Deşertăciunea frumuseţii

3 noiembrie 2005   Tema săptămînii

Omul s-a preocupat din cele mai îndepărtate momente ale devenirii sale de aspectul fizic, căutînd prin diverse mijloace să aducă modificări acestuia, nu neapărat în scopul înfrumuseţării, ci, iniţial, în cel al identificării. Un tatuaj, de exemplu, reprezenta, pe de o parte, apartenenţa la un grup social precis - trib, aşezare -, dar adesea şi o poziţionare în cadrul acestui grup - luptător, şef, vraci, vînător. Simbolic, anumite regiuni sufereau modificări prin care privitorul putea primi informaţii despre individ. Evident că zonele cele mai importante în comunicarea non-verbală - faţa, braţele, palmele - erau primele în ceea ce priveşte ornamentaţia. Ele vor rămîne în permanenţă cele care suferă cele mai multe schimbări. Primele gesturi legate de schimbarea aspectului sînt astfel unele care nu par a avea de a face cu frumuseţea, dar fără îndoială că, odată cu tatuajele şi cu primele accesorii, oamenii au început să fie atenţi la calitatea artistică a acestora şi, ulterior, la armonizarea lor cu trăsăturile individului şi cu reperele sale anatomice. După vîrsta de 18 luni, copilul se recunoaşte în oglindă. Apoi, pînă la sfîrşitul vieţii, fiecare persoană este urmărită de imaginea sa exterioară care îi reprezintă identitatea. Cînd imaginea începe să se schimbe, aşa cum se întîmplă în adolescenţă şi la vîrsta a treia, individul are o adevărată suferinţă psihică, crize de imagine cărora le face faţă cu dificultate. De altfel, aceste perioade dificile de tranziţie sînt adesea şi cele în care persoanele caută ajutor medical pentru a-şi schimba/ păstra aspectul corporal. O altă discuţie este cea care priveşte tendinţa de înfrumuseţare prin procedee cosmetice, folosind diferite produse care modifică culoarea, consistenţa, aspectul pielii, al pilozităţii, al buzelor etc. În acest caz, este vorba de căutarea unei imagini ideale, fantasmatice. Individul îşi ajustează unele detalii ale feţei, dar şi ale altor regiuni ale corpului, spre ceea ce crede că ar fi cea mai bună imagine care i-ar corespunde. Evident, posibilitatea de eroare este enormă, de asemenea şi gradul în care ceilalţi vor agrea sau nu noua imagine. Dacă în cazul simplului machiaj lucrurile se pot rezolva cu uşurinţă, cînd intervine chirurgia estetică, lucrurile sînt complet diferite. Procedeele chirurgicale şi gradul de suferinţă pe care acestea îl produc sînt într-o continuă transformare, primele devenind tot mai rafinate, iar suferinţa aproape inexistentă. Acest lucru a îndemnat subiecţii să atace zone mult mai largi ale corpului, cele legate de sexualitate - sînii, coapsele, fesele -, dezvoltîndu-se în acest fel o industrie a înfrumuseţării, presupusa frumuseţe devenind un produs de masă. În România s-a exclus însă rapid veriga foarte importantă a controlului psihologic şi psihiatric al doritorilor de frumuseţe îmbunătăţită cu bisturiul sau lipoextractorul. Cei care sînt supuşi unor astfel de intervenţii, trebuie preveniţi în legătură cu posibilitatea apariţiei, mai ales în primele perioade ale operaţiei, a unor importante dificultăţi subiective. Nu este de ajuns profesionalitatea excepţională a chirurgului sau simţul său estetic deosebit, pentru că frumuseţea şi perfecţiunea individuală au multe alte canoane decît clasicele "90-60-90". Există şi cazuri extreme în care recurgerea la chirurgia estetică este mai mult un act de masochism care scapă adeseori percepţiei pacientului şi a medicului. Numărul mare de intervenţii, corecţia continuă a liniilor corpului, pînă la limita la care pielea suportă, ţin mai mult de o patologie psihanalitică, decît de o reală dorinţă de schimbare. Este de înţeles dorinţa unor persoane de a corecta unele anomalii evidente sau complicaţii funcţionale, dar, în toate celelalte cazuri, trebuie să existe o atenţie sporită pentru că - aşa cum spunea marele neurochirurg Constantin Arseni - "mai binele este duşmanul binelui". Apetenţa pentru cosmetică, chirurgia estetică sau piercing reprezintă mai puţin o dorinţă naturală şi foarte mult un construct cultural. Este evidentă presiunea pe care media, în special cea electronică, o exercită asupra publicului larg, promovînd frumuseţea perfectă, impunînd uneori standarde năucitoare. Mentalul colectiv al tinerelor generaţii este influenţat de aceste adevărate fantasme prefabricate care, prin repetare şi asociere cu tot felul de simboluri gratificatoare (sexualitate, putere, plăcere), devin adevărate obsesii colective sau generatoare de complexe "surogat" pentru cei care înlocuiesc valoarea cu tendinţa. Deseori am auzit că un anume tînăr merită atenţie pentru că este trendy, dar trendy înseamnă, nici mai mult, nici mai puţin, că, ulterior, vom ajunge la standard, iar standardul nu este decît o dezidentificare, este locul în care sîntem toţi la fel. Din fericire, nu există un standard etern al frumuseţii, iar deşertăciunea căutării celor de o clipă - ca orice deşertăciune - este efemeră.

Mai multe