Democratizarea tehnologiei

16 iunie 2010   Tema săptămînii

- interviu cu Vlad Țepelea -

Cum stă România din punct de vedere al folosirii tehnologiei informaţiei?

Dacă vorbim de folosirea în administraţia publică, datele statistice spun că sîntem slabi. Nu stăm grozav nici în ce priveşte penetrarea Internetului şi a calculatoarelor în teritoriu, dar, în ultimii ani, s-au făcut totuşi progrese însemnate. Ce pot să spun e că, deja, se pot face foarte multe lucruri pe Internet în România şi, la capitolul acesta, nu e o diferenţă importantă faţă de alte ţări mai dezvoltate din Europa. Comunitatea informatică ar dori, sigur, ca autorităţile să se angajeze mult mai tare în informatizarea sectorului public, pentru că asta aduce în mod inerent un număr de simplificări şi de proceduri esenţiale pentru dezvoltarea viitoare a României. Cu cît lucrurile se fac mai tîrziu cu atît grevează mai mult asupra dezvoltării ţării.

Pe de altă parte, s-a tot sperat că informatizarea instituţiilor de stat va duce la scăderea birocraţiei. Cu timpul s-a constatat că nu e chiar aşa şi că se poate face birocraţie destul de mare şi cu computerul.

Da, este adevărat, pentru că această reformă a implementării sistemelor informatice în administraţie trebuie să îmbrace toate aspectele, inclusiv cele legate de procedurile de lucru. Instituţiile statului ar trebui să fie cele mai bine organizate pentru că moştenesc sisteme de organizare cu tradiţie, de la Regulamentele Organice încoace. România nu are o administraţie publică de ieri, de azi. Şi nu cred că administraţia publică ar trebui să aibă nevoie de certificările ISO, aşa cum e acum la modă. Administraţia publică ar trebui să respecte procedurile pe care le are. Ele trebuie să fie compatibile şi cu informatica, pentru că aceasta nu se poate acomoda cu un sistem de proceduri variabil de la o zi la alta sau care se face după bunul plac al şefului instituţiei sau al fiecărui funcţionar. Aici stă în esenţă şi cheia corupţiei, faptul că procedurile pot fi adaptate de fiecare după cum doreşte pentru a obţine un avantaj. Dacă ele ar fi clare şi de neschimbat, n-ar mai există nici sursa de avantaje, de bani şi aşa mai departe.

Înţeleg că, de cîte ori se achiziţionează un program informatic, sînt lungi discuţii şi de multe ori instituţiile încearcă să cumpere doar modulele care nu deranjează obiceiurile... procedurile arbitrare de care vorbeaţi.

N-aş vrea să comentez prea mult această latură, pentru că, în activitatea mea, vînd un asemenea sistem de gestiune de la  Oracle, o firmă foarte reputată. Faptul că există opoziţie la schimbarea unor proceduri e ceva natural. Grav e că nu se introduce informatica absolut peste tot şi gravă este absenţa părţii de control pe care o aduce cu sine. Mă refer, de exemplu, la controlul şi transparenţa bugetelor şi a activităţii. Ăsta este remediul universal pe care-l aduce informatica: activitatea funcţionarilor publici devine absolut transparentă şi se democratizează, omul îndeplineşte nişte proceduri clare, care pot fi uşor controlate de către toată lumea.

Dar nu se întîmplă şi ca tehnologia să ia forma societăţii, să se adapteze tradiţiilor şi normelor sociale aşa cum sînt ele, mai bune sau mai rele?

Evident, tehnologia aduce şi părţi negative. S-au creat defecte noi odată cu apariţia calculatoarelor. Eu, care am dorit ca Internetul să ajungă la dispoziţia tuturor, nu mă pot împiedica să nu constat că acum are şi părţile lui negative. Eu am văzut Internetul în stadiul său incipient, la Cern, cînd era doar un program: world wide web (www). Şi au fost multe lucruri pe care la timpul respectiv nu le-am înţeles. Percepţia mea s-a dovedit a fi greşită. Dar atunci, cu atît mai puţin se puteau întrevedea aspectele negative al Internetului, adică programele rasiste, pornografice sau folosirea lui ca armă, de către terorişti. Şi mai sînt şi efecte lingvistice produse de dominaţia de facto a limbii engleze prin Internet. De exemplu, sînt mulţi oameni care nu mai înţeleg ce vrei să spui, dacă spui reacţie în loc de feedback. Prin anii ’50, termenul feedback a început să fie folosit ca o noţiune-cheie în cibernetică. Sau, toată lumea spune acum update în loc de actualizare. Cunosc cazuri de ortografiere de tipul: subiect-ul. Am primit aşa ceva prin corespondenţa electronică. Cînd i-am spus respectivului că se scrie fără cratimă, a replicat că subiect vine de la englezescul subject şi că, dacă-l articulezi, trebuie să-i pui şi cratimă. E vorba de oameni educaţi care au cariere importante. Acest lucru s-a întîmplat şi în Franţa, prin anii ’60, iar ei au luat măsuri. Noi nu mai spunem loc ci locaţie, deşi loc e un cuvînt foarte românesc care e şi mai scurt şi nici nu are semn diacritic. Dar în mai toate limbile au avut loc asemenea transformări. Lucrurile astea cred însă că sînt doar aberaţii de moment şi se vor regla.

