De ce dai „seen” și nu răspunzi?!
Am încercat să rezist fără să-mi schimb telefonul obișnuit, cu butoane, cu un smartphone cît de mult am putut. Bănuiam că, de îndată ce aș fi fost prezentă tot timpul online, el ar deveni o adevărată extensie a mea. Am cedat acum cîțiva ani, după o seară care mă prinsese la serviciu, așteptînd răspunsul la un e-mail. Acesta stabilea, practic, planul meu și al întregii echipe de filmare pentru a doua zi. Ar fi urmat să fac cît mai repede niște programări, iar dacă amînam pînă să ajung la calculatorul de acasă, după o oră și jumătate în trafic, ar fi putut fi prea tîrziu. De atunci, telefonul mi-a dat mobilitatea și rapiditatea dorite, dar mi-a răpit o felie generoasă din timpul liber, atenție și liniște.
Dacă în viața reală există, măcar la nivel formal, un cod al bunelor maniere, minime reguli de politețe pentru a nu deranja, a nu insista inutil, a respecta anumite ore decente pentru o conversație, ele se estompează pînă devin de-a dreptul invizibile în online. Cei care, la o adică, nu și-ar permite să vină non-stop la tine în birou sau la ușă, să te oprească pe stradă sau să te sune, la adăpostul tastelor și al luminii albastre, se simt plini de elan și de îndrăzneală. Dacă ghinionul face să te aibă în lista de prieteni pe o rețea de socializare, sentimentul lor de îndreptățire devine atît de puternic încît orice moment este potrivit pentru a-ți trimite un „bună” urmat de pauză sau un mesaj emis cuvînt cu cuvînt, așa încît să primești un semnal sonor după fiecare.
Din păcate, în aplicații este mai dificilă o blocare selectivă a sunetului, așa încît să filtrezi doar ceea ce contează pentru tine. Cunosc însă oameni care nu au instalată nici un fel de mesagerie pe telefon. Care au notificările dezactivate, în ideea că vor fi sunați pentru lucrurile cu adevărat importante. Dar dacă ai o meserie care mai ales acum, în pandemie, depinde exclusiv de online, acest lucru este aproape imposibil de realizat. M-am gîndit, prin urmare, la un set de reguli, un fel de „cod de bună purtare online”, care ne-ar face viața ceva mai săracă în notificări inutile. Nu mai trebuie să precizez că demersul este unul subiectiv, bazat pe experiența mea din presă, și că lista rămîne deschisă, cît o mai exista Internetul.
– dacă folosiți o rețea de socializare pentru a aborda pe cineva nu înseamnă că puteți să marcați cu enter fiecare propoziție sau să lăsați să treacă o oră între începutul și finalul unui mesaj. Ideal ar fi ca el să fie compus în avans, cu introducere, încheiere, subiect și predicat, fără amănunte inutile, și emis o singură dată, la fel ca un e-mail (chiar dacă utilizați chat-ul pentru rapiditate sau pentru că, uneori, nu aveți încotro);
– faptul că scrieți online și nu sunați nu înseamnă că nu există niște ore normale, decente, între care ar fi de preferat să vă încadrați. Dacă faceți parte din grupul celor care se trezesc la 5 e mai mult ca sigur că majoritatea oamenilor nu vă împărtășește pasiunea, iar dacă lucrați cu plăcere în creierii nopții nu vă bazați pe faptul că cineva (pe care-l vedeți activ online) vă va da un semn pe loc. Poate omul se uită la un film sau a adormit cu calculatorul deschis. Util ar fi să țineți cont și de perioadele definite, în viața offline, drept week-end-uri, concedii sau sărbători. Dacă destinatarul vă răspunde la o urare, nu e un moment bun să strecurați o referire la ce-l așteaptă pe e-mail la întoarcerea la serviciu – va vedea și singur!;
– ideal ar fi să nu existe greșeli de ortografie, punctuație, gramatică, litere lipsă sau inversate etc., dacă vreți să fiți luat drept profesionist. Nu arde dacă trimiteți mesajul o oră mai tîrziu, cînd aveți timpul necesar pentru a-l mai citi o dată. O încurcătură gramaticală nu e chiar sfîrșitul lumii, dar cînd greșiți numele persoanei căreia îi trimiteți mesajul, data sau ora evenimentului pe care tocmai îl promovați, cînd uitați să atașați documentele sau fotografiile necesare sau cînd reveniți în primele minute să mai adăugați/modificați/eliminați ceva, dați dovadă de neglijență, superficialitate și, da, lipsă de politețe, fie aceasta și online. Scuze precum „am multe pe cap”, „m-am grăbit”, „e o zi cumplită” nu-și au locul nici în viața reală, nici în scris, unde parcă sînt și mai nepotrivite;
– formulele de adresare sînt și ele o chestiune delicată. Am observat, greșind la rîndul meu, că diverși colaboratori mult mai tineri decît mine se simt deranjați dacă o persoană pe care nu o cunosc nu folosește pronumele de politețe cînd îi abordează. Cel mai bine este ca primul mesaj să evite o introducere prea „prietenoasă”, chiar dacă aceasta este uneori la îndemînă, în lumea fără granițe a Internetului. O vîrstă apropiată a interlocutorului nu este o scuză, iar dacă începutul se face cu stîngul poate fi mai dificil s-o dregeți pe parcurs;
– există puține șanse ca un e-mail să se piardă în neant, iar oamenii care depind de online își cam verifică și categoriile Spam, All Mail sau Requests. Nu este productiv să reveniți cu un e-mail pe aceeași temă, în scurt timp. Dacă toată lumea ar proceda așa, destinatarul nu ar mai primi zeci, ci sute de mesaje zilnic. Nimeni, oricît de binevoitor ar fi, nu își poate aloca suficient timp dintr-o zi lucrătoare pentru a le răspunde tuturor – și așa ajungem la ultimul punct;
– într-o lume online în care regulile fragile din viața reală devin de-a dreptul invizibile, în care nimeni nu mai poate dispărea cu adevărat și ajungem să primim zece notificări sonore pentru același mesaj (plus „completările” lui), în care oamenii cred automat că avem programul, interesele și stilul lor de viață fără să știe nimic despre noi, există un singur drept pe care ni-l putem aroga, de cîte ori este necesar: acela de a nu răspunde. Tăcerea, în online, offline și în restul lumilor posibile, constituie și ea un răspuns.