Dacian CIOLOŞ: "Agricultura te învaţă să fii tolerant şi în viaţa politică" - interviu

27 martie 2013   Tema săptămînii

Pentru unii, agricultura este o meserie, pentru alţii – o necesitate. Dar pentru mulţi dintre noi, din ce în ce mai mulţi, agricultura devine... cultură. Cultura unui alt mod de a trăi. O filozofie de viaţă. Bio. Curată. Sau, de ce nu, un bun argument pentru a clădi o carieră şi a iniţia o reformă a stilului de a trăi în secolul XXI, cum este cazul comisarului european pentru Agricultură şi Dezvoltare rurală, Dacian Cioloş.

Avem o propunere de reformă a Politicii Agricole Comune (PAC), care include un important capitol bio, şi o întreagă galerie de convins. Nu doar statele membre, nu doar lobbyştii, ci şi 500 de milioane de europeni. Ştiind că fiinţa umană este, prin definiţie, susceptibilă în privinţa schimbărilor, sînteţi convins că în viitor se va întîmpla ceva nou în agricultura din Europa?

Am impresia că există o anumită emulaţie, că e o aşteptare pentru a schimba anumite lucruri, că unii oameni activi încearcă să meargă în direcţia schimbării şi că e nevoie de o masă critică pentru a merge în acest sens... Sînt conştient că o astfel de reformă, cum este cea a PAC, poate merge în aceeaşi direcţie cu a lor, poate aduna picăturile acestea răsfirate în stînga şi în dreapta, şi poate aduce această schimbare. Dar pînă unde se va face schimbarea şi viteza cu care se va face vor depinde de gradul de aşteptare care există şi de capacitatea noastră de a o integra.

Eu sînt convins de un singur lucru: că, în ceea ce mă priveşte, cînd am o convingere, fac tot ceea ce pot pentru a o putea materializa. Dar niciodată forţînd pe cineva să se schimbe. Din puţina experienţă de viaţă pe care o am, mi-am dat seama că este nociv să ajuţi pe cineva să se schimbe cu forţa. Nu poţi să-l ajuţi decît pe cel care-ţi cere să-l ajuţi şi care este dispus să se schimbe. Schimbările care au loc în societate se petrec ca şi în evoluţia umană interioară. De un singur lucru sînt convins – că îmi folosesc toată capacitatea de a asculta, pentru a merge în direcţia asta. Că e nevoie de o schimbare, de asta sînt sigur, dar care este gradul şi care este intensitatea schimbării – rămîne de văzut.

Europenii par să fie gata pentru a trece la un consum bio, în întregime. Ştiind că europenii vor o schimbare, psihologii vor o schimbare, medicina cere o schimbare, cum veţi împăca schimbarea cu lăcomia lobbyştilor, care nu au nimic de-a face cu filozofia naturii?

Încerc să-i conving cu argumente de bun-simţ şi pe cei care nu vor să audă nimic. Sînt nişte limite pe care nici măcar ei nu le pot depăşi, fără să rişte lucruri foarte grave. Cînd fertilitatea solului se bazează numai pe un aport de îngrăşăminte, în momentul în care nu mai aduci aceste îngrăşăminte, cînd practic te rupi de natură pămîntul devine deşert, steril.

Aceasta este o evidenţă. Nu un lucru pe care să-l decreteze Comisia Europeană sau vreo lege. Ei bine, chiar şi oamenii aceştia, cînd vii cu argumente, pot să înţeleagă că sînt anumite limite, la fel cum şi eu pot să înţeleg că noi, societatea, i-am împins, în anumite stadii ale dezvoltării noastre, într-o anumită direcţie: să producă cît mai mult şi cît mai ieftin. Acum sînt în inerţie. Pentru că atunci cînd faci nişte investiţii în agricultură, le faci pentru o generaţie, iar cînd cineva vine şi schimbă principiile, e mai greu pentru unii să le traducă în practica lor. Eu cred că atunci cînd vii cu argumente, şi asculţi şi argumentele celorlalţi, poţi să ajungi la căi de compromis – un compromis pozitiv, prin care să duci lucrurile într-o anumită direcţie, fără să distrugi pe cineva. Rezistenţa multora dintre ei nu vine din rea-voinţă sau pentru că ascultă de alţii, ci e, pur şi simplu, o reacţie de autoconservare: vor să-şi apere familia, venitul, şi nu au găsit decît calea asta.

