Cum văd ei trecutul? Another brick in the wall
● Denisa APOSTOL, 15 ani
Sînt tot mai sigură că în fața oamenilor sînt un zid de cărămidă încă neterminat. Nimeni nu poate vedea prin el, dar, pentru că nu pare că se ascunde ceva important în spatele șirurilor de cărămizi inegale, nimeni nu dorește să vadă ce se găsește acolo. Uneori mă tem că zidul acesta apără chiar nimicul. Pentru mine, trecutul este trezit de un sentiment, de o senzație pe care am experimentat-o, dar căreia nu i-am dat glas. Am iluzia că mă pot pierde în poezie pentru a descoperi trecutul de care nici măcar nu am fost în totalitate conștientă. Mi s-a întîmplat așa cînd am citit volumul Puțin sub linie al lui Robert Șerban,. Sînt readusă în trecut cu o singură întrebare: Cine am fost? De un răspuns am nevoie ca să pot spune cine am devenit.
● Ștefania MARCU, 13 ani
Mă gîndesc la povești auzite de la bunici, părinți și profesori. Trecutul e o amintire frumoasă. Poți să-ți dai seama că ceva a trecut cînd spui „Ieri am...”, de exemplu: „Ieri am vizitat ceva sau am întîlnit o persoană importantă”. De asemenea, mă bucur că ne putem aminti tot felul de lucruri.
● Robert-Theodor AXINTE, 12 ani
Cînd aud cuvîntul „trecut”, imaginația mă trage într-o groapă plină de pietre peste care e așezată o monedă. Pietrele se împart în două categorii: istorie și română. Bătăliile din războaiele mondiale și războaiele literare conduse de fruntașii batalionului 1850 (și ceva) – Eminescu, Creangă și Caragiale. Pe fiecare bucată de piatră este notat cîte un eveniment național sau mondial. Moneda de aur e calea ieșirii din trecut, ea te aduce pe terenul de creație al prezentului. Acesta a fost construit ca să poată schimba pietrele în minereuri pacifiste.
● Justin JIPESCU, 12 ani
Mă gîndesc la ceva care mi-a plăcut și la multele momente care au însemnat ceva pentru mine. Bine, mai este o problemă. Uneori, cînd aud de „trecut”, nu mă pot opri din gîndit, pentru că singurul lucru care înseamnă ceva este trecutul. Fără trecut, nu există viitor și, dacă știi ce urmează, cum ar fi Bac-ul, bătrînețea sau chestii de genul ăsta, te folosești de trecut. Uneori, mă gîndesc la momentele mai puțin plăcute și la faptul că asta mă ajută să-mi doresc un viitor mai bun.
● Sofia SÎRBU, 12 ani
Cînd aud cuvîntul „trecut”, mă gîndesc la verbul „a citi” și la toate momentele frumoase de la școală. Trecutul meu este cald. Este ca o carte nesfîrșită, care are capitole amuzante, fericite, triste sau serioase. Fiecare capitol are o culoare care te anunță că te poți duce să citești liniștit. Dacă vezi negru, te avertizez, acolo se găsesc momentele în care mă aflam eu și o încăpere din mine, eu cea tristă, fără lumină, fără bucurie.
● Gabriela CERNEA, 12 ani
Trecutul înseamnă literatura, jocurile din fața blocului, istoria creată de domnitorii țării, nopțile petrecute cu prietenii în tabără, prima vizită la bunici, prima oră din clasa a V-a, primul proiect făcut alături de colegii mei, primul jurnal al orei de română, corcodușele mîncate în copilărie, o casă părăsită.
● Ștefania DOBRINOIU, 12 ani
În pandemie, a fost puțin mai greu în online, dar orele de română au fost la fel de frumoase ca acum. Chiar și ziua de ieri se poate numi „trecut”, pentru că acea zi nu se va repeta, oricît de mult ne-am dori.
