De ce antropologia?
- argument -
Antropologia este o disciplină, ştiinţifică, despre care, trebuie să recunoaştem, cei mai mulţi dintre noi ştim puţine lucruri. Poate şi pentru că ea a fost una dintre cele vitregite pe vremea lui Ceauşescu (deşi, şi pe atunci, erau destui care o practicau, dar nu o puteai studia instituţionalizat).
La întrebarea „ce studiază antropologia?“ se pot găsi, evident, răspunsuri complexe. Alegem două (aparent) mai simple: antropologia a început ca ştiinţă a Celuilalt (Marc Augé) şi antropologia este, într-un fel, o critică a simţului comun (Michael Hertzfeld). În România, în momentul de faţă, se studiază, instituţionalizat, antropologia. Iar a VII-a Conferinţă Naţională a Societăţii de Antropologie Culturală din România, desfăşurată în perioada 24-26 septembrie a.c. (cu sprijinul Institutului Cultural Român, British Council, Fundaţia Cărtureşti, Banca Comercială Română, Mercury360 şi Florin Furdui), după o lungă pauză, reprezintă o consacrare a acestui lucru.
O dublă consacrare: o dată – a existenţei unei comunităţi antropologice academice în România; şi apoi, a eforturilor acesteia de a fi în pas cu schimbările, metodologice şi de conţinut, din lume, dar şi „de acasă“, în domeniu. Nu întîmplător conferinţa s-a numit „Noi culturi, noi antropologii“.
E vorba, în mare parte, de studii consacrate realităţilor din jurul nostru. „Noile antropologii“, în momentul de faţă, se străduiesc să explice lumea şi lumile de care ne lovim la tot pasul.
De pildă, Raluca Nagy discută felul în care antreprenorii locali imaginează o scenă pentru consumul „tradiţiilor“ şi „autenticităţii“ în Maramureş şi Bucovina, analizînd legătura dintre turism şi migraţii. Cătălin Berescu cercetează locuirea în sărăcie extremă şi pune problema schimbării de viziune asupra valorii televizorului sau a telefonului mobil, atunci cînd raportarea se face la grupuri sociale marginale/marginalizate. Oana Donose descrie felul în care programul Rabla, de Înnoire a Parcului Naţional Auto, a generat o bursă de tranzacţionare a vouchere-lor. Mihaela Ţânţaş face o incursiune etnografică în grădinile din jurul Bucureştiului. (Rezumatele celorlalte prezentări, cel puţin la fel de interesante, se regăsesc pe site-ul SACR: www.antropo.ro.)
Ce aduc nou aceste cercetări? Atenţia la decuparea unor realităţi care se construiesc la intersecţia dintre procese locale şi fluxuri globale. Faptul că ele depăşesc raportările macro – cu care ne-a obişnuit eseistica autohtonă – prin spoturi micro (studiile de caz) spre zonele din ce în ce mai fragmentare ale dinamicilor sociale recente. Că încearcă, în acelaşi timp, să propună alternative la discursurile publice care privilegiază la tot pasul „mentalităţile“ ca model explicativ unic şi să dezvrăjească, printr-o descriere atentă, realităţi captive ale unor precare (şi exotice) abordări mediatice. Şi, last but not least, faptul că readuc antropologia în atenţia celorlalţi: nu ca o ştiinţă pretenţioasă, ci prietenoasă... (I. P., B. I.)
Foto: V. Dorolţi