De ce prețurile vor continua să crească?
În perioada ianuarie 2022 – octombrie 2023, prețurile în România au crescut în medie cu 20,3%. Unele prețuri, cum ar fi cele pentru îngrășăminte chimice, ca să luam un exemplu oarecare, au crescut în aceeași perioadă și cu 46%.
Cînd întrebăm de ce cresc prețurile sîntem obișnuiți să primim răspunsuri cu tentă contabilă: cresc prețurile pentru că s-a scumpit gazul, s-a scumpit curentul, s-a scumpit mîna de lucru. O scumpire a unor factori de producție duce la creșterea prețurilor produselor finite. Deși aceste explicații nu sînt lipsite de adevăr, parcă nu putem să plecăm pe deplin mulțumiți cu astfel de răspunsuri. Este ca și cum ni s-ar spune „au crescut prețurile pentru că au crescut prețurile”. Totuși, creșterea trebuie să pornească de undeva sau trebuie să existe niște factori care să determine prețurile să crească mai mult sau mai puțin, mai repede sau mai încet.
Un mecanism de bază pe care trebuie să îl înțelegem este cel al masei monetare. În orice moment, în timp și în spațiu, există un raport între cantitatea de bani aflată în circulație și cantitatea de produse și servicii pe care acești bani caută să o cumpere. Ne putem imagina o balanță în care avem pe un taler toate produsele și serviciile disponibile pe piață și pe celălalt totalitatea banilor „activi”, care caută să fie cheltuiți.
Cantitatea de bani activi poate crește din diverse motive. În economie ne place să simplificăm explicația tuturor acestor fenomene spunînd pur și simplu că politica monetară a Băncii Naționale încurajează sau descurajează fie economisirea, fie creditarea. Astfel, motivul general pentru creșterea prețurilor este creșterea cantității totale de bani aflați în circulație, ca urmare a reglării dobînzii de referință de către Banca Națională. Acest lucru are în subsidiar mai multe componente, care sînt lesne de înțeles atunci cînd luăm în considerare efectul scăderii dobînzii de referință: dorința de economisire a populației scade, activînd mai mulți bani care anterior stăteau puși deoparte și nu căutau să fie schimbați pentru produse și servicii; de asemenea, cetățenii, firmele sau autoritățile publice sînt mai înclinate să se împrumute pentru finanțarea diverselor proiecte. Deși generalizarea inițială este utilă, detaliile sînt la fel de importante, pentru că aceste fluctuații nu sînt mereu simetrice, iar reducerea economisirii nu se traduce automat într-o creștere echivalentă a creditării, dimpotrivă.
În aceste condiții, un fenomen destul de ușor de anticipat este cel al spiralei prețurilor și salariilor. Atunci cînd prețurile cresc, angajații cer salarii mai mari. Salariile mai mari duc la creșterea cantității de bani activi de pe piață, deci la creșterea prețurilor. Spirala poate fi oprită prin identificarea și eliminarea cauzei inițiale care a dus la începerea creșterii prețurilor sau prin măsuri care să compenseze efectele acesteia.
O notă aparte trebuie făcută referitor la cauzele episodului inflaționist prin care trece România în prezent, ce poate fi ușor elucidat utilizînd aceeași metaforă a balanței. În perioada pandemiei de COVID-19, activitatea economică a fost restrînsă, ducînd la reducerea cantității de produse și servicii disponibile. Acest fapt, de unul singur, avea să ducă inevitabil la creșterea prețurilor. În perioada aceleiași pandemii, au fost introduși bani suplimentari pe piață, din nevoia statului de a compensa agenții economici și cetățenii pentru închiderea activității economice. Exact așa cum explicam mai sus, creșterea masei monetare, nedublată de o creștere a productivității economiei, duce la creșteri de prețuri.
Situația economică a României a fost afectată negativ și de condițiile externe. Încetinirea activității economice la nivel mondial și creșterea costurilor cu energia de pe piața europeană au pus presiune suplimentară asupra prețurilor de la noi din țară. În plus, statul român a crescut taxele, stimulînd astfel prețurile să crească și mai mult.
Nu toate costurile sînt însă de natură pur monetară. Agenții economici cresc prețurile atunci cînd sînt nevoiți să urmeze proceduri birocratice mai complicate sau atunci cînd trebuie să acționeze în condiții de incertitudine crescută. Timpul costă bani, riscul asumat trebuie luat în considerare ca element de cost, iar un stat care ia măsuri care duc la amplificarea birocrației și a incertitudinii obligă agenții economici să crească prețurile. Avem, iată, suficiente exemple de factori care au contribuit la creșterea prețurilor, care țin foarte puțin de politica monetară a Băncii Naționale.
De ce cresc însă prețurile chiar și într-o situație normală, nemarcată de pandemii și războaie? Pentru că doctrina economică pe baza căreia acționează majoritatea băncilor centrale este una care pune accentul pe stabilitate monetară și pe predictibilitate. Consensul între specialiști este că rata ideală a inflației ar trebui să fie predictibilă și un pic mai mare decît zero. În condiții normale, productivitatea economiei crește, deci cantitatea de produse și servicii disponibile crește la rîndul său, lucru care de sine stătător ar duce la deflație, scăderea prețurilor și la creșterea puterii de cumpărare. În aceste condiții ideale, băncile centrale trebuie să aibă grijă doar să încurajeze creditarea suficient de mult încît masa monetară să crească un pic mai repede decît crește productivitatea economiei.
O inflație mică și predictibilă este acceptabilă pentru firme, care pun foarte mare preț pe predictibilitate, și dorită de stat, care se folosește de inflație pentru a mai transfera cîteva procente din productivitatea sectorului privat către acoperirea costurilor din sectorul public. Aceste două motive din urmă explică, într-o manieră simplificată, de ce, pe termen lung, prețurile nu vor face altceva decît să crească.
Christian Nasulea este profesor la Facultatea de Managementul Afacerilor din cadrul ASE București.