajare. Dreptatea procedurală este neutră şi egală, dar se aplică unor oameni inegali, este oarbă la diferenţe (ceea ce este bine) şi discriminări (ceea ce este rău). Meritele sînt definite după chipul şi asemănarea performanţelor celor care au puterea să le definească. Victimele sînt determinate de un anumit tip de politică prin care se recunoaşte nedreptatea în funcţie de diferite criterii şi de diferite regimuri. Democratic, victime sînt cei cărora li se încalcă drepturile fundamentale: viaţă, libertate, proprietate în regimuri tiranice. Mai greu este să vedem nedreptatea dincolo de victime explicite. Mai greu este să vedem că anumiţi oameni, pentru simplul motiv că sînt născuţi de alt sex, altă rasă, sînt de altă etnie, religie, provin din alte sisteme sociale sau din medii de sărăcie absolută, sau sînt născuţi şi crescuţi în sate uitate de autorităţi şi investiţii în educaţie, nu au, de regulă, şanse egale de afirmare, pentru motive care nu ţin deloc de meritele şi eforturile lor individuale. Putem rămîne orbi la aceste categorii. De ce să ne pese de săraci, că doar nu sîntem "comunişti"? De ce să ne pese de femei, că doar au formal toate drepturile? De ce să ne pese de romi? Nu preferă ei să trăiască la margine, în felul lor? Sau, pur şi simplu, spunem simplu, în cheie popular-fatalistă: "Fiecare cu norocul lui!". Şi să jubilăm că sîntem români, bărbaţi, creştini ortodocşi, sănătoşi, născuţi în oraşe mari, ca şi cînd am avea un merit pentru toate acestea. Rom