Dacă Luna nu ar mai fi?

Te-ai întrebat vreodată cui îi datorezi existența? Lui mami și lui tati, desigur, celor patru bunici, opt străbunici, dar și potopului de stră-stră-oameni care fără intenție au dus la apariția unui cititor al Dilemei vechi.

Toți acești business-oameni-vînători-culegători și-au desfășurat activitatea pe o planetă situată la distanța potrivită de steaua ei, în jurul căreia se rotește o lună mare. Luna aceasta se numește… Luna, dar noi îi spunem și satelitul natural al Pămîntului. De ce satelit? Pentru că se rotește în jurul Pămîntului. De ce natural? Pentru că nu este făcut de om. În sistemul solar, tot ce este făcut de natură este natural, iar ce este făcut de om este artificial. Asta înseamnă că oamenii sînt artificiali. Eu, tu și toți oamenii sîntem artificiali din punctul de vedere al astrofizicii sistemului solar!

De mult timp, Luna este folosită de oameni pentru a se orienta în timp și spațiu, ca felinar, dar și pentru a ghici viitorul. Acum nu ne mai ajută la orientare în spațiu, fiind înlocuită de GPS. Ca felinar nu mai este bună de zeci de ani pentru că reclamele cu ofertele de la supermarket sînt mai strălucitoare decît ea, iar pentru ghicit viitorul nu a fost bună niciodată.

Dispariția Lunii de pe cer ar fi o pacoste pentru astrologi și o binecuvîntare pentru astronomi. Cine folosește Luna la ghicit va rămîne fără obiectul muncii, precum și fără luna neagră, un obiect inexistent bazat pe orbita Lunii. Fericiți ar fi astronomii, mai ales cei care privesc în adîncimea spațiului, pentru că Luna le strică cerul. 

Luna nu este un obiect care reflectă foarte bine lumina. Ne dă înapoi doar 12% din lumina pe care o primește de la Soare, pare zgîrcită, dar este foarte luminoasă atunci cînd este pe cer. Lumina ei se împrăștie pe cer și face din întunecat gri. Tot ce este gri pe cer dispare pentru că gri pe gri nu se vede, iar astronomii trebuie să aștepte. Cînd e Luna pe cer nu se pot vedea galaxii, nebuloase și obiecte îndepărtate. La fiecare 30 de zile, timp de o săptămînă, lumina Lunii spoiește complet cerul, iar în restul lunii doar anumite părți din cer sînt stricate. Nu poți decît să aștepți să se dea din dreptul steluței tale norocoase, timp în care suspansul ajunge la cote la fel de mari ca atunci cînd aștepți să ți se aprobe contul în SPV. E strigător la cer că astronomii trebuie să aștepte să se dea Luna la o parte!

Destul de multe animale s-ar supăra dacă Luna ar dispărea. Cele care se folosesc noaptea de lumina ei pentru a vîna (adică pentru a omorî alte animale) ar orbecăi pînă la micul dejun și ar trebui să plece dimineața la vînătoare, ca orice om normal. Animalele care sînt mîncare pentru prădători se ascund cînd Luna este strălucitoare pentru a nu fi văzute. Fără Lună ar fi mereu întuneric și ar crede că sînt în siguranță, adică ar fi mîncate de prădătorii care văd bine în întuneric. Se pare că, oricum ai da-o, nu este bine dacă ești compus din mîncare.

Eu cred că animalele care s-ar supăra cel mai tare după dispariția Lunii ar fi coralii, care încep să se înmulțească după prima lună plină din octombrie. Activitatea aceasta se vede și din spațiul cosmic, motiv pentru care îi rog pe oameni să nu se mai uite cu sateliții la ce fac noaptea coralii.

Este clar că lumina Lunii este importantă, la fel ca lipsa ei, și că viața de pe planetă s-a adaptat în așa fel încît să o folosească. Și dacă te surprinde cît de importantă este lumina Lunii, așteaptă să vezi la ce folosește gravitația ei.

Pămîntul ține Luna pe orbită, dar și Luna ne atrage planeta. Se spune că cea mai atractivă forță din Univers este gravitația, fiind clar că Luna și Pămîntul se atrag reciproc.

Forța de atracție a Lunii dă de mîncare multor animale pentru că duce la apariția mareelor, adică la reorganizarea oceanelor. Cele mai maleabile părți ale planetei noastre, mările și oceanele, simt forța de atracție a Lunii și își schimbă forma de două ori pe zi. Apa se mișcă, răscolește adîncurile și aduce mîncare pentru animalele din apă, dar și din afara ei, cele care trăiesc la mal, pe roci, cutii de conserve, ambalaje de plastic și alte obiecte interesante care se găsesc la malul mării. Fără Lună, mareele ar fi aproape inexistente. 

