De bine, de rău...

16 februarie 2006   Tema săptămînii

(continuare) Mihaela Ştefan este masterandă în relaţii publice, o profesie nouă la români. Iar la profesie nouă - vorbe noi, preluate de la americani, părinţii fondatori ai domeniului. Anglicismele sînt, uneori, printre cele mai supărătoare noutăţi din limba română, iar cei care abuzează de ele ar putea deveni personaje de comedie, precum "franţuzitele" de odinioară. Pragmatism? Snobism? Ce e "la baza" acestui uz intens al anglicismelor? Şi, mai ales, "de ce, nene Anghelache?"... Mihaela ŞTEFAN Romgleza piariştilor La nivel de limbaj, relaţiile publice din România au o problemă de... relaţionare. Grosso modo , aceasta poate fi analizată pe două niveluri. Un prim nivel ţine de fundamentarea domeniului şi, mai precis, de stabilirea unui lexic specializat, adaptat limbii române. Disciplina relaţiilor publice s-a dezvoltat în secolul XX, în SUA (primul curs de relaţii publice a fost inaugurat în 1922, la New York University, de către Edward L. Bernays), în contextul unei economii capitaliste în expansiune. Ea a fost relativ rapid importată şi în celelalte ţări capitaliste. În România, primele secţii de comunicare s-au înfiinţat în anii '93-'94, astfel că primii absolvenţi au fost atestaţi în anii '97-'98. Într-un timp atît de scurt şi, pentru un domeniu inexistent pînă atunci în România (încă se mai confundă relaţiile publice cu relaţiile cu publicul ), suportul de curs pentru această disciplină lipsea cu desăvîrşire, încît studenţii au fost nevoiţi să înveţe după manuale străine (în special americane). Cine nu-şi fotocopiase cursul de relaţii publice al lui Denis Wilcox? Aşa că studentul român s-a trezit în situaţia de a-şi însuşi instrumente de comunicare specifice relaţiilor publice, fără să aibă denumiri neaoşe cu care să le stăpînească. Din economie de timp şi din lipsa unei colaborări cu lingviştii români, s-a ajuns la un import masiv de termeni englezi în limba română, import mai mult sau mai puţin justificat: agenda-setter, benchmark, copy testing, factsheet, gatekeeper, hype, lobbyst, press kit etc. Aceşti termeni, în majoritate, sînt foarte greu de tradus astfel încît să nu se permită ambiguitatea în decodarea informaţiei. Termenul publicity, tradus prin românescul publicitate, îşi pierde din exactitate. În engleză, el are sensul de informaţie diseminată prin mass-media, pentru care nu s-au plătit spaţiu şi timp de difuzare. Cînd pentru un material de presă se plăteşte difuzarea, se foloseşte termenul de advertising. Termenul românesc publicitate nu face această distincţie. Al doilea nivel ţine de ceea ce s-ar putea numi funcţionalitatea relaţiilor publice. Aici, situaţia se complică. Profesorul Cezar Tabarcea, cel care a înfiinţat Secţia de Comunicare şi Relaţii Publice din cadrul Facultăţii de Litere (Universitatea din Bucureşti) avea obiceiul să spună că, întrebîndu-l pe un profesor american ce definiţie ar da relaţiilor publice, acesta din urmă ar fi răspuns: "superficialitatea luată în serios". Pentru a-şi elabora strategia de comunicare şi pentru a-şi construi în mod adecvat mesajele, specialistul în relaţii publice trebuie să cunoască atît cît este necesar din fiecare domeniu: de la ştiinţele umaniste, pînă la cele exacte. Prin urmare, el este nevoit să-şi însuşească un lexic ştiinţific interdisciplinar, care abundă, la rîndul lui, în neologisme. Cred că exemplul limbajului ştiinţific al informaticii este suficient pentru a ilustra amploarea acestui fenomen. Din păcate, inflaţia de comunicatori (engl. communicator), din ultimii ani, a accentuat impresia de superficialitate