Ascultîndu-i, cred că pot găsi mijloacele de a duce lucrurile, încet-încet, într-o anumită direcţie. Dar în reforma şi în Politica Agricolă Comună nu mă uit la agricultura ecologică ca la o excepţie, în detrimentul celorlalţi agricultori. Eu cred că toată agricultura ar trebui să fie ecologică, în sensul că producţia agricolă ar trebui să aibă tot timpul în vedere o îmbinare a durabilităţii economice cu durabilitatea ecologică – acesta este şi motivul pentru care, în această reformă PAC, una din principalele propuneri este ca toţi agricultorii din UE să folosească un set minim de practici agricole bune pentru mediu, bune pentru biodiversitate.

Agricultura ecologică – sau bio, cum îi spunem – este o formă convenţională de a face un tip de agricultură, arătînd că se poate face şi altfel, răspunzînd unei anumite aşteptări din partea consumatorilor. Dar nu cred că ne putem permite să le separăm în Europa şi să spunem că mergem pe un tip de agricultură – agricultura bio –, încercînd să lăsăm baltă celălalt model. Trebuie să ajungem într-un punct de echilibru, susţinînd toate tendinţele care merg într-o direcţie bună, dar nelăsîndu-i în urmă nici pe ceilalţi.

Eu văd agricultura bio ca pe o idee care e în afara paradigmei de bază, care s-a născut undeva la periferia actualului model de dezvoltare a agriculturii: producţie cît mai mare, costuri de producţie cît mai mici şi, deci, preţuri cît mai mici pentru cantităţi cît mai mari. Agricultura bio s-a dus pe un alt concept şi, încet-încet, s-a dezvoltat. Unele idei din agricultura bio pot fi introduse acum în paradigma de bază, pentru a o ajuta să evolueze spre altceva, pentru că ideile şi aşteptările oamenilor au evoluat şi ele.

Dezbaterea despre viitorul agriculturii se leagă şi de ceea ce vom cultiva şi vom consuma în viitor. Cum vedeţi viitorul cultivării plantelor modificate genetic şi cum va face faţă Europa presiunilor tot mai mari şi de toate felurile în problema asta?

Este una dintre întrebările pe care le primesc des, chiar dacă de problematica OMG se ocupă colegul meu, comisarul Tonio Borg, responsabil cu portofoliul sănătăţii şi al protecţiei consumatorilor. Din punct de vedere strict al deciziei politice, OMG-urile sînt privite din două perspective: impactul lor asupra mediului şi impactul lor asupra sănătăţii oamenilor şi animalelor care le consumă. Pînă acum, autorităţile publice, la nivel european, au luat decizii pe baza evidenţei ştiinţifice existente la data respectivă, din aceste două perspective; lucrurile pot, însă, evolua. Atît timp cît ştiinţa nu demonstrează contrariul, se propune introducerea varietăţilor respective, după caz, în consum sau în cultivare.

Dincolo de aceste aspecte, cred însă că se pune problema modelului alimentar: cît este tradiţie şi siguranţa lucrului cunoscut, cît este novator, cu un risc acceptabil de a încerca ceva nou, pe pielea noastră, doar pentru că e ieftin şi pentru că ştiinţa ne spune că putem încerca fără riscuri prea mari. Eu, unul, văd că lumea este din ce în ce mai interesată să ştie ce mănîncă. Constat că, în alimentaţie, sofisticarea legată de tradiţie şi de gust, că în calitate de consumatori, devenim din ce în ce mai proactivi.