● Tania ILEA, 12 ani
Cînd aud cuvîntul „trecut”, mă gîndesc la Tania mică-mică, cea blondă, cu ochii albaștri, iubită de familie, Tania care avea un cîine pe nume Tera, fetița care avea prieteni, care se juca și se certa ocazional cu fratele ei, care îi fura mamei pantofii cu toc, care se ascundea peste tot, în rafturile din șifonier, de n-o găsea mama.
● Iarina PÎRVU, 15 ani
Cînd mă gîndesc la trecut, simt acele sentimente de neputință și de greșeală repetată. Cu toate acestea, trecutul mă face ceea ce sînt și poate că ar fi bine să nu schimb nimic, și chiar nu mi-aș dori să fac asta. Trecutul stă într-un colț al minții și, atunci cînd ai nevoie de el, te face să te întorci la o anumită lecție pe care ai învățat-o. Unele persoane spun că există o vîrstă cînd nu mai înveți, dar trecutul este dovada că impresia asta e falsă.
● Mădălina DRĂGAICĂ, 15 ani
În prima lună de liceu, am primit o foaie pe care era scris un fragment din Mendebilul lui Mircea Cărtărescu, ceva despre jocul prin canale, la blocurile în construcție, despre joc în general. Mi-am amintit de verile cînd, în copilărie, ieșeam pe străzi, inventam jocuri cu prietenii mei și ne simțeam ca și cînd nu ar fi existat ziua de mîine. Trecutul trebuie acceptat, fiindcă oricum nu îl putem schimba.
● Ana-Maria ENACHE, 15 ani
Trecutul este o parte a prezentului. M-am văzut pe mine prin ochii Cristinei, personajul din Kinderland, romanul Lilianei Corobca. Acum cîțiva ani, părinții mei au plecat în străinătate și eu am avut grijă de fratele meu mai mic, care avea atunci doar 3 ani, eu aveam 8. Nu pot spune că am avut în totalitate grijă de el, pentru că a stat bunica noastră cu noi, însă a fost o perioadă destul de grea. A fost nevoie să renunț la păpuși și să mă joc cu mașinuțe și roboți, ca să-l fac pe el să se simtă bine. M-am schimbat foarte mult în acea perioadă, m-am maturizat.
● Alexandru NICHIFOR, 15 ani
Am citit Viața ca o pradă și m-am regăsit în fragmentul în care Marin pleacă de la școala din Odorhei spre București. Este condus la gară de tatăl său. Mi-am amintit de momentul cînd am început liceul și a trebuit să plec de acasă cu trenul, din Nehoiu spre Buzău, unde părinții nu mai sînt cu mine. M-a condus tata la gară, și a fost extrem de emoționant.
● Alexia OLTEANU, 15 ani
De-a lungul timpului, am înțeles că lecțiile din trecut pot fi repetate, că amintirile pot fi plăcute sau neplăcute, însă ele stau la baza formării noastre ca oameni. Trebuie să schimbăm anumite lucruri pe care le-am săvîrșit în trecut, pentru a arăta că am evoluat. Tot ceea ce s-a întîmplat trebuie să fi fost inevitabil.
● Larisa CHIRIȚĂ, 15 ani
Pentru mine, trecutul este la fel ca o lumînare, deoarece nu mă refer la formă sau la culoarea acesteia, ci la esența luminoasă care mă poate trece prin diferite stări. Am trăit cu intensitate cartea lui Éric-Emmanuel Schmitt, Copilul lui Noe, este despre copiii războiului. Joseph își recunoaște mama după palton. Trecutul este despre esențe, despre sentimente care nu dispar niciodată, ci doar așteaptă să aibă o flacără mai mare, asemenea lumînării despre care vorbeam.
● Esther BÎRSAN, 15 ani
Cînd citesc o carte, găsesc un personaj care-mi seamănă. Din Tatăl celuilalt copil de Parinoush Saniee sînt atașată de personajul principal, Shahab. Cartea m-a trimis în trecut. Amîndoi am simțit acel sentiment cumplit de a nu putea să te exprimi, să-ți spui opiniile pentru a-ți elibera inima. De parcă o forță te oprește din vorbit. E ca și cum oamenii, atunci cînd vrei să vorbești, devin surzi, iar tu, invizibil. Acest moment din viața lui Shahab mă trimite în trecut, în vremea grădiniței. Am o mulțime de modalități de a mă raporta la trecut, ar trebui să scriu despre asta o carte mare.
