Despre condiţia de femeie iubită într-o societate patriarhală

2 decembrie 2015   Tema săptămînii

România - ultima țară din EU la egalitate între femei și bărbați

În ultimul deceniu, ne spun datele, România a devenit din ce în ce mai patriarhală, cu toată dorința de schimbare și europenizare clamată de toți actorii publici. Sîntem o so­cie­ta­te profund patriarhală nu numai în concepții și atitudini, dar și în politicile publice și intervențiile sociale pe care aceștia le promovează.

Ultimul raport al European Gender Equality Institute, agenția UE în domeniul egalității de gen, arată că femeile din România sînt mult mai dezavantajate în toate sferele vieții publice și private decît femeile din orice alt stat membru al Uniunii. Cu atît mai îngrijorătoare este această poziție la final de clasament cu cît datele prezentate în studiu (cu indicatori comparabili calculați pentru anii 2005, 2010 și 2012) sugerează că inegalitatea dintre femei și bărbați s-a accentuat în ultima decadă în România, un curent invers față de cel al Uniunii Europene. Azi femeile sînt mai discriminate și mai dezavantajate decît acum zece ani. Fotografia de învestitură a Guvernului Cioloș, haideți să recunoaștem, e o oglindă bună pentru condiția femeii astăzi – femeia absentă, femeia cu portofoliu neimportant, femeia decor de fundal.

Conform raportului Indexul Egalității de Gen (2012), în România femeile au o prezență politică minimă în Parlament (9%) și în executiv, și sînt slab reprezentate în administrația centrală, mai ales la nivelul funcțiilor de decizie. Femeile sînt absente și în funcții de conducere din sectorul privat, lipsesc din board-urile marilor companii și rareori ajung în clasamentele celor mai influenți actori din România. Cîștigurile financiare ale femeilor sînt mult sub cele ale bărbaților pentru că numai 42,5% din femei sînt angajate, iar munca lor se concentrează de obicei în zonele economiei prost plătite – educație, sănătate, agricultură, servicii, mediul ONG. Comparativ cu alte țări europene, puține femei obțin o diplomă de studii superioare (deși, totuși, numărul de femei absolvente este mai mare decît cel al bărbațiilor). Indicatorii generali plasează femeile (mai ales femeile mame singure) într-un grup vulnerabil la sărăcie și excluziune socială – cumva natural, de vreme ce creșa, grădinița și școala implică costuri pentru părinți, cu atît mai greu de suportat pentru cele care își cresc singure copiii.

Femeile sînt discriminate de angajatori și sînt discriminate de legiuitori, deși sînt principalele  potențiale victime ale unor diferite forme de violență. Cu toate astea, instituțiile care ar trebui să le apere interesele rămîn în cel mai bun caz inerte, dacă nu la rîndul lor violente față de cereri individuale (de ce ai anunțat la serviciu că ești gravidă înainte să vii cu certificatul de la medic – normal că patronul te-a dat afară, de ce ai băut bere la petrecere – normal că te-a violat, de ce l-ai întrebat de ce a băut – normal că te-a bătut).

Cu cît a fi femeie se asociază altor factori de risc precum vîrsta, apartenența etnică, veniturile sau dizabilitatea, cu atît existența în societatea românească devine mai fragilă. Un exemplu recent despre cum discriminarea multiplă împinge femeile literalmente spre moarte este cel al Mariei Ion, femeia de serviciu care și-a pierdut viața în incendiul de la Colectiv. Mamă singură a cinci copii, femeie de etnie romă, fără locuință, angajată la negru și pentru care nu a existat nici o plasă de siguranță.

Imaginea oferită de Raportul Indicelui European privind Egalitatea de Gen nu mai poate surprinde publicul larg, de vreme ce dezbaterile referitoare la absența femeilor din politică, rapoartele privind fețele sărăciei sau dezvăluirile legate de diferite forme de abuz, discriminare și violență cărora le cad victime femeile sînt, de ani buni, subiecte circulate în mass-media și în societatea civilă.