Cred că în Europa, dată fiind reacţia consumatorilor, viitorul alimentaţiei o va lua pe altă cale decît cea a OMG-urilor. Este părerea mea personală. Nu pot să nu constat, însă, că deocamdată sîntem dependenţi de proteina vegetală, de soia venită de pe continentul american, care, în proporţie covîrşitoare, este modificată genetic. De aceea, pentru informarea consumatorilor, etichetarea mi se pare esenţială – lucru susţinut şi de colegul meu, comisarul european Borg, responsabil de acest domeniu. E important ca oamenii să ştie ce au în cîmp, să ştie ce au în farfurie şi... să aleagă.

Prin alegerea pe care o facem atunci cînd ne aflăm în faţa raftului sau a tarabelor cu alimente, prin atitudinea pe care o avem, decidem, de fapt, viitorul alimentaţiei în Europa, mai mult decît orice regulament sau orice lege. Pînă la urmă, acolo va fi tranşată această dezbatere.

Cît de multă Românie este în această nouă viziune europeană?

Multă. Şi pe bună dreptate. Viziunea europeană este, în practică, viziunea statelor membre – negociată, ajustată, integrată la nivel european. Comisia Europeană joacă aici mai mult rolul de mediator activ. Uniunea Europeană este suma istoriilor, a identităţii, a intereselor strategice ale statelor membre. Odată cu extinderea spre est, Europa a cîştigat enorm în diversitate. Grija mea a fost ca această diversitate – aceste nevoi noi – să-şi găsească puncte de sprijin în viitoarea PAC. Acasă e încă nevoie de o schimbare de perspectivă: viziunea europeană nu stă numai în puterea cîtorva state membre, sau, oricum, nu ar trebui să fie aşa. Stă în puterea fiecărui stat membru capabil să vină cu soluţii concrete despre cum o propunere sau alta pot fi transpuse la nivel european. E nevoie de voinţă politică, de credibilitate, pentru a-ţi face auzită şi ascultată vocea în acest „cor european“. La fel de mult avem nevoie de o administraţie performantă acasă, care să se sincronizeze cu instituţiile europene – şi nu să le copieze sau să se supună lor – şi din celelate state membre.

Pe de altă parte, în România încă se confruntă tradiţia păstrată în felul de a face agricultură, în legătura satului cu societatea, în tradiţia culinară, în relaţia omului cu natura, alimentată de mituri şi legende, cu modernizarea adusă de colectivizare, de mecanizarea agriculturii şi, mai aproape de noi, de noile tehnologii intrate în agricultură.

Cred că, înainte de a influenţa viziunea europeană asupra agriculturii şi a alimentaţiei, ar fi utilă o dezbatere societală acasă, pentru a contura o concepţie românească referitoare la agricultură, la alimentaţie, la natură, la locul satului în societatea românească.

Dincolo de acestea, evident, în ceea ce mă priveşte, atitudinea mea profesională şi părerile mele personale îşi au rădăcinile în anii petrecuţi la ţară, în satul în care am crescut.

Am făcut o propunere de reformă care cuprinde şi instrumente pe care România le va putea adapta nevoilor ei. Măsuri de simplificare şi sprijin pentru fermele mici, care necesită o modernizare în timp, agricultura în zona de munte, creşterea performanţei durabile a fermelor mari, prin inovare şi investiţii, aspecte care ţin de organizarea sectoarelor agricole, de nevoia de modernizare a satelor şi a comunelor – sînt bine reflectate în propunere. După Consiliul European care a avut loc la începutul lunii februarie, şi după ce va fi trecut de Parlamentul European, sîntem foarte aproape de o decizie privind bugetul Uniunii Europene pentru următorii şapte ani, inclusiv pe bugetul PAC. Cred că acum e momentul să ne concentrăm pe ceea ce e de făcut, astfel încît aceşti bani să aducă rezultate concrete în agricultură, să aibă un impact bun în economie. În plus, dincolo de bani, negocierile pe conţinutul viitoarei politici continuă, şi e important ca acele ancore pe care România şi le doreşte în viitoarea PAC să rămînă acolo. Pentru România, stat co-decident în acest proces, această reformă este o oportunitate extraordinară. Pe o piaţă comună puternică, pe fondul unei creşteri structurale a cererii de alimente la nivel mondial, agricultura românească poate deveni unul din marii jucători ai agriculturii europene. Evoluţia din ultimii ani pe anumite sectoare, cum ar fi cel al cerealelor, arată că se poate.

