De la necesitate și strategie la profesionalism sau trend-uri

6 februarie 2019 Tema săptămînii

Există diverse dezbateri legate de diferența dintre educație fizică și sport. Cu siguranță însă, jocul și sportul răspund nevoilor profund umane și au un rol important în toate societățile și culturile. Nici o altă activitate nu are atîta forță și energie de a mobiliza și a reuni oamenii dincolo de bariere culturale, lingvistice sau profesionale.

O primă mare distincție este legată de faptul că educația fizică este o disciplină școlară, care are la bază un curriculum pe care profesorii sau educatorii trebuie să îl respecte.

Sportul este o activitate care implică competiția, individuală sau pe echipe. În sport, cei care îi instruiesc pe sportivi sînt antrenorii, persoane cu o calificare specială pentru sportul respectiv și care urmăresc îndeaproape antrenamentele complexe necesare practicării sportului.

Dacă luăm în considerare însăși originea latină a cuvîntului „sport“ – deportare = a ieși pe poartă, în afara zidului, a te mișca –, studiile dezvoltării sportului în istoria umanității arată că sportul este probabil la fel de vechi ca dezvoltarea inteligenței umane. Și, de aceea, a devenit, de-a lungul timpului, un mod de exprimare, un liant, o forță de a uni oameni diferiți.

Educația fizică și exercițiile fizice Р baza unei vieți sănătoase, un drept uman

De la orele de educație fizică de la școală pînă la orele petrecute în sălile de fitness sau minutele alergate în parc, practicarea activității fizice și a exercițiilor sportive regulate conduce la reducerea riscului apariției bolilor cardio-vasculare, a anumitor tipuri de cancer și diabet, la îmbunătățirea sistemului muscular și osos, la controlul greutății corporale și chiar la menținerea sănătății mentale și la favorizarea proceselor cognitive.

Recunoscînd importanța relației dintre sport, activitate fizică și sănătate, Organizația Mondială a Sănătății a adoptat încă din anul 2004 o strategie mondială asupra dietei, activității fizice și sănătății. Strategia OMS vizează îndeosebi sprijinirea adoptării și aplicării unor politici și planuri de acțiune mondiale, naționale și regionale pentru stimularea activității fizice la nivelul tuturor categoriilor de vîrstă ale populației, implicînd societatea civilă, sectorul public, mediul privat și mass-media.

Mai mult, obiectivele-cheie definite în Strategia Europa 2020 vin să întărească ideea lansării unei strategii naționale privind activitatea fizică, văzută ca o condiție necesară pentru un stil de viață sănătos.

Prin urmare, în plan internațional se pune din ce în ce mai mult accentul asupra importanței sportului în formarea integrală a populației și asupra necesității existenței unui orizont clar de dezvoltare a acestui domeniu. Se insistă asupra sportului de masă ca mijloc de optimizare a stării de sănătate a populației și ca activitate ce facilitează socializarea în societățile actuale în care există o tendință din ce în ce mai mare de dispersare a indivizilor și de izolare umană. În plus, practicarea timpurie și curentă a sportului asigură familiarizarea rapidă cu exigențele acestui domeniu și poate genera un flux mai mare de indivizi spre sportul de performanță.

Pe 7 iulie 2007, Comitetul Olimpic Internațional face o serie de modificări în Cartea olimpică, în care se precizează clar că activitatea sportivă este un drept uman. În consecință, toate persoanele trebuie să aibă posibilitatea de a practica sport fără discriminări de nici un fel și în spiritul olimpic care presupune înțelegere reciprocă, solidaritate și fair-play. De asemenea, cîteva zile mai tîrziu (11 iulie 2007), Comisia Europeană adoptă Carta Albă a Sportului European, un document strategic care definește principiile directoare în adoptarea de politici adecvate în domeniul sportului. Ulterior, s-a adoptat rezoluția Parlamentului European asupra funcției sportului în educație.

Educația fizică este văzută astfel ca o materie școlară obligatorie care se ocupă de dezvoltarea capacităților fizice și a încrederii în sine a elevilor, fapt ce va avea un impact pozitiv asupra realizării unei serii largi de activități. În anul 2008 a fost adoptat Ghidul de Activitate Fizică al Uniunii Europene. Acesta arată că scopul principal al unei politici în domeniul sportului este acela de a crește participarea la sportul de calitate a tuturor categoriilor de indivizi din cadrul unei societăți.