a relaţiilor publice. Probabil, în timp, cînd "piarul" nu va mai fi trendy , vor deveni vizibili şi cei care au luat în serios acest domeniu. Acestor probleme specifice, care ţin de dezvoltarea domeniului relaţiilor publice în România, li se suprapun problema globalizării lingvistice şi cea a anglicizării limbilor. Globalizarea este un proces generat de dezvoltarea capitalismului. Necesitatea acceptării unei limbi unice de comunicare, în procesul globalizării, s-a impus sub presiunea dezvoltării economice. Din raţiuni conjuncturale, limba acceptată ca limbă a globalizării a fost engleza, ca urmare a supremaţiei economice şi tehnice a SUA. Este ştiut faptul că modernizarea limbii române în secolul al XIX-lea s-a produs sub influenţa limbii franceze. Diversele statistici care s-au realizat arată că procentul cuvintelor de origine franceză în limba română contemporană se situează între 29-38% (http:// www.unibuc. ro /eBooks /filologie /dindelegan /25 .pdf). Astăzi, francezii sînt printre cei mai virulenţi combatanţi împotriva globalizării şi anglicizării (a se vedea protestele împotriva "mcdonaldizării" sau scrierile unor René Etiemble şi Roland Breton). Şi uite aşa, celebrului "furculision", care ne-a transformat în ţară francofonă, i-au luat locul billgate-ismele şi entertainment -ismele. Statisticile deceniilor viitoare ne vor lămuri în ce măsură vom deveni anglofoni. Versiunile electronice ale ziarelor au forumuri: locuri de dezbatere în care cititorii îşi pot exprima opiniile în legătură cu articolele citite. Teoreticienii mass-media văd în acest element, care înlocuieşte clasicele scrisori primite la redacţie, un semn al stimulării spiritului civic, o mostră de democraţie manifestată interactiv, în timp real: mesajele sînt afişate pe site şi citite rapid, alţi cititori pot interveni imediat, spaţiul disponibil este mult mai mare decît îşi poate permite o pagină de hîrtie, astfel încît e loc pentru mai multe opinii ş.a.m.d. Iată avantajele ziarului electronic! În rest, consistenţa dezbaterii depinde de preopinenţi, de capacitatea lor de a dialoga. O mostră aleasă la întîmplare se referă la un subiect grav: presupusele întîlniri de taină dintre un om de afaceri, premier şi ministrul Justiţiei. Este preluată de pe pagina web a unui ziar serios (Jurnalul naţional), ai cărui cititori se presupune că vor să se informeze, să-şi formeze opinii, să se implice, nu de pe site-ul vreunei fiţuici de scandal. De unde se porneşte şi unde se ajunge ţine, cum spuneam, de capacitatea cititorilor de "a dialoga"... De pe forum adunate Popor de sclavi Nume: Klaus Steinberg Toate intalnirile sunt scrie chiar sub titlu. Numai ca unii, orbitzi de dragostea pentru Patriciu si tariceanu nu le vede. Cum pot sta romanii asa ca idiotzii? Auzi, el vrea 100 milioane de parai, pensia a un milion de amaratzi pentru o luna iar tariceanu negociaza. Romani, daca nu va convine sclavia iesitzi in strada! Cu furci si topoare ca pe vremea lui Horea.Daca va convine, statzi si uitatzi-va la manelisti! RE: Popor de sclavi Nume: Anti Draga, esti complet cretinizat! Auzi, cu furci, cu topoare... Contra cui, monser? De ce? In favoarea cui? Care va face - ce? Va mari pensiile, lefurile, va distribui butelii? Ai minte? Doamne, fereste-ne de mai rau! Nume: iar pt.anti Hei.Daca vrei sa vezi cretini autentici,uita-te-n oglinda draguta si apoi la pozele lui base,tariceanu,macovei & comp. Nume: Fantomas pentru Anti "Contra cui, monser?" Contra acestei "clase politice", care de 16 ani a monopolizat puterea. Romania a devenit o tara din care efectiv se fuge, asta o demonstreaza milioanele