De ce n-am făcut noi reformele cerute de FMI?

3 decembrie 2009   Tema săptămînii

La întrebarea din titlu răspund cu oarecare uşurinţă: dacă pînă la integrarea României în UE, presiunile externe au fost principalele motoare ale dezvoltării, în prezent lucrurile stau diferit. Pe de o parte, cea mai mare parte dintre obiectivele asumate în acordul cu FMI se regăseau deja în programul de guvernare al PD-L, pentru 2009-2012, la care am contribuit activ. De pildă, încă din capitolul 2 punem între priorităţi: adoptarea proiectului legii sistemului unitar de salarizare a funcţionarilor publici; raţionalizarea instituţională prin analizarea numărului, structurii, activităţii şi a personalului instituţiilor; reducerea numărului de taxe şi impozite; restructurarea cheltuielilor publice: reducerea graduală a cheltuielilor cu personalul din administraţia publică centrală şi locală cu pînă la 20% faţă de cele înregistrate în anul 2008, prin eliminarea de la bugetare a posturilor vacante din instituţiile publice centrale şi locale, existente la sfîrşitul anului 2008 (aproximativ 139.500 de posturi); reducerea cheltuielilor care nu sînt în legătură directă cu performanţa obţinută (deplasări, prime, sporuri în bani şi în natură, stimulente etc.); reducerea cu 15% a cheltuielilor cu bunurile şi serviciile faţă de nivelul înregistrat în anul 2008; raţionalizarea cheltuielilor cu ajutoare şi prestaţii sociale; monitorizarea strictă a cheltuielilor efectuate în cadrul proiectelor de investiţii în infrastructură, finanţate de la bugetul de stat, şi aplicarea de sancţiuni pentru nerespectarea prevederilor contractuale privind calitatea lucrărilor efectuate, a bunurilor şi a serviciilor achiziţionate etc. În capitolul 8, referitor la asigurările sociale, ne stabiliserăm ca obiectiv de guvernare eliminarea inechităţilor şi anomaliilor din sistemul public de pensii. În capitolul 20, referitor la politica fiscal-bugetară, discutam despre consolidare fiscală, evaziune fiscală şi echitate fiscală. Pot continua cu capitolul 22, privind reforma administraţiei publice, şi aşa mai departe. O bună parte dintre aceste obiective le-am atins în anul 2009. Pe de altă parte, mă grăbesc să împletesc raţiunea cu uşurinţa răspunsului livrat cum că ştiam ce aveam de făcut în acest mandat de guvernare, încă din 2008. FMI nu ne-a impus nimic. Noi ne-am impus. FMI ne-a condiţionat un împrumut de care aveam mare nevoie şi care nu trebuie schimbat în 2010. El trebuie completat cu propriile eforturi pentru a găsi soluţii la problemele care nu au intrat sub incidenţa acordului stand-by. Performanţa bugetară şi obiectivele de reformă rămîn aceleaşi, fie în prezenţa sau absenţa FMI, fie cu o structură politică sau alta la guvernare. Aduc în discuţie raţiunea pentru că succesul pachetelor de măsuri nu ţine doar de aspectul declarativ sau de intenţie, ci de capacitatea de reglementare, de eficienţa guvernamentală şi de capacitatea sa de aplicare. Aici nu putem să nu recunoaştem că guvernelor României le-a lipsit o arhitectură a intervenţionismului bazată pe reacţie rapidă şi decisivă. Nici proactivitatea nu a fost vreodată atuul decidenţilor politici. Reglementările furnizează de cele mai multe ori soluţii vechi la probleme vechi. Nu prea s-a zăbovit pînă acum cu instrumente de prognoză şi cu viziuni pe termen lung. Cum altfel să îţi pui problema că, dacă în 2008 acoperi din bugetul de stat un deficit de 1,5 miliarde de lei doar pentru fondul de pensii, în viitor acest efort nu mai este posibil? În abordarea de pînă acum a sistemului de pensii nu s-ar fi putut acoperi decît 60% din obligaţiile de plată faţă de pensionari, pînă în anul 2009. De unde faci rost de restul de 40%? Cine plăteşte peste contribuţiile forţei de muncă active? Evident că se impunea revizuirea sistemului de pensii. Asta ca să dau doar un exemplu. Şirul soluţiilor perpetuu întîrziate la problemele actuale pare infinit. Cauza? Tradiţiile şi calitatea instituţiilor prin care se exercită autoritatea dau tonul guvernării. Modul în care sînt selectaţi, monitorizaţi şi înlocuiţi decidenţii guvernamentali explică mare parte din disfuncţionalităţile actuale legate de capacitatea guvernamentală de a formula şi aplica politici sănătoase, de capacitatea de a injecta resursele cît mai rapid în mijloace productive, de respectul faţă de cetăţeni şi, nu în ultimul rînd, de respectul nostru, al tuturor, faţă de instituţiile statului. Cele şase dimensiuni esenţiale ale guvernării, identificate de către D. Kaufmann, A. Kraay şi M. Mastruzzi în raportul Governance Matters VIII, publicat la Banca Mondială în iunie 2009, explică capacitatea decidenţilor de a guverna interacţiunile economice şi sociale prin: 1) Participare publică şi responsabilitate " măsoară percepţiile cu privire la transparenţă, la capacitatea de comunicare, libertatea de exprimare, libertatea de asociere, libertatea presei, la măsura în care cetăţenii unui stat participă la alegerea guvernului. Conform evaluărilor Băncii Mondiale, România avea un indice pozitiv similar Croaţiei, Indiei sau Ghanei în 2008. 