De la cine luăm cînd primim?
Adeseori, cerem ceea ce credem că ni se cuvine. Uitînd, de obicei, că a primi are, undeva, drept corolar a lua.
În urmă cu cîteva luni, o delegație a Asociației Orașelor din România cerea Guvernului să dubleze fondurile alocate funcționării primăriilor. Printre altele, au insistat pentru acordarea indemnizației speciale pentru primari (a se citi: pensie specială), argumentînd că „ar fi o chestiune morală de recunoaștere a importanței acestei funcții care a devenit o profesie de primar”. Trebuie precizat, aceste indemnipensii ar urma să fie plătite din bugetele locale.
Pe de altă parte, recent, aceiași primari au protestat împotriva intenției Guvernului de a majora cu 50% impozitele și taxele locale pe proprietate. (Pentru context, impozitul actual plătit anual pentru un apartament de 100 mp, în zona centrală a Bucureștiului, este puțin mai scump decît un cartuș de țigări.) Ei argumentează că o asemenea majorare ar fi greu de suportat de către populație, în condițiile creșterii generale a prețurilor.
Mi se pare lăudabilă grija primarilor pentru bunăstarea cetățenilor din urbe. Pe de altă parte, ei nu se sfiesc să ceară ceea ce (zic ei) li se cuvine, chiar dacă asta presupune creșterea presiunii pe bugetul local. Doar că ei par a nu înțelege că banii pe care-i cer în plus trebuie strînși de la plătitorii de taxe; deci, dacă e nevoie de mai mulți bani, atunci trebuie mărite taxele. Altfel nu se poate.
Ba se poate – vor spune ei. Să-i dea statul. Dar el, statul, de la cine să ia?
Văd că o uniune a pensionarilor cere stoparea transferului contribuțiilor de asigurări sociale la Pilonul II, astfel încît să rămînă bani la bugetul de asigurări sociale pentru creșterea cu 26% a pensiilor (de ce 26 și nu 27?).
Ce ar însemna asta? Practic, acei 4,75% din contribuțiile salariaților care acum sînt acumulate pentru pensia viitoare a acestora ar merge în buzunarele pensionarilor de astăzi. S-ar rezolva (poate) nevoia de bani a actualilor pensionari, numai că viitorii pensionari – cei care, prin contribuții, susțin acum fondul de pensii – vor trebui, peste 10-15 ani, să se mulțumească cu venituri de subzistență. Cu alte cuvinte, să luăm din pensiile viitoare ale altora ca să primim noi acum.
Se știe, ne așteaptă o iarnă grea, în care diminuarea puterii de cumpărare a veniturilor va afecta grav calitatea vieții celor mai mulți dintre noi. Drept remediu, primarul sectorului 1 dorește să acorde un ajutor de 1.000 de lei fiecărui adult din sector. Mai pricepută la marketing, o fostă primărița dădea bani pe rînd: într-o zi dădea „ajutoare” bicicliștilor, în alta celor care #rezistaseră 25 de ani într-o căsnicie, apoi ochelariștilor, apoi amatorilor de excursii și tot așa... De aceiași bani, ea oferea conținut redacțional în fiecare săptămînă.
În sectorul 1 trăiesc cam 200.000 de adulți, care ar urma să primească 200 de milioane de lei. Banii sînt strînși din taxele adunate de la toți. Cu ei s-ar putea face o groază de lucruri care să îmbunătățească viața oamenilor (grădinițe, locuințe sociale, salubrizare). După cum se știe, nu este cel mai sărac sector bucureștean, dimpotrivă. Pentru majoritatea locuitorilor, mia de lei va reprezenta un frumos cadou din partea doamnei primar, dar cam atît.
În același timp, sînt cam 20.000 de familii care trăiesc de azi pe mîine – aflate în risc de sărăcie. Acestea vor avea de înfruntat o iarnă extrem de grea. Dacă cele 200 de milioane s-ar distribui numai acestor familii care au într-adevăr nevoie de ajutor, ar însemna cîte 2.000 de lei pentru fiecare lună, eventual sub forma de vouchere pentru locuință și alimente, din noiembrie pînă în martie; aceștia ar face cu adevărat diferența dintre mizerie și un trai acceptabil. Ce-i drept, e mai simplu să distribui tuturor persoanelor înscrise în registrul electoral decît să selectezi familiile aflate în nevoie.
Care este legătura dintre aceste întîmplări? În toate cazurile, există cineva care este – sau se consideră – îndreptățit să primească: primarii, pensionarii, familiile sărace. Numai că, într-un fel sau altul, procesul este viciat. În primul caz, cineva se consideră îndreptățit să primească ceva, dar refuză să fie el cel care ia de la alții. În al doilea caz, de asemenea, cineva ar dori să primească luînd de la alții, dar nu o recunoaște. În cel de-ar treilea, ceea ce ar trebui să fie primit de un grup de oameni este distribuit unora care, obiectiv, n-au nevoie de acei bani. În toate, pare că s-ar da ceva ce vine din neant.
Mircea Kivu este sociolog.
Foto: wikimedia commons