de romani care traiesc afara. Cei care vom ramine in tara, in curind nu vom mai suporta si vom iesi in strada. Nume: Kartouche vs. Anti Măi băiete, cu ce să lupţi împotriva ţepelor portocalii??? Nu au promis "trageri îm ţeapă" în piaţa Revoluţiei din Bucureşti! Cu ce să te aperi împotriva ţepuţilor portocalii, că arme de foc nu avem, aşa că luăm şi noi furci şi topoare!! Ştii ce a zis Avram Iancu, când au eşuat tratativele cu ungurii?? Nu ştii, îţi spun eu : "înţelegerea va fi parafată cu LANCEA LUI HOREA " - citat aproximativ, esenţa reală! Nume: Anti Puiule, in democratie, in mileniul 3, arma cea mai redutabila este votul, nu o reprezinta nici furcile si nici topoarele. ATAT! Ai inteles? Nume: Agnos pentruAnti Esti anti-intelept.Tu esti mai prost ca votu,asa ca cea mai periculoasa arma a mileniului 3 esti tu.Ce vot idiotule.Nu vezi ca de 16 ani numa cite doua voturi avem in fata ochilor.Unui ciuma si celalalt riia.Acum stai si asteapta alegerile si vezi ce alegi :ciuma sau riie.? Sper sa -ti revi si sa-ti ascuti furca (fragmente preluate de pe forumul cotidianului Jurnalul naţional, www.jurnalul.ro; am respectat întru totul "ortografia" şi "punctuaţia") De păcate în general ştim cine se ocupă. De "Păcatele limbii" se ocupă de ani întregi, în rubrica sa din România literară, Rodica Zafiu, conferenţiar la Facultatea de Litere din Bucureşti. Măsurate săptămînal, încălcările normelor nu par neapărat "stricătoare de limbă" sau, în orice caz, îşi au "partea lor": limbajul actual a devenit mult mai expresiv decît acum două decenii, iar inovaţiile - chiar şi cele aberante - sînt o dovadă de vitalitate a limbii române . Rodica ZAFIU "Mai multe schimbări pozitive decît negative" Ce s-a schimbat - în bine şi în rău - în limba română a ultimilor ani? În momentul de faţă, pare să fi devenit mai mult negativ decît pozitiv amestecul registrelor limbii, mai exact relaxarea extremă a normelor de adecvare stilistică la situaţie. Solemnitatea, ceremonia pot fi acuzate de înţepeneală, rigiditate - dar, dacă dispar ele, dispare (din lipsă de reper) şi plăcerea spontaneităţii. E nevoie ca limbajul să dispună de mai multe registre, puterea de a le adapta diferenţiat fiind semn de flexibilitate mentală. Tratarea tuturor problemelor actuale în termenii limbajului familiar-argotic, şmecheresc şi vulgar, aşa cum fac mulţi politicieni şi publicişti (care vorbesc despre crize politice, soluţii economice şi integrare europeană în termeni narativ-argotici: a-şi pune tălpi, a-şi da la gioale, a se pune cu botul pe labe, a o îmbulina etc.), înseamnă sărăcire a gîndirii: limbajul argotic are expresivitate, culoare, pitoresc - dar îi e foarte greu să articuleze mai nuanţat idei şi argumente de tip intelectual. Totul - inclusiv în cazul anglicismelor (inevitabile în jargoanele de specialitate şi explicabile în argoul tinerilor) - e o chestiune de extindere a unor obiceiuri lingvistice în alte situaţii decît în cele normale. Acum cîteva luni discutam la un seminar despre relaxarea extremă a regulilor (mai ales a celor de punctuaţie şi ortografie) şi despre inventivitatea variaţiei ludice în anumite forme de comunicare prin intermediul Internet-ului; mă întrebam atunci dacă acest stil ar putea influenţa comunicarea curentă, scrisul standard-cult. Aveam să primesc curînd un răspuns, independent de întrebare: mi s-a adus primul referat pentru examen în care - dincolo de iritanta absenţă a diacriticelor, obicei din păcate foarte răspîndit -, autorul scrisese de cîteva ori, în graba redactării şi în absenţa recitirii, "shi" (pentru şi ) şi "d" (pentru de ). Schimbările pozitive