De ce să fim pesimişti/optimişti?

3 noiembrie 2011   Tema săptămînii

În anul 2009, economia mondială s-a confruntat cu cea mai gravă recesiune din ultimii 70 de ani, iar după o oarecare revenire în 2010, acum o nouă criză generează îngrijorare, atît pe pieţele financiare, cît şi în rîndul liderilor politici: criza datoriilor suverane.

La sfîrşitul anului 2008, datoria publică a statelor membre ale Uniunii Europene era de 7,8 mii de miliarde de euro, respectiv echivalentul a 62,3% din Produsul Intern Brut al Uniunii. La sfîrşitul anului 2010, datoria publică a crescut la 9,8 mii de miliarde de euro, respectiv echivalentul a 80% din PIB.

Cu alte cuvinte, în doar doi ani, datoria publică a celor 27 de ţări a crescut cu două mii de miliarde de euro, multe dintre state înregistrînd în această perioadă deficite bugetare uriaşe. Astfel, în 2009, cinci dintre ţările membre – Grecia, Irlanda, Spania, Portugalia şi Marea Britanie – au avut deficite bugetare mai mari de 10% din PIB, recordul fiind înregistrat de Grecia cu 15,4%. În acelaşi an, deficitul bugetar al României a fost de 8,5%.

În 2010, situaţia nu a fost cu mult diferită, deficitele bugetare mari generînd o creştere semnificativă a datoriilor publice, acestea ajungînd în unele cazuri la un nivel evident nesustenabil. Chiar şi ţări cu economii foarte puternice – precum Germania şi Franţa – s-au confruntat cu o creştere semnificativă a datoriilor publice – în Germania, spre exemplu, ponderea datoriei în PIB a crescut de la 66,3% în 2008, la 83,2% la sfîrşitul lui 2010.

În ultimii ani, creşterea deficitelor bugetare s-a datorat atît diverselor programe de stimulare a economei puse în practică de multe ţări, cît şi incapacităţii guvernelor de a-şi reduce cheltuielile pe măsura reducerii veniturilor, la toate acestea adăugîndu-se şi preluarea la datoria publică a unei părţi din pierderile aferente sistemului bancar. În Irlanda, anul trecut, deficitul bugetar a ajuns la 32,4% din PIB, pe fondul zecilor de miliarde de euro alocate de guvern recapitalizării băncilor, situaţie care a generat o creştere a ponderii datoriei publice în Produsul Intern Brut de la 44% în 2008, la 96,2% în 2010. Nici în SUA lucrurile nu stau cu mult mai bine, deficitul bugetar depăşind 8% din PIB, în ultimii doi ani.

Revenind la România, deşi datoria publică a crescut de la 17 miliarde de euro în 2008, la 37 de miliarde de euro în 2010, respectiv de la 13,4%, la 30,8% din PIB, stăm totuşi bine comparativ cu alte ţări, în Uniunea Europeană doar Estonia, Bulgaria şi Luxemburg avînd ponderi mai mici.

Creşterea datoriilor înseamnă o creştere a riscurilor, iar creşterea riscurilor generează invariabil o scumpire a banilor, deci o creştere a dobînzilor. Prin urmare, ţările cu un grad înalt de îndatorare şi perspective incerte în ce priveşte evoluţia economică vor găsi din ce în ce mai greu investitori dispuşi să le împrumute la dobînzi rezonabile, iar pentru a recîştiga încrederea pieţelor financiare, guvernele vor fi nevoite să continue politicile de austeritate care presupun concedieri în sectorul public, îngheţarea sau chiar reducerea salariilor şi a pensiilor, mai puţine ajutoare sociale etc.

Potrivit unor informaţii prezentate de doamna Andreea Paul Vass, consilierul pe teme economice al premierului, cele mai multe dintre ţările membre ale Uniunii Europene au luat măsuri de reducere a cheltuielilor publice în ultimii trei ani (vezi detalii în interviul publicat în acest număr p. IV – n. red). Mai mult, în cazul Greciei, în ciuda măsurilor de austeritate, datoriile nu au mai putut fi plătite, astfel încît această ţară a intrat practic într-un faliment controlat: datoria publică a fost reeşalonată pe termene mai lungi şi la dobînzi mai mici, iar creditorii au acceptat o pierdere ce depăşeşte 100 de miliarde de euro.

Motivele de îngrijorare

În cazul României, pentru a păstra sub control deficitul bugetar, guvernul a redus salariile în sectorul public, a concediat peste 150.000 de persoane, a îngheţat pensiile, a mărit taxele şi impozitele, lărgind în acelaşi timp şi baza de impozitare, măsuri care au generat o evidentă nemulţumire socială, dar au readus cheltuielile publice sub control.