O altă etapă importantă în demersul de sprijinire a sportului de masă la nivel european a fost introducerea în Tratatul de la Lisabona (2009) a articolului 165, care oferă pentru prima dată Uniunii Europene competențe în politici din domeniul sportului. Prin urmare, Comisia Europeană obține un mandat categoric pentru dezvoltarea programelor europene specifice sportului, programe ce pot fi finanțate de la buget.

Sportul – performanță, incluziune socială, integrare și șanse egale

Sportul, înțeles în spiritul generat de către Consiliul Europei, ca „toate formele de activități fizice care, printr-o participare mai mult sau mai puțin organizată, au drept obiectiv expresia sau ameliorarea condiției fizice și psihice, dezvoltarea relațiilor sociale sau dobîndirea unor rezultate pozitive în competițiile de toate nivelurile“, este recunoscut ca făcînd parte integrantă din realitatea socială, culturală și economică a României și ca factor de consolidare a imaginii și relațiilor sale internaționale.

Indiferent ce definiții dăm sportului, știm sigur că, în acest moment, topul celor mai populare sporturi din lume este condus de fotbal (4 miliarde de fani), cricket și hochei pe iarbă (2,5 miliarde fiecare), urmate de tenis (1 miliard de fani), volei (900 de milioane), tenis de masă, baschet, baseball, rugby și golf. (Sursa – WorldAtlas.com)

În România, topul este altfel, așa cum el este diferit și de la o țară la alta sau de la o regiune la alta. Cu siguranță, fotbalul este pe primul loc, dar, de-a lungul timpului, restul topului s-a modificat și în funcție de performanțele pe care sportivii români le-au avut (gimnastică, tenis, handbal, atletism).

Dincolo de topuri și preferințe ale fanilor, rămîn însă cifrele încă îngrijorătoare legate de activitatea fizică și sport versus sănătatea populației. Chiar dacă, în ultimii ani, în România, exclusiv în orașele mari însă, vedem un trend crescător spre mișcare, competiții sportive, viață sănătoasă, la nivelul întregii țări lucrurile nu stau foarte bine.

Eurobarometrul din 2018 indică, de altfel, o tendință generală la nivelul UE de scădere a numărului celor care fac sport sau mișcare. Dacă, în 2009, 39% din populația țărilor UE declara că nu face niciodată sport, în 2014 se ajunsese la 42%, iar în 2017 la 46%. Principala „scuză“ a respondenților este lipsa de timp, urmată de lipsa de motivație și de diverse probleme de sănătate sau de lipsa posibilităților financiare.

Același sondaj Eurobarometru arată că femeile tinere fac mult mai puțină mișcare în comparație cu bărbații, în timp ce în țările de nord și cele vestice, în general, populația face mult mai multă mișcare pentru a-și întreține sănătatea decît în țările din Europa de Est. Practic, sînt 11 țări din Europa în care mai mult de jumătate dintre cei chestionați au răspuns că nu fac niciodată sport. Cel mai rău stau, la egalitate, Bulgaria, Grecia și Portugalia (cu 68%), apoi urmează România, cu 63%, în timp ce în Danemarca (20%), Suedia (15%) și Finlanda (13%) procentele celor care nu fac mișcare sînt cele mai scăzute.

Ca fost sportiv de performanță, fost ministru al Tineretului și Sportului și din postura de director general al CSM București, am susținut și voi susține atît educația fizică în școli, cît și programe educaționale care să îi scoată pe români la sport, indiferent de vîrstă sau statut social. Sănătatea este pe primul loc în „grijile“ românilor legate de viitor, iar acest lucru ar trebui speculat și în campanii de conștientizare, și în gîndirea orelor de educație fizică, și în politicile locale și naționale cu privire la populație, sport și infrastructură sportivă.

Gabriela Szabó, multiplu campion mondial, desemnată cea mai bună atletă a lumii în anul 1999, a fost ministru al Tineretului și Sportului, și este în prezent director general al Clubul Sportiv Municipal București.

Foto: flickr