sînt totuşi mai multe decît cele negative. Cînd comparăm situaţia de azi cu cenuşiul limbajului public din deceniile comuniste, nu putem să nu constatăm varietatea, pitorescul, inventivitatea, vivacitatea limbii române actuale. E în progres o anume plăcere a limbajului, dublată de o conştiinţă lingvistică şi avînd ca efect, printre altele (nu intru în contradicţie cu cele afirmate anterior: orice calitate se poate transforma în defect şi invers), o binevenită spontaneitate a discursului public. În ultimii 15 ani nu s-au înmulţit atît greşelile, cît posibilitatea de a le expune public. Formulări inculte existau cel puţin în aceeaşi măsură şi în trecutul apropiat, dar pe atunci acţiona o cenzură care, pe lîngă enorm de mult rău, făcea şi binele minor al corecturii lingvistice. Opinia curentă, cel puţin în publicul instruit, este, totuşi, că "s-a stricat limba" şi că sînt necesare măsuri, reglementări, norme suplimentare... Limba nu se strică niciodată, "degradarea" ("îmbolnăvirea" sau, mai modern, "poluarea" limbii) fiind una dintre tipicele lamentaţii repetate generaţie de generaţie, ca reacţie subiectivă la modificările inevitabile. Limba spontană, populară, evoluează continuu şi cunoaşte nesfîrşite variaţii, permiţînd mereu comunicarea esenţială. Limba de cultură e mai stabilă, dar şi mai fragilă, pentru că e o construcţie artificială (ca şi bunele maniere sau alte coduri sociale). Limba spontană evoluează destul de imprevizibil. Modificarea conştientă a limbii de cultură depinde de factori sociali - nevoie de diferenţiere sau impuls de omogenizare - şi mai ales de ideologiile vremii (purisme, naţionalisme, populisme). Greşeli sau devieri faţă de normele fixate s-au făcut dintotdeauna, de cînd există norme. Percepem mai acut greşelile mai noi doar pentru că încă nu ne-am obişnuit cu ele. Lingviştii sînt în genere toleranţi, pentru că se ocupă mai ales de limba spontană, populară, urmărindu-i cu interes şi curiozitate ştiinţifică permanenta transformare. Ca lingvist, prezentul te ajută să înţelegi trecutul: de pildă, era poate mai greu să explici de ce o limbă romanică foloseşte pentru un act de limbaj fundamental - afirmaţia, acordul - un cuvînt slav (da). Acum poţi folosi analogia: vedem cu toţii cît de uşor da e înlocuit de OK! Pe de altă parte, schimbările din limba de cultură pot fi influenţate de presiuni oficiale (şcoli, administraţie, canale oficiale de comunicare). Vorbitorii înşişi resimt în genere nevoia de norme, de repere, pentru că stăpînirea unui anumit nivel de complexitate lingvistică e un atu, un avantaj social, un semn de diferenţiere pozitivă. Cine observă şi sancţionează greşeala de limbaj a celuilalt îşi confirmă implicit superioritatea intelectuală, culturală, socială. Prin urmare, lingvişti şi nelingvişti vor continua să repete că anumite forme şi construcţii sînt corecte, recomandate, necesare, pentru ca limba cultă să nu fie dizolvată definitiv în cea populară. Se prea poate ca recomandările să nu fie ascultate, să nu stăvilească tendinţele uzului ("ora doisprezece", "eu ca şi invitat", "are decît doi copii"); în unele cazuri vor avea totuşi succes. În genere, repetarea regulilor prin intermediul canalelor "oficiale" poate produce unele schimbări punctuale, spectaculoase pe moment. Cele mai eficiente mi se par totuşi corectările "din interior", asumate de către vorbitori, mai ales prin ironizare, ridiculizare, umor ("primarul care este"). Concluzii? N-avem. "Limba română e patria mea", spunea Nichita Stănescu. E valabil pentru orice vorbitor al limbii române. Numai că între timp s-au deschis graniţele...

Mai multe