"Dansează cu mine"

Cred că momentul în care dansul m-a găsit era unul în care aveam nevoie de o manifestare în care să-mi fie implicate abilităţile corpului. Nu am avut o deosebită originalitate în abordare – ca pentru mulţi alţii, dansul a venit ca să umple un gol, să mă ajute să-mi depăşesc anumite limite, bucurîndu-mă să descopăr în mine capacitatea de a comunica altfel decît prin cuvinte. Stîngăcia inerentă a primilor paşi pe muzică m-a fericit de parcă descopeream un univers gata să fie explorat de propriile-mi unduiri şi mişcări rigide.

Redundant să spun, ca mai toţi, am pornit pe drumul dansului social datorită unei fete. Sau, mai degrabă, din cauza ei. A avut nesăbuinţa să-mi reproşeze vizionările repetate ale peliculei Dance with Me, un fel de biblie video a dansatorilor de salsa din România. „De ce îţi pierzi timpul cu prostia asta? Oricum nu vei ajunge niciodată să dansezi ca ei...“ duduiá scrîşnind din dinţi dudúia. Destin sau nu, karma sau ce-o fi fost, fără să fac vreun efort în acea direcţie, cîţiva ani mai tîrziu stăteam la o bere cu producătorul hollywoodian, luam lecţii de la cei mai versaţi dansatori ai filmului şi le învîrteam în zeci de spin-uri pe fetele care mă fascinaseră pe ecran. Toate acestea la cîţiva kilometri de platourile unde scenariul căpătase viaţă. Treptat, salsa a făcut cu mine ce ştie mai bine – mi-a schimbat viaţa. Mi-a deschis uşi, m-a ajutat să-mi depăşesc bariere şi timidităţi, mi-a inventat scopuri şi nădejdi nebănuite anterior.

Instrumentul de percuţie de bază în salsa este format din două beţe (clave). Continuu, în zecile de secunde ale melodiei, cele două beţe sînt lovite într-un mod anume, iar pe baza sunetului sec şi aparent monoton se construieşte întreaga muzică. Se spune că, în momentul în care în corpul uman este eliberată serotonina, inima bate în ritm de clave.

Salsa este un limbaj fără vorbe. Îi stăpîneşti noţiunile, care se rezumă la ceva banal – bărbatul conduce, femeia se lasă condusă –, iar restul ţine doar de spiritul ludic al fiecărui dansator. Nu contează că eşti în Bucureşti, Los Angeles, Tokio sau Sydney, pentru salsa ai nevoie doar de o parteneră şi de muzica adecvată. Valorile se reduc la noţiuni în care comunitatea salsa chiar crede şi pe care le respectă pe ringul de dans: politeţe, grija pentru parteneră, buna dispoziţie, erotismul ca joc, bucuria înaintea grijilor. Imensul atu al dansului social aici rezidă: nu ai nevoie de coregrafii, de muzica „ta“, de partenerul „tău“. Totul este spontan şi unic.

În clubul de salsa, barierele sociale, religioase, culturale sau de oricare altă natură sînt nule. Nu contează care îţi este zeul, important e să ştii să inviţi o fată la dans. Nu interesează ce formă au ochii tăi, este definitoriu să zîmbeşti cu ei. Maşina de zeci de mii de euro şi costumul ostentativ au valoare zero pe ringul de dans. Dacă vii în lumea salsa să „agăţi“, zona ta de valori va fi complet răsturnată. Dacă nu poţi face măcar un cross-body lead de bun-simţ, şansele tale de a fi „cineva“ printre dansatorii sociali tind dramatic spre zero.

Da, e drept, am văzut cam tot ce se putea vedea într-un spaţiu de dans. Bune şi rele. Vesele şi odioase. Neverosimile sau prozaice. Partea sublimă este că toate acestea nu contează. Indiferent care este extrema pe care o atingi, totul se topeşte în acordurile următoarei melodii şi în îmbrăţişarea partenerei care va veni. Oamenii aleg dansul social pentru că e viu şi este o provocare perpetuă. Puţine sînt bucuriile care depăşesc senzaţia oferită de un dans la intensitate maximă, în care tot ce contează este următorul pas şi povestea pe care, prin mişcări, i-o spui partenerei de moment.

Dincolo de orice altceva, dansul social (salsa în special) este un panaceu care te poate ajuta să uiţi de durerile cotidiene şi de neajunsurile de la birou şi să depăşeşti probleme. De suflet, de viaţă, de care or fi ele. Am învăţat asta în zece ani petrecuţi pe ringuri de dans din toate colţurile lumii. E acel ceva care îţi poate da de fiecare dată impulsul care să-ţi demonstreze că poţi mai mult. Mai bine. Mai vesel.

În loc de epilog

În România, salsa a devenit o mişcare de amploare, care a explodat de cîţiva ani încoace. Există peste 50 de şcoli în toată ţara, din care aproximativ 20 în Capitală, Bucureştiul însumînd totodată cele mai multe cluburi de profil – patru. Avem evenimente care adună peste o mie de participanţi, iar la Timişoara se organizează, anual, unul dintre cele mai puternice congrese de gen ale Europei. Marii instructori internaţionali spun că nivelul dansului în ţara noastră a crescut exponenţial în ultimii ani. Bunăoară, anul trecut, compatrioata noastră Simona Petric a cucerit titlul mondial la salsa solo în Puerto Rico.

În acest context, împreună cu Suzana Adelina Deak, am înfiinţat Oportunidad – Escuela de Salsa, o nebunie frumoasă, care a pornit din dorinţa de a le oferi şi altora măcar o fărîmă din bucuria unică numită dans. Am făcut primul pas relativ recent, pe 1 martie 2011, dar anul care a trecut a însemnat pentru noi o provocare continuă – să dăruim ceva complet, nou şi de calitate. Fiecare oră de curs, fiecare ieşire cu public au însemnat emoţii pozitive continue. Nu doar cursanţii învaţă, ci şi noi doi, pentru că am căutat să introducem un sistem dinamic de predare, care să ne oblige în primul rînd pe noi înşine să căutam şi să ne reinventăm mereu. Folosim tot ce ştim, nu doar paşi de dans, ci şi tehnici preluate din toate domeniile în care avem studii, de la dezvoltarea personală şi teatru pînă la sociologie. Tocmai de aceea, Oportunidad nu este doar o şcoală de salsa, ci un loc în care poţi evolua personal, calea de învăţare fiind cea a dansului.

Felix Crainicu este regizor, scriitor şi realizator radio. Cea mai recentă carte publicată: Eticheta în dansul social – cea mai mică enciclopedie, Casa Editorială Ponte, 2012.

Foto: Cristina Tomani