Mai departe însă, lucrurile se complică. Iată cinci dintre motivele pentru care ţinta de deficit pentru anul viitor este greu de atins:

1) În 2012, România trebuie să-şi reducă deficitul bugetar la maximum 3% din PIB, de la 4,4% în acest an, ceea ce înseamnă o diminuare a cheltuielilor publice cu circa 1,8 miliarde de euro. Or, în condiţiile unei economii slăbite, această reducere va fi greu de realizat.   

2) Pierderile companiilor de stat au ajuns la 1 miliard de euro anul trecut şi, cum aceste pierderi sînt incluse în deficitul bugetar, perpetuarea lor în anii următori nu va face decît să reducă şi mai mult marja de manevră a Guvernului. O altă incertitudine este legată de datoriile pe care statul le are către bugetari, sumă ce se ridică la 8,5 miliarde de lei, sau 1,6% din PIB, aici fiind vorba în primul rînd despre cele 6 miliarde de lei datorate profesorilor. Guvernul intenţionează să eşaloneze plata acestor sume pînă în 2016, propunere cu care sindicatele nu au fost de acord.

3) Economia românească a ieşit din recesiune datorită industriei exportatoare, dar în trimestrele viitoare, reducerea ritmului de creştere economică în ţările dezvoltate – Germania, Italia şi Franţa reprezintă destinaţia a 40% din exporturile româneşti – ne va afecta inevitabil şi pe noi, prognozele oficiale de creştere economică pentru 2012 fiind recent ajustate de la 3,5-4%, la doar 2%.

4) Pieţele financiare sînt extrem de tensionate, ceea ce a determinat deja o creştere a dobînzilor la care statul român se poate împrumuta, prima de risc a României depăşind recent 400 de puncte, comparativ cu mai puţin de 300 de puncte, în urmă cu un an. Practic, cheltuielile Guvernului cu dobînzile vor continua să crească în perioada următoare, asta după ce în primele opt luni din 2011 au ajuns deja la 6 miliarde de lei, în creştere cu 24% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2010. Mai mult, potrivit unei analize a UniCredit, necesarul de finanţare a statului va creşte de la 16,7 miliarde de euro în 2011, la 22,4 miliarde de euro în 2012, şi 21,6 miliarde de euro în 2013, doar circa 10% din acest necesar urmînd a fi acoperit prin împrumuturi externe. Or, dacă statul va lua din ce în ce mai mulţi bani de la băncile româneşti, vor rămîne din ce în ce mai puţini bani pentru creditarea economiei.

5) Nu ar trebui să uităm că 2012 va fi an electoral şi, în ciuda asigurărilor date de dl Emil Boc, este puţin probabil ca Guvernul să nu dea drumul la robinetul cheltuielilor publice.

Motivele de optimism

Dincolo de aceste îngrijorări, există şi cîteva motive care ne pot face să sperăm că situaţia din 2009-2010 nu se va mai repeta:

1) Este puţin probabil ca economia românească să intre din nou în recesiune, mult mai probabilă fiind o performanţă similară celei din acest an, respectiv o creştere economică de pînă la 2%.

2) Criza datoriilor suverane ne-a prins mai bine pregătiţi decît am fost în 2009-2010, deficitul bugetar fiind acum relativ ţinut sub control.

3) Putem compensa o parte din impactul generat de noua criză prin creşterea gradului de absorbţie a fondurilor europene. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziţie 20 de miliarde de euro în perioada 2007-2013, sumă din care pînă acum am cheltuit efectiv doar 4%. Pentru a mări rata de absorbţie, Guvernul a înfiinţat un Minister al Afacerilor Europene condus de dl Leonard Orban, ţinta noului ministru fiind cheltuirea, pînă la sfîrşitul anului 2012, a peste 3 miliarde de euro, sumă echivalentă cu peste 2% din PIB.

Criza datoriilor suverane va afecta în mod sigur şi economia românească, însă spre deosebire de ce s-a întîmplat în urmă cu doi ani, acum putem absorbi mai uşor şocurile externe. Pe de altă parte, indiferent de criză şi de ceea ce se întîmplă în alte ţări, România trebuie să continue să-şi restructureze sectorul public:

● companiile de stat reprezintă o uriaşă gaură neagră, iar pierderile anuale de zeci sau chiar sute de milioane de euro ale SNLO sau CFR nu mai pot fi tolerate;
● avem în continuare prea mulţi bugetari, iar atît timp cît numărul lor nu se reduce semnificativ, revenirea la salariile de dinainte de iulie 2010 va rămîne un obiectiv greu de realizat;
● statul român cheltuie anual 7 miliarde de euro cu achiziţia de bunuri şi servicii, sumă din care cel puţin 10-15% este deturnată prin acte de corupţie;
● lupta împotriva evaziunii fiscale trebuie să continue, rezultatele obţinute pînă acum fiind cel mult mediocre.

Cristian Orgonaş semnează blogul economic http://businessday.ro.

Mai multe