Vi se întîmplă vreodată să fiţi trist pentru că nu aţi fost ascultat, pentru că ceva nu a mers cum trebuie?

Da – dar pînă la punctul în care pot să înţeleg de ce nu am fost ascultat, sau de ce nu am avut dreptate, sau pînă cînd realizez că trebuie să caut un alt moment prielnic pentru a fi ascultat. Dar şi cînd sînt ascultat, mi se întîmplă uneori ca ideea mea să nu fie luată în considerare. Cum şi mie mi se întîmplă să ascult, dar să fac lucrurile altfel. Deci trebuie multă toleranţă şi în viaţa politică, şi în multe alte meserii. Iar agricultura te învaţă să fii tolerant, pentru că, uneori, în bătălia cu natura, dacă nu poţi accepta ideea că lucrurile pot merge altfel decît cum te-ai fi aşteptat la birou, rişti să nu obţii nimic. Cînd te duci undeva doar cu calcule, rişti să nu mai înţelegi realitatea. Trebuie să şi simţi anumite lucruri, nu doar să le gîndeşti, să le analizezi. Acest principiu e valabil inclusiv în deciziile pe care încerc să le iau bazîndu-mă pe analize, calcule, dar şi pe raportul uman pe care îl am cu cei cu care lucrez şi cu care iau decizii.

Din acest punct de vedere – pluralitate de opinii, echilibru în decizii, consultare europeană –, pînă la urmă, portofoliul agriculturii pare a fi cel mai democratic domeniu al UE.

Cred că, în orice caz, cu sau fără PAC, cu sau fără Comisia Europeană, există aşteptări ale europenilor legate de agricultură şi de natură. Nu cred că există vreun stat membru în care cetăţenii să nu fie interesaţi de ceea ce se întîmplă în agricultură – nu numai în ţările tradiţional agricole, ci şi în cele în care, la nivel guvernamental şi politic, se acordă mai puţină importanţă agriculturii. Existînd aşteptarea, este normal să mergem în direcţia ei. Poate că există şi alte domenii în care e prezentă o aşteptare foarte mare: de exemplu, libera circulaţie a persoanelor. Şi studenţii sînt foarte interesaţi de ce le propune Comisia Europeană pentru a studia în altă ţară. Dar în ceea ce priveşte agricultura, interesul este prezent de la mic la mare.

Dincolo de comisar se află omul care încearcă, la rîndul lui, să trăiască sănătos. Aţi mărturisit că ceaiurile de acasă sînt făcute cu plante culese din România. Aveţi o deviză după care vă ghidaţi în viaţă, cea personală şi cea profesională?

Încearcă să te înţelegi cine eşti şi fii tu însuţi tot timpul.

Iar întrebarea pe care v-o puneţi în caz de dilemă?

Este filozofică şi legată de prima deviză: Cine sînt eu? Trecem printr-un proces de transformare şi e foarte important să avem repere în evoluţia noastră ca oameni. Este foarte important să avem capacitatea de a ne întoarce spre noi înşine pentru a ne întreba cine sîntem, cum am evoluat, ce s-a schimbat în noi şi ce s-a păstrat, ca să putem vedea care este factorul etern care dă, de fapt, valoare fiinţei. Cine sînt eu nu ca ego, ci ca profunzime.

Deci într-o altă viaţă aţi fi fost...

...altceva. Acum sînt deja altceva şi, întocmai, dificultatea constă în a descoperi ceea ce eşti dincolo de lucrurile acestea trecătoare.

a consemnat Iulia BADEA-GUÉRITÉE, presseurop.eu

Mai multe