2) Stabilitatea politică şi absenţa violenţei " măsoară percepţiile cu privire la probabilitatea de destabilizare a Guvernului, prin mijloace constituţionale, neconstiţutionale sau prin acţiuni de terorism. Din acest punct de vedere, România are un indice pozitiv similar Greciei, Vietnamului sau Tunisiei. 3) Eficienţa guvernării " măsoară percepţiile asupra calităţii serviciilor publice prestate, asupra calităţii funcţionarilor publici, asupra gradului de independenţă faţă de presiunile politice, asupra capacităţii de formulare a politicilor şi de punere a lor în aplicare, asupra credibilităţii angajamentului guvernamental. Indicele pozitiv, dar scăzut al României este identic Macedoniei şi apropiat Senegalului. 4) Calitatea reglementărilor " măsoară percepţiile cu privire la capacitatea Guvernului de a formula şi aplica măsuri care să promoveze dezvoltarea sectorului privat. Indicele pozitiv al României este similar Georgiei şi apropiat Mexicului. 5) Statul de drept " măsoară percepţiile referitoare la modul în care agenţii au încredere şi respectă regulile societăţii, gradul în care aceştia se conformează, în special cu privire la respectarea contractului, a drepturilor de proprietate, la calitatea serviciului poliţienesc, a instanţelor judecătoreşti, precum şi probabilitatea acţiunilor violente sau criminale. Indicele negativ al României, dar redus, este apropiat Thailandei, Egiptului sau Muntenegrului. 6) Controlul corupţiei " măsoară percepţiile cu privire la măsura în care puterea publică serveşte cîştigului individual sau privat, atît prin forme mărunte de corupţie, cît şi prin "capturarea" statului de către elitele politice şi de către interesele private sau de grup. Indicele negativ al României, dar redus, extrem de apropiat de măsurătoarea precedentă, este identic Cubei sau Ghanei şi apropiat de cel al Braziliei. Rezultatul? Cu o capacitate guvernamentală medie, în termeni comparativi globali, am reuşit să îndeplinim toate condiţiile din acordul cu FMI, cu excepţia arieratelor bugetare " pentru care am obţinut o derogare la prima evaluare a FMI " şi a depunerii bugetului pentru anul 2010 în Parlament, din pricina interimatului la care a fost supus Guvernul Boc. Logica partidelor politice din opoziţie a intrat într-un conflict brutal cu obiectivele de reformă, iar instituţiile statului excesiv politizate nu reuşesc să funcţioneze bine, de la sine, chiar pe fondul unei competiţii electorale. Economia se contractă în 2009 cu aproximativ 8%, deficitul bugetar va depăşi uşor ţinta de 7,3% stabilită în acordul cu FMI, iar pachetele de legi pentru care şi-a asumat răspunderea Guvernul Boc îşi vor arăta efectele benefice abia începînd cu anul 2010, cînd România intră pe traiectoria revenirii economice graduale. Pentru legea responsabilităţii fiscale este nevoie de supunerea la votul în regim de urgenţă de către miniştrii care sînt membri ai Parlamentului. Doar că Parlamentul României a intrat în campanie pînă pe 6 decembrie. Cîteva dintre prevederile noii legi sînt interzicerea majorărilor salariale cu şase luni înainte de alegeri, obligativitatea competitorilor electorali de a-şi elabora planuri financiare fundamentate pe o perioadă de trei ani şi cel mult două rectificări bugetare pe an. De ce am avut nevoie de 20 de ani pentru aceste reguli elementare de conduită publică? Pentru că în primii 10 ani ne-am acomodat la regulile şi la excesele capitalismului, iar în următorii zece "mergea şi aşa", în vremuri de creştere economică. Neîncrederea în binomul executiv " legislativ generează în continuare temeri viscerale. Omul de afaceri de rînd este ameninţat nu doar de dimensiunea crizei economice, de competitorii neloiali care au acces rapid la pîrghiile decizionale, ci şi de telefonul primit de la departamentul de contabilitate că s-a mai schimbat vreo regulă sau lege. Suspiciunile de corupţie sînt mari şi doar voinţa şi forţa procurorilor, a magistraţilor, a judecătorilor şi a decidenţilor politici mai pot schimba în bine lucrurile. Andreea Paul (Vass) este lector universitar la Academia de Studii Economice şi consilier personal al premierului Emil Boc (www.andreeavass.ro).

Mai multe