Credeţi că există pericolul ca informatizarea societăţii să ducă, la un moment dat, la un supercontrol asupra individului, din partea unui stat totalitar sau a unui sistem degenerat?

Asta ar fi teoria lui Big Brother, ochiul magic care ne pîndeşte pe toţi. Eu cred că informatica e un factor favorizant pentru o conştiinţă colectivă, într-o societate democratică. Nu cred în teoria conspiraţiei. Şi nu cred că folosirea Internetului, a informaticii şi a acestor cunoştinţe, în mod generalizat, va aduce un efect negativ major. E mai degrabă ceva pozitiv, dar are şi efecte negative pe care încă nu am învăţat să le stăpînim. Dacă simplificăm, cred că aceleaşi probleme se puteau pune şi cînd s-a inventat sapa. Cu ea puteai să sapi mai uşor, deci să cultivi plante mai uşor, dar la fel de bine puteai să şi omori pe un altul. Cu siguranţă, democratizarea şi conştiinţa colectivă îşi vor spune cuvîntul în mod pozitiv, chiar dacă, sigur, unii vor încerca să controleze, să cîştige puterea absolută ş.a.m.d. Mă gîndesc şi că există viruşii şi anti-viruşii, care sînt un fenomen foarte interesant. Adică, specialiştii care au făcut aceste instrumente informatice prin care ne-au oferit o putere personală foarte mare (putem căuta pe Internet orice fel de informaţii) au conceput şi viruşii informatici.

Cum vedeţi fractura dintre cei care s-au adaptat la tehnologia informatică şi cei care, din diverse motive, nu ştiu să o folosească? Cît de mare e această problemă socială?

E o problemă care apare peste tot, nu doar în România. Se vorbeşte despre aşa-numita digital divide, care este inegalitatea creată de accesul sau inaccesul la tehnologia informaţiei şi la comunicaţii. E un fenomen, dar nu cred că va deveni problemă socială majoră. Mai grave sînt, de exemplu, diferenţele de acces la alimentaţie. Pînă la urmă, fără Internet poţi să trăieşti, dar fără mîncare nu.

Cineva sesiza că, de exemplu, telecomanda de la televizorul său are mult mai multe butoane decît cele pe care el le foloseşte. Există, de asemenea, tot mai multe şi mai complicate gadget-uri pentru telefoanele mobile, unele mai folositoare, altele mai puţin. Cum vedeţi exagerările care apar în evoluţia tehnologiei?

Aici revenim la chestiuni tehnologice. Cînd eram tînăr inginer, aveam un osciloscop foarte bun pentru timpul respectiv şi ştiu că m-am apucat odată să-i număr butoanele. Cred că erau o sută treizeci şi ştiam să le folosesc pe toate cu ochii în vizor, deci fără să mă uit la ele. Ei bine, chestiunea asta nici nu m-a omorît, nici nu m-a prostit şi nici nu m-a deşteptat. Pe măsură ce trece timpul, tehnologia se schimbă şi se tot adaptează. Din fericire, eu cred că se adaptează în bine. Cred că orice tehnologie îşi găseşte soluţia în timp. Lucrurile se standardizează şi rămîne o singură formă. La telefoane, de exemplu, acest standard cred că ar fi iPhone-ul.

Pe de altă parte, iată că bomba atomică, deşi a fost inventată, nu a fost folosită decît o singură dată şi poate că nu se va mai lansa nici una. Lumea a ajuns la concluzia că, în cazul acesta, deşi tehnologia există, e bine să nu mai fie folosită vreodată.

Dacă ne gîndim la aparatele de fotografiat, constatăm că acum se fac o mulţime de poze şi nu mai au calitatea celor care se făceau pe film. Mare parte dintre ele sînt inutile. La un moment dat ar trebui să vină cineva cu un program, cu o atitudine, cu ceva care să sorteze această mare de date şi să te ducă la o poză care este cu adevărat interesantă. În concluzie, cred că atitudinea consumeristă are calitatea că, atunci cînd lucrurile se democratizează şi ajung să fie folosite de foarte multă lume, ele devin ceea ce trebuie. Prinde ceea ce e mai uşor de acceptat, de înţeles şi de folosit.

a consemnat Andrei Manolescu

Mai multe