● Albert DRAGOMIR, 17 ani
Îmi amintesc că bunica îmi citea „Muma lui Ștefan cel Mare“. Cînd am ajuns la ora de limba română să-l studiem pe Dimitrie Bolintineanu, am retrăit emoții foarte vechi, de care uitasem.
● Elena BACIU, 17 ani
Trecutul are o mare putere asupra mea, învăț din el, dar numai din trecutul meu. Nu-mi place să trăiesc în trecut, nici în viitor. Consider că oamenii se schimbă pentru că nu sînt mulțumiți de trecutul lor.
● Dragoș PAVEL, 17 ani
Unii oameni spun că, oricît am încerca, noi nu putem remedia lucrurile și repetăm trecutul, însă eu sînt de altă părere. De-a lungul timpului, am căutat să repar lucrurile care nu au mers, indiferent despre ce era vorba.
● Sara DINU, 17 ani
Înțeleg tristețea și dezamăgirea lui Dinicu Golescu, din Însemnare a călătoriei mele, fiindcă țara încă nu evoluează. Iar eu am văzut asta cînd am fost în vacanță în Italia, în orașul meu natal, unde au fost făcute foarte multe schimbări în bine. Cînd m-am întors, am găsit aceeași monotonie în care am trăit de cînd sînt aici. Trecutul are valorile lui și cred cu tărie că trebuie ținut minte, dar niciodată retrăit. Să trăiești în trecut este cea mai mare greșeală pe care ai putea să o faci. Trecutul te formează și te face să treci peste toate, numai să nu rămîi blocat acolo.
● Mihaela MINCULESCU, 17 ani
Pentru mine, trecutul este similar cu o bibliotecă. Fiecare întîmplare reprezintă un volum așezat pe un raft. Mi-am amintit, citind nuvela „Alexandru Lăpușneanul“, de primele cărți pe care le-am citit. Sînt bucuroasă că știu cît de frumoasă poate fi literatura. Fiecare carte citită este o poartă spre trecut, unul de acum sute de ani sau un trecut recent.
● Nicoleta BOSNEANU, 18 ani
Cînd văd o copilă mergînd spre școală, mă văd pe mine așteptînd cu nerăbdare să-mi întîlnesc profesoara și colegii din generală. Trecutul nu înseamnă doar o perioadă care a trecut, este și ceva ce nu putem recupera.
● Camelia DASCĂLU, 18 ani
Este esențial să nu trăim în trecut, căci, ori de cîte ori ne vom întoarce, constatăm că nu se mai află nimeni acolo. Prezentul este rezultatul învățăturilor pe care trecutul ni le-a confirmat și al abundenței de posibilități pe care le avem la dispoziție. Nici un fel de remușcare nu poate schimba trecutul, și nici un fel de grijă nu poate modifica viitorul.
● Denisa MINEA, 18 ani
Trecutul este important și trebuie uneori să-l păstrăm viu pentru persoanele dragi nouă, chiar dacă, de cele mai multe ori, este o lecție dureroasă de viață. Cîteodată tot ce ne rămîne este trecutul.
● Daniel SFINTEȘ, 18 ani
Uneori, trecutul poate fi un blestem, îți poate declanșa anumite stări emoționale care te pot distruge. Trecutul îți poate fi cel mai bun prieten sau cel mai crîncen dușman, depinde de perspectiva din care privim lucrurile.
● Bianca VASILE, 18 ani
Cred că trecutul este perioada care ne ajută să ne definim, dar nu ne definește. Niciodată un moment de acum zece ani nu ne va caracteriza, e istorie pentru noi. Ceea ce contează cu adevărat este ce fel de persoană devenim după ce ne raportăm la acest trecut.
(au răspuns copiii de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Buzău)
anchetă realizată de prof. Mihaela NICOLAE