De la elefănţeii de plastic la paintball

După ce în numerele trecute ale revistei am văzut cine mai merge la teatru (nr. 157) sau la cinematograf (nr. 165) şi dacă mai avem timp liber (nr. 178), a venit momentul să punem punctul pe i: de fapt, cum ne mai distrăm? Probabil că spune multe despre societatea în care trăim şi felul în care ne distrăm - singuri, în familie, cu colegii şi cu prietenii. Copilăria mea se împarte în două, înainte şi după ’89. Îmi amintesc bine cum mă distram atunci şi ce jocuri jucam în spatele blocului. Noi, băieţii, aveam tot felul de jocuri cu mingea - numai cei din provincie ştiu cît de greu se găseau "în comerţ" bicicletele Pegas -, fetele se jucau cu un elastic pe care-l ţineau cu picioarele, iar duminica mergeam la cinema (Sora 13, Războiul stelelor şi Atenţie la pana de vultur). Ne mai jucam cu nişte ţevi de plastic prin care suflam cornete şi cu elefănţei mici de plastic cu care ne stropeam cu apă. O dată pe an mergeam la circ şi în bîlci să ne dăm în tiribombe. În librării, "Nu te supăra frate", "Dacii şi romanii", "Piticot" (pentru un inventar complet al jocurilor de atunci, vezi Piua!, antologia jocurilor şi jucăriilor din comunism editată de MŢR). Părinţii noştri jucau table, remy, mergeau la pescuit, se mai uitau la filme pe video (la televizor, doar duminica şi de Revelion era ceva de văzut), ascultau fotbal la radio şi muzică la magnetofon. Împreună mergeam la ştrand, la mare şi în staţiuni unde mai vedeam cîte-un spectacol. În mare, cam astea erau posibilităţile de distracţie pe atunci. La începutul anilor ’90, lumea şi-a cumpărat video-player-e şi a descoperit televiziunea (prin antenele parabolice, prin cablu), şi aşa a început decăderea cinematografelor, discotecile au fost în mare vogă, localurile - că nu ştiu altfel cum să le zic - s-au dotat cu jocuri mecanice şi cu mese de biliard, în curînd au apărut sălile de bingo, apoi şi Internet-café-urile. Uşor-uşor, românii au început să călătorească în străinătate, mai întîi în Turcia la schimbat rulmenţi pe covoare, apoi şi în Germania după haine second-hand. La început nu se prea pleca din ţară numai ca turist, se făcea şi un ban... Se distra şi lumea după posibilităţi. Dar acum, acum cum ne mai distrăm? Din păcate, televizorul rămîne în top, dar oamenii parcă ies mai mult din casă. În parcuri e plin de rolleri, iar primăriile tot ne ameninţă că vor construi pistele alea pentru biciclişti. S-au amenajat terenuri moderne de sport, pe care le poţi închiria să joci tenis, fotbal, baschet, sau spaţii speciale pentru paintball. Au apărut sporturile extreme, se sare cu parapanta, se zboară cu deltaplanul, se face bungee-jumping şi, în general, motoarele par acum să-şi fi adjudecat crema distracţiei: ATV-uri, motociclete, ski-jet-uri ş.cl. Discoteca propriu-zisă a dispărut, acum îi zice bar & lounge, pub, club, iar în week-end nu intri în restaurant fără rezervare. Se organizează tot mai multe concerte şi festivaluri de muzică şi, dacă românul n-a cumpărat cu adevărat niciodată casete şi CD-uri originale, acum plăteşte pe bune să asculte muzică live. Or fi cinematografele goale, dar stadioanele sînt pline. Şi se merge şi la teatru unde piese clasice fac săli pline. Apoi, în Europa, dar nu numai, şi-a făcut apariţia şi turistul român. Mai aveţi prieteni care să nu plece cel puţin o dată pe an din ţară - măcar în Bulgaria sau în Grecia? La cum ne distrăm, eu zic că trăim mai bine. ( M. C. )