Curaj

În aceste vremuri confuze, ne vine mai uşor să admirăm curajul fizic decît pe cel moral, curajul vieţii intelectuale sau al personalităţilor publice... În zilele noastre, curajul politic e aproape întotdeauna ambiguu. Şi mai ciudat e că am devenit suspicioşi faţă de cei care iau atitudine faţă de abuzurile de putere sau dogmatism. 

N‑a fost întotdeauna aşa. Scriitorii şi intelectualii care s‑au opus comunismului – Aleksandr Soljeniţîn, Andrei  Saharov, Anna Ahmatova, Nadejda Mandelştam şi ceilalţi – au fost apreciaţi pe scară largă pentru gesturile lor. Literatura în samizdat, diseminată de reţele subterane fragile, a fost apreciată pentru că spunea adevărul şi denunţa minciunile oficiale ale statului sovietic. Poetul Osip Mandelştam a fost foarte admirat pentru „Epigrama pentru Stalin” scrisă în 1933, în care l‑a descris pe temutul lider fără teamă, transformîndu‑i mustaţa în „gîndaci” şi adăugînd: „Şi‑i lucesc a năpastă carîmbii”. A fost o poezie curajoasă, care a dus la arestarea lui Mandelştam, apoi la moartea lui într‑un lagăr de muncă sovietic.

Acuzaţiile de „subversiune” aduse lui Liu Xiaobo şi de presupusă evaziune fiscală aduse lui Ai Weiwei sînt încercări deliberate de a ascunde publicului curajul lor şi de a‑i prezenta în schimb ca pe nişte infractori. Dar nu e în nici un caz doar o problemă chinezească. Influenţa Bisericii Ortodoxe Ruse e atît de mare încît membrele formaţiei Pussy Riot ajunse la închisoare sînt percepute peste tot în Rusia ca nişte scandalagioaice imorale după celebrul lor protest pe proprietatea bisericii. Mesajul pe care încercau să‑l exprime – conducerea Bisericii Ortodoxe e mult prea apropiată de Putin ca să nu nască îngrijorări – n‑a ajuns la numeroşii lor detractori, iar gestul lor nu e considerat curajos, ci deplasat. 

În 2006, scriitorul italian Roberto Saviano a publicat Gomorra, o expunere detaliată a modului în care funcţionează Camorra, „Mafia” din Napoli. Din acel moment, autorul e în pericol de moarte, dar a continuat să lucreze în ciuda privaţiunilor îngrozitoare şi a riscurilor din viaţa de zi cu zi. Saviano a primit nenumărate laude pentru asta, dar aşa cum el însuşi observă, unele cercuri ale puterii italiene fac eforturi susţinute pentru a‑l discredita. Silvio Berlusconi l‑a dezavuat pe cînd era încă prim‑ministru şi mulţi alţi miniştri şi comentatori l‑au acuzat de lipsă de patriotism. Nici măcar Saviano nu e imun la noul antieroism. Un politician de dreapta, fostul ministru de interne Matteo Salvini, l‑a atacat în mod repetat...

Scriitorii şi intelectualii Iluminismului francez au contestat şi ei ortodoxismul religios din epoca respectivă, creînd astfel conceptul modern de gîndire liberă. Îi considerăm pe Voltaire, Diderot, Rousseau şi ceilalţi nişte eroi intelectuali. Din păcate, în lumea musulmană puţini ar spune acelaşi lucru... Iar această idee nouă – că scriitorii, academicienii şi artiştii care se ridică împotriva ortodoxismului sau a bigotismului se fac vinovaţi de tulburarea spiritelor – se răspîndeşte rapid chiar şi în ţări ca India, care pe vremuri se făleau cu libertăţile lor. 

Recent, marele maestru al picturii indiene M.F. Husain a fost nevoit să plece în exil, unde a şi murit, pentru că o pictase pe zeiţa hindusă Sarasvati nud (chiar dacă la orice examinare, oricît de superficială, a sculpturilor străvechi cu Sarasvati, se observă că zeiţa e de multe ori tot dezbrăcată, chiar dacă e împodobită cu bijuterii şi ornamente). Such a Long Journey,mult lăudatul roman al lui Rohinton Mistry, a fost scos din planul de învăţămînt al Universităţii din Bombay după ce mai mulţi extremişti locali i‑au criticat conţinutul. La Festivalul Literar din Jaipur, universitarul Ashis Nandy a fost atacat pentru opiniile sale neortodoxe despre corupţia castelor inferioare. Filmul lui Kamal Haasan Vishwaroopam a fost cenzurat din cauza obiecţiilor aduse de musulmani. 

Şi în toate aceste cazuri, poziţia oficială – susţinută de mulţi comentatori, ca şi de un segment substanţial al opiniei publice – a fost, în esenţă, că artiştii şi universitarii s‑au băgat singuri în bucluc. 

Nici America nu e imună la această tendinţă... Ia noi, cei care credem în dreptul artiştilor, intelectualilor şi al cetăţenilor obişnuiţi indignaţi de a forţa graniţele, de a risca şi, uneori, de a schimba perspectiva asupra lumii, sîntem sub asediu. Nu ne rămîne decît să continuăm să susţinem importanţa acestui fel de curaj şi să încercăm să ne asigurăm că aceşti oameni persecutaţi – Ai Weiwei, Pussy Riot, Roberto Saviano, Hamza Kashgari şi mulţi alţii – sînt văzuţi aşa cum sînt: bărbaţi şi femei care luptă în prima linie pentru libertate. Cum facem asta? Semnăm petiţiile împotriva persecuţiilor, participăm la proteste. Ne exprimăm. Orice fărîmă contează.

(din volumul Limbaje ale adevărului, traducere de Iulia Gorzo, Editura Polirom, 2022)