De ce femeile parchează prost

13 octombrie 2005   Tema săptămînii

Mutaţiile semnalate de cercetători în domeniul familiei moderne sînt multiple arătînd, ca un adevărat barometru, schimbările din societatea românească: tendinţa de amînare a căsătoriei, creşterea numărului familiilor monoparentale, înmulţirea relaţiilor de coabitare, scăderea dramatică a natalităţii, rata ridicată a avorturilor, amînarea deciziei de a avea primul copil, creşterea numărului de copii născuţi în afara căsătoriei. Multe dintre persoanele pe care le întîlnesc şi le cunosc sau nu, sînt părinţi, în jurul a 30-40 de ani. Am întîlnit un astfel de cuplu zilele trecute, cînd am intrat într-un hipermarket din Bucureşti, căutînd o jucărie pentru fetiţa mea de 3 ani. Părinţii erau angajaţi într-o discuţie aprinsă. Băieţelul lor de 4 ani îşi alesese din raftul cu jucării un set de vase de bucătărie, colorat în roz aprins şi nu părea deloc dispus să renunţe la el. Părinţii erau, în mod evident, într-un dezacord total cu opţiunea copilului, aducînd în cele din urmă un argument suprem în susţinerea dezacordului: "Tu nu vezi că ăsta e un raft cu jucării pentru fete? Scrie clar la capătul rîndului!". Într-adevăr, în capătul raionului de jucării sînt afişate două pancarte mari: Jucării pentru fete în dreapta, jucării pentru băieţi în stînga. Această imagine segregată reflectă, într-un mod foarte simplu şi sugestiv, construcţia tradiţională a rolurilor sociale pentru fete şi pentru băieţi, femei şi bărbaţi, în familia românească modernă. Încă din primii ani de viaţă, copiii sînt recipienţi ai stereotipurilor privind rolurile de gen, pe care le primesc de cele mai multe ori, de la ambii părinţi. Părinţii şi familia extinsă, în primii ani de viaţă, apoi şcoala şi anturajul conservă şi întăresc aceste stereotipuri. Studiile de specialitate arată că în familia românească persistă încă aşteptările complementarii de rol, potrivit cărora bărbatul este cel care trebuie să asigure veniturile cele mai importante în casă, iar femeia trebuie să aibă grijă de copii şi de gospodărie (Raluca Popescu, 2002). O anumită schimbare este vizibilă în sondaje în zona declarării preferinţei pentru familia în care bărbatul şi femeia au roluri şi poziţii egale. Cu toate acestea, întrebările referitoare la cine ar trebui să conducă în viaţa publică sau în casă nu au primit răspunsurile potrivite preferinţei afirmate, respectiv, de tipul "nu contează sexul" (Barometrul de gen, 2000). Dacă în ceea ce priveşte afirmaţia "femeia este stăpîna casei", acordul respondenţilor este relativ, în ceea ce priveşte afirmaţia "bărbatul este capul familiei", aproximativ 90% dintre respondenţi - bărbaţi şi femei - sînt de acord cu valoarea ei de adevăr. Aceste răspunsuri sînt susţinute mai departe de faptul că mai mult de jumătate dintre respondenţi, la toate categoriile de vîrstă, consideră că este mai mult datoria femeilor decît a bărbaţilor să se ocupe de treburile casei, după cum este mai mult datoria bărbaţilor decît a femeilor să aducă bani în casă (Barometrul de gen, 2000). Într-un studiu comparativ realizat cu privire la valorile europene în relaţiile de familie (Cosima Rughinis, 2002), datele culese arată că proporţia de români care sînt de părere că taţii pot avea grijă de copii la fel de bine ca şi mamele este cea mai mică, în comparaţie cu celelalte naţiuni analizate (Bulgaria, Ucraina, Polonia, Cehia, Franţa, Germania şi Italia). Aceste date trebuie corelate cu răspunsurile la o altă întrebare importantă, anume aceea privind în ce măsură munca plătită a femeilor dăunează copiilor mici. La această întrebare, proporţia românilor care cred că un copil mic va suferi dacă mama sa lucrează este cea mai scăzută. Ce semnificaţie au aceste răspunsuri? Este limpede faptul că există o apreciere evidentă a simetriei rolurilor femeii şi ale bărbatului, în ceea ce priveşte munca din afara gospodăriei. Simetria însă nu se mai menţine cînd vine vorba de roluri în interiorul gospodăriei. Prin urmare, dacă taţii nu pot îngriji copiii la fel de bine ca şi mamele, care este posibilitatea de a acoperi volumul de muncă domestică, în situaţia în care mama lucrează? Răspunsul este, de cele mai multe ori, unul singur: prin dubla zi de muncă a femeii (Cosima Rughinis, 2002). Dincolo de aceste roluri sociale prestabilite, exemplul cu jucăriile ne dezvăluie, într-un mod simplu, faptul că şi abilităţile cognitive şi motorii ale fetelor şi băieţilor sînt exersate şi dezvoltate într-o anumită direcţie. Studiile de specialitate arată că fetele au abilităţi senzoriale şi de memorare superioare, în timp ce băieţii au abilităţi spaţiale şi de raţionament abstract mult mai bune (Domnica Petrovai, Bogdana Bursuc, 2003). Aceste diferenţe indică nevoi de învăţare diferite şi pot determina avantaje şi dezavantaje pentru fete şi băieţi în cadrul unui proces educaţional rigid, tradiţional, care este construit pe ipoteza prezervării lor. Dacă o fată va fi, într-o mare măsură, încurajată să dezvolte intens acele abilităţi în care ea excelează oricum, nefiindu-i stimulate abilităţile pe care are nevoie să le dezvolte (cum sînt, de pildă, abilităţile de orientare şi relaţionare spaţială), ea nu va putea îndeplini cu uşurinţă operaţiuni considerate ca fiind apanajul băieţilor. Nici nu trebuie, de aceea, să ne mirăm că femeile nu parchează bine maşinile.

Mai multe