Clișee macho

Tot puțin surprinzător pentru o bună parte din public este și refrenul conform căruia egalitatea între femei și bărbați e un import ieftin, nepotrivit specificului românesc. Se afirma că aici femeile sînt respectate și apreciate cu un sărut de mîini și complimente pentru meniu, copii și ținută. Statul român, mulți dintre specialiștii săi și, din păcate, și mulți dintre intelectualii săi iubesc femeile „alt­fel“, lăsîndu-le pe mai departe în sărăcie și dependente de circumstanțe (cum ți-o fi norocul), fără voce și cu ambiții pro­fesionale limitate, ascultătoare pînă la obediență și mai ales icoane ale fe­mi­nității impersonale – binevoitoare, zîm­bi­toare, înțelegătoare și rezervate. De ce n-ai iubi așa o femeie?

Desigur, sfera publică și viața profesională nu sînt totul pentru o femeie. Adevărata menire, conform moraliștilor de toate genurile, vine din iubire, viața de familie și maternitate. Aceste păreri anacronice se repetă în diverse foruri, deși ele sînt contrazise la fiecare pas de realitate. În ciuda celebrării nesfîrșite a familiei heterosexuale-nucleare, aranjamentele familiale sînt mult mai diverse în 2015 decît acum două decenii. Și asta nu împiedică împlinirea nimănui. Și în România există iubiri și cupluri între persoane de același sex (și, da, și între femei). Tot în România, aproximativ 20% din căsătorii se termină cu un divorț (adică una din cinci) și, avînd în minte numărul mare estimat al cuplurilor violente, poate că n‑ar fi o idee rea să fie mai multe divorțuri. Multe cupluri nu se căsătoresc niciodată, deși conviețuiesc pentru perioade lungi de timp, alte cupluri, deși căsătorite, nu locuiesc împreună decît de sărbători (sau sezonier), în funcție de munca de afară… În schimb, ceea ce dă dureri de cap reale sînt definițiile legale înguste care nu recunosc drept familie decît clasicul „bărbat-femeie cu acte de la starea civilă“. Acestora li se adaugă  metadiscursul moralizator ce pare desprins din vremurile instituției tutelei (dar soțul… unde e… ce zice… a semnat?).

Femeia, îngerul căminului

Presupun că neîmplinirea femeilor în viața de cuplu are o legătură cu dezamăgirea că bărbații le iubesc atît de mult cît să le împovăreze cu treburile casei și cu grija copiilor (în România, femeile fac cu de pînă la zece ori mai multă muncă domestică decît bărbații). Sigur, acolo unde se poate, un gest de iubire înseamnă să angajezi o altă femeie să țină locul „doamnei“. Iar cum munca domestică nu e muncă, ci iubire, o altă dovadă de iubire este și toată munca emoțională ce susține viața de familie a clasei mijlocii aspirante – seri sau vacanțe plăcute, calendare cu zile de naștere pentru toți cei apropiați, empatie și intimitate, serbările copiilor, fotografii și înrămat, petrecerea de la firmă sau serile de fotbal, ales cămașa perfectă pentru fiecare ocazie – din nou to do-uri  pentru ea. E ciudat că nici măcar în revistele pentru femei nu se scrie un rînd despre nemulțumirea și neîmplinirea în cuplu, nu de alta, dar acesta e subiectul în orice cafenea.

Despre iubire toată lumea știe că uneori doare și deseori cere sacrificii – uneori doare fizic, alteori umilește, uneori e manipulatoare și irațională. Iubirea împlinește rareori. E poate momentul să ne imaginăm un alt fel de iubire, una care să nu doară și care să ne lase mai mult loc de respiro, o iubire care să ne apropie de existența altor femei și să ne susțină atunci cînd vrem să ne organizăm pentru că ne simțim nereprezentate.

Dacă iubirea înseamnă să con­stru­iești împreună cu celălalt o via­ță dintr-o perspectivă dublă (o viață împreună), ca și cînd ai purta o pereche de ochelari cu lentile avînd dioptrii diferite, atunci e nevoie să schimbăm una dintre lentile cu ceva mai puternic. Poate așa începem să recunoștem că trăim într-o bulă anacronic de patriarhală, care, de fapt, ne limitează indiferent de gen. Cine știe, cu o lentilă feministă poate am putea să zărim și femeile din Guvernul Cioloș.

Irina Costache a obţinut titlul de doctor în Studii de Gen de la Central European University în 2014, cu o lucrare despre sexualitate în perioada comunistă. În prezent, lucrează pentru un ONG care promovează drepturile femeilor în Romania – A.L.E.G (Asociaţia pentru Libertate şi Egalitate de Gen) şi predă un curs despre istoria sexualităţii în secolul XX la departamentul de studii de gen al CEU. 

Mai multe