Aceeași forță a Lunii încetinește Pămîntul și ziua devine mai lungă. Forța de atracție a Lunii trage încontinuu oceanele înspre ea, iar acestea au o frecare cu scoarța terestră care duce la încetinirea rotației planetei în jurul axei proprii. Pe cuvîntul meu că este așa. Dacă nu mă crezi, avem dovezi că în trecut eclipsele nu se produceau dacă Pămîntul nu s-ar fi rotit mai repede. Acum să nu îți imaginezi că de mîine ziua va dura 48 de ore și vei avea timp să vezi și mai multe seriale, pentru că efectul este mic. Ziua de azi este mai lungă cu doar 20 de secunde față de cum era acum un milion de ani, iar cea de peste un milion de ani va fi mai lungă decît cea de azi cam cu aceeași valoare. Fără Lună, rotația Pămîntului ar fi rămas la fel de rapidă ca atunci cînd s-a format planeta, nu că am ști cît era. Oare cît am fi stat la serviciu dacă ziua ar fi durat 12 ore?

Toate atracțiile, frecările și rotațiile duc la îndepărtarea Lunii de Pămînt, cu viteza de construcție a autostrăzilor în România, 3,7 cm/an. Pe măsură ce se îndepărtează de noi, orbita ei se mărește și îi ia mai mult să se rotească în jurul nostru, în timp ce Pămîntul încetinește. O să vină un moment cînd o să facem totalul acestor modificări și o să aflăm că Pămîntul va arăta aceeași față Lunii. Atunci Luna se va roti în jurul nostru în același timp în care Pămîntul face o rotație în jurul axei proprii, adică ziua o să dureze cît o lună, cîndva peste 10-100 de miliarde de ani (nu putem calcula foarte exact).

Dacă Luna ar dispărea brusc (sau nu ar exista), cele mai afectate animale ar fi oamenii, și știi de ce? Pentru că le place să trăiască.

Unul din meritele Lunii este că ține Pămîntul stabil. Forța ei de atracție ține axa de rotație stabilă, adică Polul Nord este întotdeauna în același loc pe planetă. Dacă înclinarea axei s-ar modifica, regiuni de pe glob care nu au legătură cu frigul s-ar trezi că sînt în așa fel orientate înspre Soare încît ar primi mai puțină lumină. Anotimpurile ar lua-o razna, iar clima pe glob s-ar modifica foarte mult și foarte des. Asta pățește vecinul nostru Marte, care, ghici ce? Nu are un satelit mare ca Pămîntul.

Inginerii, astronauții și politicienii sînt foarte bucuroși că Luna există.

Luna a fost destinația de vis a omenirii, un simbol al puterii unor state și al inteligenței speciei umane. Principiul este ușor de înțeles: cine pune primul piciorul pe Lună este șeful la spațiu cosmic. El decide ce se întîmplă în spațiu, care sînt regulile și cine are voie să facă matrapazlîcuri spațiale.

Astronauții ajunși pe Lună au mîncat veșnic pizza pe gratis, iar inginerii anonimi care au construit rachetele, modulele și pantofii selenari au fost acoperiți de glorie. Politicienii s-au folosit de Lună pentru a declara că au cucerit Universul, chiar dacă drumul pînă acolo este atît de scurt încît lumina face doar 1,3 secunde. Luna face să pară că sistemul solar este mai mic decît în realitate.

Dacă Luna nu ar exista ne-am fi aventurat mult mai tîrziu în spațiu, pentru că cea mai apropiată planetă pe care doar te sufoci este la zeci de milioane de kilometri. Drumul dus-întors ar dura minimum doi ani și ar fi fost imposibil de realizat cu tehnologia de acum 50 de ani. Fără Lună, astronauții ar fi rămas aproape de Pămînt, în stații spațiale aflate la o distanță la fel de mare precum cea dintre București și Cluj. Exact ceea ce fac ei de 50 de ani…

Luna apare în toate planurile de explorare serioasă a sistemului solar, ca bază de plecare, benzinărie, antrenament și șantier naval. Acolo gravitația e mai mică, iar rachetele sînt mai ușoare și nu trebuie să se încordeze prea tare pentru a scăpa de gravitație. Găsim și hidrogen ca să facem benzină spațială, iar atmosfera lipsă de acolo nu încetinește rachetele. Este locul ideal pentru lansări. Să îi rugăm însă pe bogații care se vor muta acolo să nu lanseze rachetele înspre săracii care am rămas pe Pămînt.

Concluzia este că viața fără Lună este pustiu, la propriu, dar și la figurat.

Adrian Șonka este astronom la Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu“ din Bucureşti. Cea mai recentă carte publicată: O plimbare prin Univers. Carte de relaxare astronomică, Editura Nemira, 2021.